O expoziție de neratat, „Aman în vizită la Aman”
Ineditul acestei expoziţii este dat de faptul că nu sunt expuse lucrări din patrimoniul Muzeului Theodor Aman, ci picturi ale lui Theodor Aman care aparţin colecției Pinacotecii Muzeului Municipiului București. Unele dintre tablouri nu au fost niciodată prezente într-o expoziţie, cel puţin în ultimele decenii, astfel încât nu sunt cunoscute de publicul contemporan. În urma unui lung şi dificil proces de restaurare, lucrări revenite la viaţă vor putea fi admirate în locul creaţiei lor: atelierul lui Theodor Aman.
„Lucrările care fac o scurtă vizită în reşedinţa familiei Aman sunt acoperitoare pentru toate etapele de creaţie ale pictorului, precum şi pentru multe din genurile pe care le abordează. Cea mai timpurie pare să fie Uciderea lui Grigore Ghica al III-lea, nedatată, pe care criticul și istoricul de artă Radu Bogdan o presupune a fi prima compoziţie istorică pictată de Aman în ulei. Datează, probabil, din anii de început ai studiilor pariziene (1850-1858) şi, în ciuda unor inabilităţi, anunţă portretistul de expresie şi coloristul rafinat de mai târziu, dar și evocatorul unor momente istorice majore și creatorul multor eroi naționali, ceea ce va determina pentru multă vreme în mentalul colectiv asocierea lui Theodor Aman cu genul istoric.
Alt gen reprezentat în această selecţie este natura moartă, care, deşi abordată de Aman mai târziu, trece prin mai multe etape conceptuale. Natura statică cu mere aparţine etapei de început, o etapă în care artistul descoperă obiectul, îl cercetează, încearcă să dialogheze cu el, fascinat de materialitatea lui, dar rămâne preponderent la un nivel strict descriptiv, nepreocupat de esența sau simbolistica acestuia, caracteristică ce va deveni o constantă a etapelor următoare.
Bine reprezentat în această vizită este portretul, prin personaje foarte diverse, cărora Aman le înnobilează chipurile în diferite etape ale evoluției sale artistice. Ne putem întâlni cu o Boieroaică și cu o Odaliscă, ce punctează tema orientală, fascinant tratată de artist – două lucrări datând din 1871, dar și cu două adevărate bijuterii – Portret în roz și Bust de fată, aparținând, probabil, ultimei perioade de creație, când, prin intermediul unor miniaturi fermecătoare ne confruntă cu două dintre exemplele sale de non-finito, ce invită receptorul să se implice direct în perceperea și construcția operei. Lucrarea Bust de fată vine cu o provocare suplimentară, având pictat și verso-ul, pe care putem descoperi un Peisaj miniatural, tratat cu maximă seriozitate și tulburătoare delicatețe.
Perla Coroanei acestei expoziții este, fără îndoială, Portretul Pepicăi Aman, în care este reprezentată mama artistului. Realizat în 1880, la 12 ani de la dispariţia personajului, tabloul este omagiul suprem al fiului, care îi perpetuează memoria printr-un excepţional portret de expresie, construit în lipsa modelului prin reconstituirea în imagine a amintirilor, a iubirii, a recunoştinţei, a preţuirii fără margini şi a dorului profund. Toate sentimentele fiului răzbat din grija, atenţia şi minuţiozitatea tratării, făcând din acest portret o indiscutabilă capodoperă şi îl poziţionează pe Theodor Aman în galeria marilor maeştri portretişti europeni.
Așadar, vizitatorii lui Aman sunt chiar creațiile lui, trăitoare în alt loc decât cel în care au prins viață. Revin pentru scurtă vreme în atelierul în care au fost plămădite și așteaptă cu infinită emoție întâlnirea cu iubitorii creatorului lor.
Vor fi în egală măsură vizitatori, dar şi gazde pentru publicul doritor să le cunoască în scurtul răgaz pe care şi-l vor permite la Muzeul Theodor Aman, parte a Muzeului Municipiului București”, a declarat Greta Șuteu, muzeograf și curator al expoziției.
Mai multe pentru tine...