image

O călăreață din Germania a scris istorie la cea de-a noua ediție a Karpatia Horse Show

📁 Promo și advertorial
Autor: Advertorial
🗓️ 3 octombrie 2024

Vanessa Bölting, o călăreață de 43 de ani din Münster, Germania, a scris istorie la Karpatia Horse Show 2024, câștigând împreună cu caii săi Concursul Complet la toate cele trei categorii CCI*, CCI 2* și CCI 4* în aceeași zi. Singurul eveniment de echitație din România care găzduiește un Concurs Complet Internațional cu categorii de până la 4*, Karpatia Horse Show a reunit în perioada 27-29 septembrie pe Domeniul Cantacuzino de la Florești, călăreți din diferite colțuri ale lumii, pasionați ai echitație și iubitorii de natură.

Vanessa Bölting a uimit experți internaționali ai călăriei printr-o performanță aproape unică: este prima femeie din istoria acestui sport care a triumfat în Concursul Complet cu probele dresaj, cross-country, sărituri peste obstacole, la categoriile CCI*, CCI 2* și CCI 4* la care a participat cu caii săi: Lady Ciacomo, Daily Spirit, Ready to Go W. Este o performanța extraordinară, reușită doar o singură dată în istoria unei competiții internaționale de către legendarul călăreț britanic William Fox-Pitt (acum retras din activitate) la un concurs din Irlanda. Acesta i-a transmis felicitări sportivei prin intermediul comentatorului evenimentului Spencer Sturmey .

Am parcurs 2000 de kilometri pentru a ajunge din Germania până în România fară a avea nicio așteptare, doar cu gândul de a petrece momente frumoase la aceasta competiție! A fost o uriașă surpriză și pentru mine de a avea o astfel de reușită ecvestra alături de caii mei, pe care i-am crescut și îi dresez singură”, a declarat Vanessa Bölting.

Vanessa Bölting
Vanessa Bölting

Din partea României, Călin Nemeș (U Cluj) cu calul Aiwan este marele câștigător al finalei Campionatului Național al României care a avut loc tot în cadrul Karpatia Horse Show. Medalii și cupe au câștigat și sportivii Viorel Bubău cu calul Korsinaa, Adrian Gândilă cu calul Helen și Alexandru Mălușel cu calul Jolion Rose.

Catalina Sfetea cu calul Fortuna (clubul Frații Jderi) a fost câștigătoarea de la categoria debutanți; Dara Kabai cu calul Tara (clubul HippoHouse) a câștigat proba prenovici amatori, iar Brunet Olivia cu calul Cezar (CE Transilvania) a câștigat la categoria Ponei.

La concursul de Working Equitation s-au înscris peste o sută de sportivi din 14 cluburi de echitație cu vârste cuprinse între 3 și 30 de ani. În cele trei zile dedicate probelor de dresaj, viteză, maniabilitate/stil au avut loc 25 de starturi pe zi la diferitele categorii: de la mini-workers la mediu, concursurile având loc pe două arene, datorită numărului mare de concurenți înscriși.

Prezența atelajelor este deja o tradiția la Karpatia Horse Show, iar driverii veniți speciali din Transilvania au făcut și anul acesta un spectacol extraordinar în Concursul Demonstrativ de atelaje trase de doi cai și patru cai cu probele maraton și conuri.

Mihnea Vîrgolici, directorul evenimentului:“Karpatia Horse Show scrie istoria echitației, fiind singurul concurs din România, din ultimii zeci de ani în care continuă să se înscrie călăreți de 4* și în afara anilor în care concursul este calificativ pentru Olimpiadă. Ca organizatori, ne simțim niște pionieri care construim în jurul unei discipline de nișă, într-un sport de nișă, ceva ce nu există în România! Vanessa Bölting, primul călăreț din Germania care participa la un Concurs Complet în țara noastră, a avut o reușită incredibilă: aceea de a câștiga împreună cu caii săi Concursul Complet la toate cele trei categorii din concurs! Este o performanță care s-a mai întâmplat o sigură dată în istoria eventing-ului și care i-a aparținut legendarului William-Fox Pitt (acum retras din activitatea competițională) la un concurs în Irlanda.

Vanessa Bölting
Vanessa Bölting

Acest moment istoric i-a uimit deopotrivă pe reprezentanții Federației Ecvestre Internaționale, cât și ai Federației Ecvestre Române care au fost prezenți la eveniment, pe împătimiți ai echitației din toate colțurile lumii, cât și pe spectatorii veniți într-un număr mare. Ne-am bucurat de o prezență masivă a publicului care a rămas în tribune sub umbrele ori pelerine de ploaie pentru a nu rata finalul evenimentului. Ne bucurăm să vedem că, de la o ediție la alta, am reușit să construim o comunitate în jurul acestui sport și că am fidelizat un public care a rămas alături de noi, chiar și duminică în condiții anunțate a fi extreme.”

Pe perioada celor trei zile de eveniment, spectatorii s-au bucurat de un adevărat festival ecvestru.

Au urmărit un Master Class de Dresaj cu Spencer Sturmey (călăreț de 5* din Marea Britanie și comentatorul Eurosport pentru Concursul Complet recent desfășurat in cadrul Olimpiadei de la Paris) și Cristina Călin o sportivă cu o vastă experiență în arta dresajului, desăvârșită la Școala de Elită a Federației Ecvestre Franceze, Cadre Noir, apoi în Marea Britanie și Dubai, de unde a revenit în Europa, câștigând Campionatul Balcanic de Dresaj. 

Publicul s-a putut bucura de concerte în aer liber pe Scena Micul Trianon cu formațiile Sarmalele Reci, Leoaia și soliștii Jazzy Jo și Mihail pe acorduri de rock, jazz si indie-pop.

Parada eleganței a revenit pe arena principală cu demonstrații de virtuozitate în arta șoferiei din partea proprietarilor mașini spectaculoase ai clubului Morgan, însoțiți de spectatori eleganți ce au luat parte la un concurs, premiat cu invitații la “Singureni Manor Polo Cup”, primul turneu de polo care se va desfășura în România în 11-13 octombrie la Singureni. Premiul a fost înmânat de către excelența sa Massimo Baggi, ambasadorul Elveției în România, un oaspete surpriză care a întregit momentul life&style, el însuși fiind un jucător de polo călare. Totodată, călăreții, membrii FER și FEI s-au delectat cu o cină conceptuala cu gastronomie locală oferită de Satul Banului, Bloom the World și Glamour Floors.

Sunt foarte mândră de evenimentele organizate pe Domeniul Cantacuzino împreună cu partenerii mei din Fundația eponimă. Noi am vrut să deschidem publicului larg domeniul de la Florești și pot spune că evenimentul Karpatia Horse Show este marea noastră realizare. 2024 a fost un an unic, cu performanțe sportive ce ne-au plasat pe harta sportului ecvestru internațional. Ne-am bucurat de succes la public și am trăit, împreună, trei zile de emoții, adrenalină și bucurie. Așteptăm acum cu nerăbdare ediția a X-a, o ediție aniversară pentru care ne pregătim de pe acum”, a declarat Irina Bossy-Ghica, moștenitoarea Domeniului Cantacuzino.

image

Karpatia Horse Show a fost un frumos prilej de a socializa alături de parteneri de afaceri și prieteni în cortul VIP, amenajat spectaculos cu elemente de décor cu temă ecvestră; ori în natură, în zona amplă de leisure, amenajată în jurul platanului secular de pe Domeniul Cantacuzino.

Participanții au avut la dispoziție și în acest an o zonă de camping, modern amenajată, posibilitatea de a se relaxa la picnic cu familia, de a beneficia de activități de agrement și locuri de joacă pentru copii, ori de a lua pulsul “cailor viteză”.

Organizatori: 

Karpatia Horse Show 2024, Ediţia a IX-a, este un eveniment organizat de: Asociaţia Ecvestră Hipohouse, Domeniul Cantacuzino, Rumor Consult în parteneriat cu Federaţia Ecvestră Internaţională şi Federaţia Ecvestră Română.

Partener pentru inovație: Pluriva

Sponsori: Engie, Procema, Gonzales Group, Autoklass, Michelin, Team Telecom, Glamour Floors, Bucovina, Zetea, Serve Parteneri Scena Micul Trianon: CulturAll Inclusive 21, Stage Media Expert Parteneri: Pentru Cai, Simar, MSl Logistic Partener Media Principal: Magic FM

Parteneri media: Adevărul, Historia, Dilema, Newsweek, Biz, Business Review, Nine O'Clock, Wall-Street, Financial Intelligence, PressHUB, Alist Magazine, Haute Culture Magazine, Gentlemen's Journal, Kudika, Garbo, WeLoveSport,  IQads, Smark, TukTuk.ro, Sunt Parinte, Clopotel Parteneri media locală: Transilvania Business, Grupul Observatorul Prahovean, Columna TV, Dada TV,  Radio Sun City, Generatia lui John, Ziarul de Prahova, Prahova News, Ziarul Oglinda de azi, Universul Argeșean, Ziarul Argeșul.