Noaptea Muzeelor la Închisoarea Pitești: Vizitatorii, provocați să intre în pielea unui deținut
De Noaptea Muzeelor 2024, vizitatorii Memorialului Închisoarea Pitești sunt provocați să intre în pielea unui deținut și vor avea un timp limitat pentru a se elibera.
Vizitatorii vor primi fișe de „deținuți politic” pe care le vor completa explorând încăperile închisorii și urmărind indiciile primite. Aceștia vor fi atenți la sunete, la obiecte și la informațiile din muzeu pentru a reuși să ducă la bun sfârșit misiunea de a se elibera. La final, vor fi primi un bilet de eliberare ca premiu pentru succesul misiunii sau bilet de condamnare drept pedeapsă pentru eșecul lor, informează un comunicat al Memorialului Închisoarea Pitești.
Fenomenul Pitești
”Fenomenul Pitești” a reprezentat un experiment de reeducare ce consta în distrugerea psihică a individului. Această „operațiune” a început în 1949, la închisoarea de la Pitești. Securitatea a pus la cale un plan pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici, după modelul lui Anton Makarenko. Experimentul a încetat în anul 1952.
Acest plan presupunea reeducarea tuturor opozanților politici în spiritul comunist, prin ștergerea vechii identități a fiecăruia și înlocuirea ei cu una nouă, tipic bolșevică. Deținutul nu trebuia să se „vindece” după eliberare, urmând a-și însuși un comportament comunist. Planul va fi posibil doar cu ajutorul torturii neîntrerupte și a sistemului torționar, când cel ce tortura stătea în aceeași celulă cu victima, până la îndeplinirea obiectivului propus. Suferința continuă făcea ca deținutul să își piardă personalitatea și demnitatea umană, ajungând la slăbiciune interioară, fapt ce favoriza implementarea în psihicul deținutului a unei conştiinţe sociale tipic comunistă. Astfel, tortura deţinuţilor era un mijloc, și nu un scop. Prin denunțare, datorită torturii neîntrerupte, cei chinuiți ofereau și numele altor așa-ziși „colaboratori” ai fostelor partide, mai ales ai Gărzii de Fier. Astfel, cei denunțați erau arestați la rândul lor de către Securitate și trimiși la Pitești, pentru reeducare. O parte din deținuți, deveneau din victime „călăi” (torționari).
În acea perioadă, șeful Securității era cunoscutul Nikolski, acesta fiind sprijinit de colonelul Dulgheru și colonelul Sepeanu. La penitenciarul din Pitești, director era căpitanul Dumitrescu Alexandru. Acesta va fi transferat la închisoarea de la Mărgineni imediat după ce va lua sfârșit experimentul de la Pitești. Mâna dreaptă a căpitanului Dumitrescu era locotenentul Marina, un comunist convins ce împărtășea idei anticreștine. Printre gardieni, care la rândul lor fuseseră foști deținuți, cel mai de seamă a fost Eugen Țurcanu. Acesta a făcut parte din Frățiile de Cruce ale legionarilor, în perioada anilor 1940-1941, urmând a părăsi Mișcarea Legionară după rebeliunea din ianuarie 1941 și a se înscrie în Partidul Comunist Român. Mai târziu, Țurcanu va deveni membru în Biroul Județean de Partid din Iași.
Unul dintre foștii camarazi legionari ai lui Țurcanu, din anturajul lui Alexandru Bogdanovici (șef legionar), îl va denunța pe acesta în 1948 după o anchetă a Securității. Țurcanu va fi condamnat la 7 ani de închisoare corecțională, urmând a fi trimis la Pitești, unde va ajunge torționar și va tortura sute de prizonieri, răzbunându-se pe Bogdanovici sub pretextul că acesta „aranjase” denunțarea lui.
Dumitru Bacu explică motivele pentru care a fost aleasă închisoarea de la Pitești pentru acest teribil experiment. Penitenciarul se află lângă municipiul Pitești, în direcția N-V, în apropierea unui pârâu. Lângă complexul respectiv nu se afla nici o locuință, fapt ce a permis o bună desfășurare a ostilităților față de deținuți, în incinta penitenciarului. Tot Bacu ne mai relatează că studenții din penitenciar erau împărțiți în patru categorii:
În prima categorie intrau cei reținuți fără sentință judecătorească. În a doua categorie se aflau cei condamnați pentru delicte minore. În cea de-a treia se găseau deținuții ce reprezentau „dușmanii mai mici ai regimului”. În fine, în cea de-a patra categorie intrau opozanții convinși ai regimului, fie din vreun partid sau pur și simplu regaliști ori anticomuniști.
Această împărțire avea ca scop bine definit izolarea „șefilor” față de categoriile minore, pentru a împiedica o eventuală comunicare între deținuți și astfel, a crea o stare de incertitudine în psihicul fiecărui deținut. Corespondența cu familiile prizonierilor și rudele acestora vă fi suprimată. Procesul reeducării de la Pitești avea patru faze:
Tortură nu consta numai în forța fizică, ci era în primul rând o tortură psihică ce făcea deținutul să cedeze psihic și să asculte necondiționat de torționarii săi, măcar pentru o clipă de liniște. După oprirea experimentului, se va organiza un așa-zis proces ce avea ca scop unic găsirea vinovaților pentru aceste evenimente fară precedent în istoria României.
Comuniștii vor da vina pe legionari, prin persoana lui Horia Sima. Ei vor susține că acesta a dat ordin unor legionari ce se aflau în penitenciarul de la Pitești, să recurgă la un regim de teroare față de toți prizonierii, inclusiv față de camarazii lor gardiști.
Cel mai bun exemplu era oferit prin persoana fostului legionar Eugen Țurcanu, care va ajunge gardian în penitenciar și va aborda un comportament brutal față de prizonieri. Acest eveniment s-ar fi produs datorită lipsei de vigilență a administrației închisorii, urmând ca Securitatea să demaște acest plan “legionar” și să treacă la măsuri dure. Bineînţeles că aceste afirmații ale regimului comunist de la București erau niște aberații. Măsurile de securitate de la penitenciar erau foarte drastice, astfel că un asemenea plan era practic imposibil de realizat. Fiecare mișcare a deținuților era controlată cu strictețe.
Majoritatea deținuților din penitenciarul de la Pitești erau legionari. Alături de ei se găseau și naţional-ţărănişti, liberali sau evrei sioniști ce fuseseră reținuți de către Securitate. Membrii O.D.C.C. în frunte cu Țurcanu vor fi judecați și condamnați la moarte pentru torturile acestora față de prizonieri.
Acest proces va fi secret, la el neputând participa decât organele comuniste. Printre deținuți, se găsesc persoane precum Alexandru Todea, Dumitru Bordeianu, Corneliu Coposu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Eugen Măgirescu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Constantin Oprişan, Mihai Iosub, Ioan Pintilie sau preotul Roman Braga.
Nici măcar în Gulagurile sovietice nu vom întâlni asemenea metode. Singurul stat unde vom putea observa procese similare de reeducare va fi China Maoistă, unde există un experiment asemănător în închisorile de la Pekin. Acolo, toți deținuții erau reeducați printr-un proces similar, urmând a deveni comuniști convinși. La Pitești și Pekin, sistemul de reeducare avea aceleași planuri, și anume transformarea deținuților în torționari și folosirea lor împotriva altor deținuți, până la atingerea scopului propus:reeducarea în spiritul comunist. Fenomenul Pitești va depăși în oroare, și nu în durată, reeducarea maoistă din închisorile de la Pekin.
Mai multe pentru tine...
