Moonlight Breakfast, Luiza Zan și Ploiești Jazz Trio, concerte live la Karpatia Horse Show
Karpatia Horse Show își redeschide porțile vineri, 23 Septembrie, cu prima probă din Concursul Complet Internațional, iar la apus programul continuă cu un concert de excepție, pe scena din fața Palatului Micul Trianon din Florești, Prahova.
După o săptămână grea de muncă, ziua de vineri, prima zi a evenimentului, va avea în prim-plan relaxarea. Concursul Complet Internațional debutează cu proba de dresaj princiar. Cuplul călăreț-cal trebuie să execute o serie de mișcări impuse și să își arate măiestria și dexteritatea. Pe arena secundară, vor avea loc demonstrații de working equitation, o probă complexă și plurivalentă care pune în evidență fuziunea dintre stilurile tradiționale de călărie și prezentarea costumelor de călărie.
În continuarea acestor probe va urma mult așteptatul concert , pe scena din fața Palatului Micul Trianon de pe Domeniul Cantacuzino, Florești, Prahova. Scena va fi încadrată de palatul Micul Trianon și platanul centenar pentru a surprinde apusuri memorabile. Zona cu gazon din fața scenei se extinde sinergic cu spațiile dedicate relaxării și degustărilor gourmet în cea mai spectaculoasă zonă a parcului.
În deschiderea programului artistic vor urca pe scenă membrii trupei ZooM, o trupă cu zvâc, energie și lipici la public. ZooM Band este formată din: Andrei Frîncu - contrabas, Cristian Duca - clape, Aurelian Despa - tobe, Dan Lung - chitară, Leonard Stoica - percuție și Lăcrămioara Bradoschi - voce. Sunt tineri și ambițioși, artiști de carieră, iubesc muzica și sunt recunoscuți de către critici drept una dintre cele mai bune trupe ploieștene.
Încheiem seara în do major alături de Luiza Zan și Ploiești Jazz Trio. Luiza Zan este una dintre cele mai maiestuoase, elegante și calde voci ale jazzului românesc. Muzica Luizei poate fi rezumată în câteva cuvinte drept new jazz cu influențe din Billie Holiday, Edith Piaf şi Maria Tănase.
Ploiești Jazz Trio a luat naștere în 2017 avându-i în componență pe Sorin Zlat – pian, Razvan Cojanu – contrabas și Laurențiu Ștefan – tobe, basistul Răzvan Cojanu fiind și band liderul formației. Cei trei muzicieni s-au remarcat atât pe plan național cât și internațional, dovedind că generația nouă a jazzului autohton este în continuă evoluție. Stilurile care i-au consacrat sunt cool jazz, latin, post-bop, clasic. Împreuna, cei patru reputați muzicieni, vor oferi publicului un concert memorabil care va cuprinde o selecție a celor mai îndrăgite piese jazz interpretate în manieră proprie, dar și compoziții originale.
Concertul va fi urmat de un spectaculos show de proiecții pe fațada palatului care va pune în valoare capodopera arhitecturală cu un efect de sinergie, pentru a încheia seara în mod apoteotic.
Concert Moonlight Breakfast la Karpatia Horse Show
Sâmbătă, 24 Septembrie, ne așteaptă o zi plină de adrenalină. Cursa de cross-country pe întreg domeniul, va fi un bun prilej pentru sărituri ecvestre impresionante peste obstacole în aer liber. Continuăm cu proba de maraton susținută de mari maeștri ai atelajelor cu doi și patru cai și încheiem ziua la intensitate maximă cu un spectacol de scrimă. La apus, încheiem seara în forță cu Moonlight Breakfast.
Un duo de exceptie Moonlight Breakfast a avut prima aparitie live in 2011 în fața a 35000 persoane cand au deschis concertul Jamiroquai. Influente dream-pop, cosmic disco, electro, nu-jazz and swing se regasesc în muzica produsa de ei, iar concertele lor live sunt de neuitat!
Single-ul "Summer" a intrat în top 100 în Statele Unite și a fost inclus in Best of the week, Future Hits si Global Shazam Discovery Top 50 in Apple Music. Cu peste 8 mil de vizualizari in Youtube si 10 mil de streams pe Spotify, castigatori la Elle Style Awards-"Best Music Band" Moonlight Breakfast vin la Karpatia Horse Show 2022.
Pentru bilete și alte informații, accesează: https://show.karpatiahorse.ro/program/
Mai multe pentru tine...