Mărturii despre Moartea Neagră: „molima stătea ca un rege pe tron...”
Povestea asediului Caffei și a urmărilor sale teribile a fost consemnată de un bătrân avocat italian din Piacenza, Gabriele de’ Mussis, care a fost martor la prima fază devastatoare a ceea ce istoria numește astăzi Moartea Neagră.
Historia de Morbo (Istoria bolii) a lui Gabriele descria cum cei care au scăpat de la Caffa au adus cu ei la Genova și în alte porturi italiene o „boală otrăvitoare”: „Când au ajuns marinarii prin părțile acestea și s-au amestecat cu oamenii de aici, parcă au adus cu ei spirite rele: fiecare oraș, fiecare așezare, fiecare loc au fost otrăvite de molima pestilențială, iar locuitorii lor, bărbați și femei deopotrivă, s-au prăpădit cât ai clipi. Iar când cineva lua boala, își otrăvea toată familia chiar dacă acela își dădea duhul, așa încât cei care se pregăteau să-i îngroape trupul cădeau secerați la fel ca dânsul”.
Gabriele deplângea faptul că „moartea crâncenă, moartea crudă... dezbină părinți, desparte soți, ia copii unul de lângă altul, separă frați și surori” și considera că acesta este un act apocaliptic de pedeapsă divină pentru păcatele fără număr ale omenirii. Și-l închipuia pe Dumnezeu declarându-și intenția de a „lăsa săgețile ascuțite ale morții neașteptate să se înstăpânească în lume... de a-i lăsa pe cei nevinovați să piară laolaltă cu cei vinovați [căci] mă voi răzbuna sălbatic pe dânşii [și] îi voi șterge de pe fața pământului”.
În același timp, de cealaltă parte a Mării Mediterane, faimosul poet și geograf sirian Abu Hafs Umar Ibn al-Wardi a scris o mărturie despre un „atac asupra omenimii” dat de ceea ce el numea al-waba („molima”). A descris cum a lovit Moartea Neagră lumea musulmană în 1348, după ce se răspândise din China și India, prin ținutul uzbecilor, până în Crimeea și mai departe, în Egipt. Și Ibn al-Wardi a interpretat suferința la care a fost martor tot ca pe o pedeapsă de la Dumnezeu și ca pe una dintre molimele despre care a prezis profetul Mahomed că îi va chinui pe necredincioși, dar a afirmat că pentru musulmanii adevărați moartea ar trebui privită ca „martiriu și răsplată”.
A notat că la Damasc „molima stătea ca un rege pe tron... ucigând pe puţin 1.000 de oameni pe zi și secerând gloatele”, iar la Alep a văzut cu ochii lui cum molima „a biruit”, băgând „în mormânt familii întregi după numai două sau trei nopți”. S-au încercat diverse leacuri, de la ungerea trupului cu lut armenesc până la purtarea unor inele cu rubine și adăugarea „la bucatele de zi cu zi a unor lucruri precum cepe, oțet și sardine”, dar fără niciun efect. Spre sfârșitul tratatului său, Ibn al-Wardi afirma că „molima asta i-a luat pradă pe toți oamenii și e cât pe ce să-și abată nimicirea cea de pe urmă. Nimic nu te mai apără azi de ea decât numai mila Lui, lăudat fie Domnul”. În mai puțin de un an, și poetul însuși a fost răpus de Moartea Neagră.
În 1348, până la sfârșitul verii, boala a înaintat inexorabil până pe țărmurile Angliei. Aici, un cleric din abația Osney din Oxfordshire pe nume Geoffrey le Baker i-a consemnat efectele îngrozitoare, observând cum a lovit mai întâi în sud-vest, apoi s-a răspândit în Gloucester, Oxford, Londra și mai departe, astfel încât a „dat iama” în toată Anglia și „a pustiit satele de oameni”. Geoffrey afirma că în perioada aceea „nu prea mai îndrăznea nimeni să aibă de-a face cu cei bolnavi. Fugeau de lucrurile rămase de la morți, care erau cândva de preț, dar acum erau otravă pentru sănătate. Oameni care azi erau voioși mâine erau găsiți fără suflare. Unii erau chinuiți de buboaie care se spărgeau deodată în diferite locuri de pe trup... Alte victime aveau pe piele niște bubulițe negre [și de acestea] nu prea scăpa nimeni viu și nevătămat.
Acești autori – Gabriele de’ Mussis, Ibn al-Wardi și Geoffrey le Baker – au prezentat cu detalii cutremurătoare începuturile Morții Negre la mijlocul secolului al XIV-lea. Dar toți trei erau și ei morți în mai puțin de zece ani. Așa că niciunul dintre ei nu a mai apucat să fie martor la forța distrugătoare fără egal din ultima fază a acestui flagel – cea mai nimicitoare calamitate naturală din istoria omenirii. În faza sa cea mai intensă, între 1347 și 1353, Moartea Neagră a ucis aproximativ 100 de milioane de oameni sau cam jumătate din populația zonelor afectate, iar apoi boala a revenit decenii, chiar secole la rând, în ceea ce s-a numit a doua pandemie de ciumă. Acesta a fost incontestabil unul dintre episoadele definitorii din istoria speciei noastre și un punct de răscruce în evoluția civilizației umane – un eveniment care a produs transformări extraordinare și fără îndoială a deschis drumul către modernitate. Cele trei relatări au dezvăluit totuși un aspect esențial care este mult prea adesea marginalizat în studii despre Moartea Neagră: această molimă teribilă nu a fost doar sau în primul rând un fenomen european, ci mai degrabă o catastrofă care a afectat aproape în întregime lumea medievală.
„Moartea neagră. O istorie globală”
Textul de mai sus este un fragment din volumul „Moartea neagră. O istorie globală” de Thomas Asbridge, în curs de apariție la editura Polirom. Traducere din limba engleză de Ioana Aneci.
Deși fascinația exercitată de așa-numita Moartea Neagră e veche, nu există încă o istorie generală a acestui fenomen, cu atât mai puțin una accesibilă publicului larg. Și mai ales nu există o lucrare care să compare experiența Morții Negre în Europa cu aceea din lumea medievală în ansamblu.
Cartea lui Thomas Asbridge examinează această istorie în faza ei cea mai intensă și mai devastatoare, de la mijlocul anilor 1300 și până în secolul al XVI-lea, prezentând reacțiile oamenilor la această teribilă epidemie și moartea în masă la un nivel fără precedent, ca și modul în care fenomenul a transformat societatea, cultura și legile, comerțul, viața intelectuală și politica.
Volumul conține o serie de microistorii captivante, bazate inclusiv pe scrisori personale și documente de familie, care arată diversitatea experiențelor omenești în fața Morții Negre de la Cairo la Constantinopol și din Mongolia în Anglia Plantageneților.
În egală măsură, cartea recurge la o abordare comparativă, care se concentrează asupra Europei Occidentale creștine și asupra Orientului Mijlociu musulman, inclusiv Imperiul Bizantin, Rusia și nordul Africii.
Pe această bază, este analizat rolul aparent paradoxal pe care l-a avut Moartea Neagră în a așeza Europa medievală pe drumul către Renaștere și în a contribui la fenomenul numit Marea Divergență prin care Europa avea să eclipseze celelalte puteri ale lumii.
Thomas Asbridge este profesor de istorie medievală la Universitatea din Londra, unde coordonează modulul de masterat „Islamul şi Occidentul” şi conduce doctorate în domeniul istoriei medievale (istorie religioasă şi militară, cruciadele şi statele cruciate, contactele culturale dintre Islam şi Occident). Este codirectorul seminarului internaţional „Cruciadele şi Orientul mediteraneean”, organizat de Institute of Historical Research din Londra. Autoritate recunoscută în istoria cruciadelor, a mai publicat The First Crusade: A New History (2004) şi The Greatest Knight: The Remarkable Life of William Marshal, the Power Behind Five English Thrones (2014). A scris scenariul şi a prezentat un documentar, The Greatest Knight: William Marshal, şi un documentar în trei părţi, The Crusades, ambele pentru BBC, şi a lucrat în calitate de consultant istoric pentru HBO şi Company Pictures.
Foto sus: „Triumful morții” de Pieter Bruegel reflectă tulburările sociale și teroarea care au urmat ciumei, într-o Europa medievală devastată de pandemie (© Museo Nacional del Prado / Baztan Lacasa Jose / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
