Expoziția „Cu toate țiglele pe casă”, vernisată la Casa de Cultură a Orașului Jimbolia

Expoziție dedicată istoriei fabricii de ceramică din Jimbolia

Istoria fabricii de ceramică din Jimbolia poate descoperită în cadrul expoziției „Cu toate țiglele pe casă”, vernisată la Casa de Cultură a Orașului Jimbolia.

„Expoziția „Cu toate țiglele pe casă” poate fi descoperită de luni până joi în intervalul orar 10:00-14:00. Pentru o vizită în afara acestor zile/ore este necesară o programare prealabilă fie printr-un e-mail la adresa culturaljimbolia@gmail.com, fie printr-un apel/mesaj la numărul de telefon ‎+40 778 734 050. Expoziția multisenzorială „Cu toate țiglele pe casă” este rezultatul conlucrării dintre Primăria și Consiliul Local Jimbolia, Casa de Cultură a Orașului Jimbolia, Muzeul Presei „Sever Bocu”, Asociația Tinerilor din Jimbolia și GAL Banat-Vest. La reușita punerii în scenă un aport deosebit au avut cei 24 de voluntari din Franța, Georgia, Italia, Republica Moldova, Lituania, România, Finlanda, Spania și Turcia, sosiți la Jimbolia prin Corpul European de Solidaritate”, precizează Casa de Cultură a Orașului Jimbolia, pe pagina de Facebook a instituției.

„Orașul Jimbolia a fost cunoscut, până în anul 1990, în plan economic, mai ales prin fabrica 'Ceramica', ctitorită la mijlocul secolului XIX, printr-o alianță neobișnuită între două familii, care a rămas de poveste. Fabrica a aparținut la început unei familii, Bohn, care avea o manufactură de cărămidă, în jurul anului 1850. În 1856 apare calea ferată în Jimbolia, în apropierea cărămidăriei, o mană cerească pentru dezvoltarea economică. (...). Dar familia nu putea face singură acest lucru, așa că se ajunge la 'încrucișare'. Într-o localitate aflată la 10 kilometri de Jimbolia, mai era o familie care făcea cărămidă, Muschong. Fata Bohn se căsătorește cu băiatul Muschong și fata Muschong se căsătorește cu băiatul Bohn, deci frații între ei, ca să nu se înstrăineze averea. Astfel se naște un imperiu absolut gigantic al cărămizii, cu fabrici la Jimbolia, Kikinda, Lugoj, Budapesta, Bekescsaba, în Serbia, fiind cea mai mare companie de cărămidă din această parte a Europei. Odată cu excavarea pământului s-au descoperit oase de mamut de acum 20.000 de ani, în mai multe rânduri, în perioada comunismului. Ele există și azi, fildeș, craniu, femur, bazin de mamut și sunt expuse la Liceul din Jimbolia”, a declarat directorul Casei de Cultură a Orașului Jimbolia, Sergiu Dema, pentru Agerpres.

Mai multe pentru tine...