
Expoziția „Satul românesc în spirala sărăciei (1949–1999)”, la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău
Muzeul Județean Buzău organizează, cu prilejul celei de-a VII-a ediții a Zilei Satului Românesc desfășurate la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă”, expoziția „Satul românesc în spirala sărăciei (1949–1999)”. Vernisajul a avut loc la 27 septembrie 2026, la sediul Muzeului de Etnografie „Vergu-Mănăilă” (str. Războieni, nr. 8).
Expoziția propune o reflecție asupra transformărilor care au marcat comunitățile rurale în a doua jumătate a secolului XX, de la colectivizarea începută în anul 1949 până la dificultățile tranziției din anii ’90. Pierderea proprietății, schimbarea raporturilor de muncă, lipsurile materiale și destrămarea unor legături comunitare sunt abordate prin obiecte de patrimoniu, documente și fotografii care aduc în atenția publicului experiențele oamenilor, informează un comunicat al Muzeul Județean Buzău.
Demersul expozițional urmărește sărăcia atât ca lipsă a resurselor materiale, cât și prin efectele sale asupra demnității, identității și perspectivelor de viață. În centrul acestei abordări se află familia, gospodăria și comunitatea, spații în care schimbările politice și economice au fost trăite zi de zi, prin muncă, adaptare și speranță.
Bunurile culturale selectate din patrimoniul Muzeului Județean Buzău capătă, în cadrul expoziției, semnificații care completează funcția lor utilitară. Lampa cu gaz evocă precaritatea condițiilor de locuire, preșul țesut din resturi textile vorbește despre reutilizare și economia gospodăriei, iar uneltele agricole și piesele de port deschid discuția despre transformarea muncii și a vieții cotidiene. Capcanele și ceasul de masă sunt integrate într-o lectură simbolică a constrângerilor și a timpului trăit sub presiunea lipsurilor.
Parcursul expozițional este întregit de fotografii din colecțiile Centrului Cultural Tisău. Chipurile, scenele de muncă și imaginile de familie restituie dimensiunea umană a unei istorii ale cărei urmări continuă să influențeze memoria comunităților.
Prin această expoziție, care rămâne deschisă până la data de 14 februarie 2027, Muzeul Județean Buzău valorifică patrimoniul ca sursă de cunoaștere și dialog despre trecutul recent. Ziua Satului Românesc devine astfel un prilej de a înțelege încercările prin care au trecut comunitățile rurale și de a recunoaște demnitatea, solidaritatea și capacitatea de adaptare a oamenilor care le-au susținut.
Mai multe pentru tine...


















