image

Concurs național de benzi desenate pentru tineri 12-17 ani

📁 Istoria benzilor desenate
🗓️ 8 septembrie 2022

Asociația Forums împreună cu Muzeul Județean de Istorie Brașov organizează a IV-a ediție a Concursului național de benzi desenate pentru tineri 12-17 ani, în cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2022.

Participanții vor avea ca misiune prezentare istoriei Balcanilor într-o manieră care să constituie o invitație la descoperirea calităților popoarelor balcanice.

Istoria, mitologia, muzica, bucătăria Balcanilor este plină de exemple pozitive. Descoperă-le, și expuneți viziunea în lucrarea ta. Pentru că este un patent balcanic, umorul va fi apreciat.

Dacă ai între 12 și 17 ani, faci bandă desenată și ești interesat de istorie, desenează cel puțin o planșă pe subiectul ,,Balcanii în istorie” și apoi trimite fotografia planșei, alături de numele tău întreg, vârsta și un număr de telefon mobil, la adresa <salonbdbrasov@gmail.com>, până cel mai târziu pe 07 octombrie 2022.

Un juriu format din artiști de bandă desenată va juriza lucrările primite. Dacă organizatorii te anunță că ești selectat/ă, trimiți, tu sau un adult apropiat ție, planșa scanată la o rezoluție de minim 300 dpi și o vei regăsi în expoziția din cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2022 și expoziția Festivalului Balcanic al Tinerilor autori de benzi desenate din Leskovac 2023 (Serbia), cel mai important eveniment anual dedicat tinerilor autori de benzi desenate din țările balcanice.

Cele mai bune lucrări vor fi premiate:

Premiul I în valoare de 500 lei.

Premiul II în valoare de 400 lei.

Premiul III în valoare de 300 lei.

3 mențiuni în valoare de 100 lei fiecare.

Mai multe pentru tine...