Codexurile despre creştinismului timpuriu – falsuri?

Colecţia de 70 de cărţi de metal despre începuturile creştinismului, găsită într-o grotă din Iordania acum mai bine de cinci ani, a născut o adevărata polemică legată de autenticitatea descoperirilor. Datându-le la doar câţiva ani după naşterea lui Iisus, o parte dintre specialiştii le-au atribuit acestor codexuri titulatura de „cea mai importantă descoperire arheologică din istorie” iar recent mass-media au înflăcărat controversa care le înconjoară. “Nu a mai fost niciodată o descoperire de asemenea proporţii în ceea ce priveşte relicvele creştinismului timpuriu”, relata BBC-ul.

Treptat însă autenticitatea documentelor în cauză, ale căror pagini de dimensiunea unui card de credit sunt turnate în plumb şi legate cu inele din acelaşi metal, a început să fie subiectul unor discuţii destul de aprinse. Un expert în aramaică a încheiat de curând analiza artefactelor şi a concluzionat că acestea sunt falsuri indubitabile. “Am obţinut fotografii ale textelor şi mi-am petrecut săptămâna trecută investigându-le”, povesteşte Steve Caruso, traducător profesionist de aramaică şi consultant în comerţul cu antichităţi. “Am sesizat că există multe formulări în vechea aramaică ce datează de acum cel puţin 2500 de ani. Dar acestea sunt amestecate cu sintagme mai noi, aşa că am aruncat o privire mai atentă şi am extras toate expresiile mai deosebite. Era un amestec foarte bizar, pe care nu-l mai întâlnisem”. Caruso susţine că cele mai recente documente, denumite nabateene şi palmyreene, datează din secolele II-III d. Hr., dovedind apartenenţa codexurilor la o epocă ulterioară apariţiei creştinismului. Analiza arată că şi documentele vechi au fost scrise de un neofit, întrucât “există mari inconsecvenţe în structurarea ideilor, iar scribii aveau metode de lucru clar definite”, spune Caruso. În plus, mai multe caractere apar zgâriate uşor, ca şi cum ar fi fost copiate în grabă şi nu scrise în original.

Iisus sau Helios?

Analiza lui Caruso este coroborată de cercetările recente ale unui arheolog de epocă greacă de la Oxford, care afirmă că imaginile care apar în codexuri, inclusiv una a lui Iisus pe cruce, sunt anacronice. “Imaginea despre care se spune că ar fi Iisus este de fapt cea a lui Helios, provenind de pe o monedă din insula Rhodos. De asemenea, sunt de gasit şi inscripţii absurde în greacă şi ebraică”, declară Peter Thonemann. Acesta crede că documentele sunt un produs elaborat în ultimii cincizeci de ani.

Un cercetător care încă mai crede în autenticitatea codexurilor este David Elkington, specialist în arheologia vechilor religii. De luni întregi Elkington încearcă să ajute guvernul iordanian să le recupereze din Israel, unde au fost exportate prin contrabandă. Elkington şi echipa sa susţin că există în codice imagini ale lui Iisus cu Tatăl, precum şi o hartă a Ierusalimului şi un text care vorbeşte despre venirea lui Mesia. Mai mult, ei afirmă că aceste cărţi au fost descoperite lăngă o tabără de refugiaţi creştini. Echipa a identificat chiar şi un fragment care face aluzie la reînvierea lu Iisus. Cu toate acestea, legitimitatea ipotezelor lui Elkington pare îndoielnică, cel puţin în viziunea lui Kimberly Bowes, arheolog de epocă greco-romană la Universitatea din Pennsylvania, căreia i se pare ciudat şi faptul că este unul dintre puţinii care chiar au avut acces la codexuri. “Nu pare să ocupe vreun post academic, iar teoriile sale despre cum rezonanţa acustică ar fi responsabilă pentru marile religii ale lumii nu sunt acceptate de niciun cercetător pe care îl cunosc”, declară arheologul.

O ştire de senzaţie, exact la timp, pentru că se apropie Paştele, trebuie să se răspândească rapid, fără foarte multă aprofundare. Câteva fotografii bune şi un moment oportun, pentru că oamenii sunt interesaţi de religie şi credinţă în această perioadă. Presa este mult prea fascinată de ineditul unui asemenea subiect pentru a se mai ocupa de o investigare serioasă. Elkington, care de altfel a adus artefactele în vizorul cercetării, este totuşi la liziera mediului academic. Cam astfel descrie Caruso situaţia. Relicvele false sunt de fapt destul de comune. “Nevoia omului modern de a dezgropa dovezi materiale din primele două secole de creştinism este mai definitorie decât dovezile însele. Oricum, până în anul 100 d.Hr. numărul creştinilor se ridica undeva la 7000 şi cultura lor materială se deosebea foarte puţin de cea a evreilor”, susţine Bowes.