
Centrul cultural multifuncțional al Memorialului Sighet, deschis publicului
Centrul cultural multifuncțional al Memorialului Sighet a fost deschis publicului în anul în care Sighetu Marmației marcheză 700 de ani de atestare documentară, a anunțat, vineri, 25 septembrie, primarul municipiului, Vasile Moldovan.
„Pentru Sighet, Memorialul nu este doar un loc. Este parte din identitatea noastră. Este un loc al memoriei, al demnității și al adevărului. Un loc în care trecutul nu este închis într-o carte de istorie, ci rămâne viu, pentru ca generațiile de astăzi și cele care vor veni să înțeleagă cât de important este să apărăm libertatea, valorile democratice și respectul pentru ființa umană. Iar dacă vorbim despre Memorialul Sighet, nu putem să nu vorbim despre omul care a avut curajul să-l imagineze, să-i dea sens și să transforme o idee într-o instituție de referință: doamna Ana Blandiana, sufletul și mintea Memorialului Sighet”, a spus Vasile Moldovan, într-o postare pe Facebook.
Primarul municipiului Sighetu Marmației a mai remarcat faptul că fosta închisoare comunistă, situată aproape de centrul orașului a fost transformată într-un veritabil muzeu al „memoriei”.
„Iar dacă vorbim despre Memorialul Sighet, nu putem să nu vorbim despre omul care a avut curajul să-l imagineze, să-i dea sens și să transforme o idee într-o instituție de referință: doamna Ana Blandiana, sufletul și mintea Memorialului Sighet. Prin viziunea, perseverența și forța sa de a păstra vie memoria victimelor comunismului, a contribuit decisiv la transformarea unei foste închisori într-un spațiu de conștiință, de educație și de cultură. Pentru Sighet, pentru Maramureș și pentru România, aceasta este o moștenire de o valoare inestimabilă. Astăzi, acestui spațiu i se adaugă Centrul cultural multifuncțional, o investiție în prezent, dar mai ales în viitor. Alături de noi l-am avut pe domnul Nicolae Noica, autorul volumului Memorialul Sighet. De la idee la faptă, carte care a fost prezentată în cadrul acestui eveniment. Îi mulțumim pentru această mărturie și pentru faptul că, prin cartea sa, contribuie la păstrarea istoriei acestui loc”, a mai precizat Vasile Moldovan.
Edilul a mai a mai subliniat că deschiderea Centrul cultural multifuncțional al Memorialului Sighet are loc în anul care orașul marchează 700 ani de atestare documentară.
”Și nu este întâmplător că acest moment are loc în 2026. Pentru Sighetu Marmației, anul acesta este un an jubiliar: orașul nostru împlinește 700 de ani de la prima atestare documentară”, a mai spul Vasile Moldovan.
Centrul cultural multifuncțional va completa activitățile Memorialului Sighet, funcționând într-un corp de clădire separată.
Mai multe pentru tine...


















