Bunicul meu REGELE MIHAI I – o apariție editorial cu adevărat … regală jpeg

Bunicul meu REGELE MIHAI I – o apariție editorial cu adevărat … regală

📁 Carte
🗓️ 21 decembrie 2021

De curând am avut bucuria să am în mână o apariție editorială absolut specială, în onoarea împlinirii a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai. Aceasta carte-album reprezintă o aventură și o incursiune in viața de familie a Majestății Sale. Fotografiile au fost selectate de prințul Nicolae al României, din dorința de a ni-l prezenta pe Regele Mihai în ipostaza în care l-a cunoscut el însuși – cea de bunic, de cap al familiei.

„Veti întâlni în aceste pagini o perspectiva inedită, de care doar noi, familia, ne-am bucurat până acum. Mihai, «papa» sau «apapa» cum îl numeam noi, familia, știa mereu cum să ne aducă un zâmbet pe buze, reușind totodată să ne învețe ce înseamnă disciplina, respectul, responsabilitatea. Sunt lecții a căror valoare o simt acum” – zicea Nicolae al României în prefața albumului.

IMG 20211216 112000 jpg jpeg

Albumul s-a născut din povestea unui dar neprețuit primit de nepotul Regelui Mihai la nunta sa din 30 septembrie 2018, din partea doamnei Irina Perko Mirabaud, a cărei mamă, Oana Mirabaud, botezată de Regina Maria, și-a petrecut momente din copilărie și adolescență cu principele moștenitor și Mare Voievod de Alba Iulia. Principele Nicolae continuă și îmbogățește povestea, alegând din arhive publice și private, imagini din viața bunicului său, Regele Mihai. O fotografie spune cât 1000 de cuvinte, dar dincolo de valoarea documentară și de frumusețea lor, fotografiile exprimă legătura profundă a nepotului cu bunicul său: afecțiune, respect, admirație, cu deplină sinceritate. Fiecare fotografie este o mărturie de iubire, de adevăr și de înțelegere a misiunii primite din augustele rădăcini.

Organizate în ordine cronologică, mărturiile fotografice ne prezintă evoluția și parcursul Regelui Mihai I, mai întâi ca principe moștenitor, apoi ca rege minor, înlăturat de propiul tată și apoi ca elev în clasa palatină, pentru ca atunci când alți tineri încă se bucură de beția vârstei, Mihai I, să își asumne responsabilități enorme, regale. Fotografiile surprind tot felul de evenimente de familie – căsătoria cu regina Ana, momente cu printesele și munca depusă în slujba țării sale și a unui vis pe care care Majestatea s-a l-a trăit după 45 de ani de exil: venirea în România de Sfintele Paști (25-27 aprilie 1992) împreună cu Regina Ana și nepotul său Nicolae, copilul de șapte ani prin care Suveranul le asigura românilor viitorul monarhiei. ”Și Regina și eu am trăit o mare bucurie la nașterea lui! Fiecare nepot a fost o bucurie, dar când s-a născut el, venea cel îndelung așteptat… Dacă Regina și cu mine n-am putut avea un fiu, ni s-a dat nepotul care, la timpul hotărât de Bunul Dumnezeu, va pune lucrurile în matca lor”, astfel se mândrea Majestatea Sa Regele Mihai I cu nepotul.

Acum, nepotul a reușit prin acest album să readucă în inimile românilor pe omul ”lipit de Dumnezeu”, bunicul, Regele iubitor de adevăr, Țară și neam! Felicitări Editurii Vremea pentru asumarea acestui proiect de excepție!