Povestea spioanei lui Churchill, Christine Granville: a fentat moartea în misiuni, dar a fost ucisă acasă

  Christine Granville, spioană a Marii Britanii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, și-a pus viața în pericol de nenumărate ori în timpul unor misiuni în Europa, însă în prezent activitatea ei este puțin cunoscută, relatează BBC. 

La 15 iunie 1952, Granville a revenit la hotelul din vestul Londrei pe care îl considera acasă, întrucât zborul său spre Belgia fusese anulat din pricina unei defecțiuni la motor. 

În timp ce se îndrepta spre camera ei de la primul etaj, a auzit un bărbat care îi striga numele și îi cerea să îi înapoieze câteva scrisori. La parter, a dat nas în nas cu fostul ei iubit, care deodată s-a năpustit asupra ei și i-a înfipt un cuțit în piept, provocându-i o rană cauzatoare de moarte. 

Având în vedere faptul că a supraviețuit numeroaselor situații periculoase întâlnite pe trei fronturi diferite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost o ironie cumplită că și-a pierdut viața în aparenta siguranță a unui hotel din Kensington. 

Născută în luna mai a anului 1908, Maria Krystyna Janina Skarbek, cunoscută drept Christine Granville, a fost fiica unui conte polonez și, datorită mamei sale, urmașa unei familii de bancheri evrei. Și-a petrecut primii ani de viață la țară, copilărie care i-a influențat viața. 

„În copilărie fusese obișnuită cu multă libertate și dragoste, învățată să călărească un cal, să tragă cu pușca, tot felul de lucruri", a afirmat Clare Mulley, autoarea cărții „The Spy Who Loved”, o biografie a lui Christine Granville - identitate pe care și-a asumat-o în timp ce lucra pentru britanici. 

„Doar de dragul distracției”

În luna septembrie a anului 1939, se afla în Africa de Sud împreună cu cel de-al doilea soț al ei, un diplomat polonez, atunci când au aflat că țara lor a fost invadată de Germania nazistă. Cei doi soți au plecat direct în Marea Britanie pentru a se alătura efortului de război. 

Pe când soțul ei era plecat în Franța pentru a se alătura forțelor aliate, Granville avea un alt plan. 

„Se duce în grabă la ceea ce trebuia să fie sediul secret al MI6", a mărturisit Mulley. „Nu se oferă voluntar, ci mai degrabă cere să fie angajată", a mai adăugat autoarea. 

Granville a prezentat un plan ce prevedea traversarea Munților Carpați până în Polonia aflată sub ocupație nazistă, pentru a face rost de materiale de propagandă și fonduri din partea aliaților și pentru a aduce înapoi informații despre ocupație. 

Întrucât aveau puține informații despre ceea ce se întâmpla în Europa de Est, planul a fost pe placul șefilor spionajului britanic și, conform lui Mulley, Granville a fost imediat recrutată, devenind prima femeie din MI6. 

Pe parcursul anilor care au urmat, ea a devenit o legendă în comunitatea serviciilor de informații: „Era o contesă care avea toate aceste legături cu diverși oameni informați”, a explicat Mulley. 

„Vorbea corect toate limbile... și știa cum să treacă neobservată, pentru că atunci când fusese o contesă destul de plictisită - pentru că iubea adrenalina - obișnuia să facă contrabandă cu țigări peste graniță, doar de dragul distracției. Nici măcar nu fuma", a mai spus Mulley.

„Marea ei unealtă este creierul”

În timpul detașărilor pentru MI6 în Ungaria, Egipt și Franța, ea efectua diverse misiuni. Uneori, a trecut numeroase granițe ascunsă în portbagajul unei mașini, alteori în timp ce fugea de mitraliere, și adesea împreună cu unul dintre numeroșii iubiți pe care i-a avut în timpul războiului. 

La un moment dat, a primit un microfilm care indica faptul că forțele germane se aliniau de-a lungul graniței sovietice pentru ceea ce părea a fi un atac iminent. Informațiile i-au fost transmise lui Winston Churchill care, conform fiicei sale, Sarah, ar fi declarat că Granville era agentul său preferat. 

De două ori a fost prizonieră și interogată de germani, dar a reușit să evadeze. Odată, și-a convins răpitorii că are tuberculoză, mușcându-și limba atât de tare încât părea că îi curge sânge. 

„Marea ei unealtă este creierul”, a mărturisit Mulley. „Este uimitoare", a mai ținut să precizeze autoarea. 

Chiar și animalele păreau fermecați de Granville. În cartea cu pricina, Mulley prezintă două întâmplări în care femeia a reușit să „îmblânzească” un câine de pază al patrulelor de frontieră. Animalul îi urma întocmai indicațiile. 

Maestră a manipulării

Pe lângă inteligența sa și curajul imens, Granville era o maestră a manipulării și putea convinge pe oricine să facă ce-și dorea. 

În anul 1944, a ajuns până la o garnizoană germană aflată în Alpi. Cu ajutorul unui megafon, a convins un număr de 63 de ofițeri polonezi forțați să se înroleze în armata germană să saboteze instalațiile militare și să dezerteze, determinându-l pe comandantul garnizoanei să se predea. 

În aceeași zi, a aflat că comandantul său din cadrul Special Operations Executive (SOE) și iubitul său fuseseră arestați la Digne, în sud-estul Franței, de către Gestapo, alături de alți doi agenți, și riscă să fie executați. 

Riscându-și propria siguranță, ea a reușit să-i elibereze pe toți, luând cu asalt închisoarea din Digne, pretinzând că este nepoata feldmareșalului Montgomery și informându-l pe ofițerul responsabil că un atac american era iminent. 

„La sfârșitul unei ore, ea l-a îngrozit practic pe tipul ăsta și i-a spus: Știi, dacă mergi mai departe cu această execuție, mă voi asigura că vei fi spânzurat. Dacă îmi faci ceva, vei fi spânzurat de un stâlp de iluminat, dar dacă mă ajuți, te voi apăra”, a dezvăluit Mulley. 

Totuși, în ciuda faptelor sale eroice, la sfârșitul războiului, Granville avea să descopere în Marea Britanie că țara pentru care și-a riscat viața în repetate rânduri părea să o fi abandonat 

„Ultima informație din dosarele britanice referitoare la ea, și acesta este doar un citat din document, indică faptul că „nu mai este căutată"", explică Mulley. 

Pe prima pagină a ziarelor

Deși Granville nu putea reveni în Polonia aflată sub control comuniștilor din pricina riscului de a fi ținta serviciilor secrete sovietice, documentele de ședere în Marea Britanie nu i-au fost reînnoite și a fost nevoită să părăsească Regatul Unit. 

Granville avea să se întoarcă în Marea Britanie pentru a refuza să primească Medalia George și Ordinul Imperiului Britanic, care i-au fost acordate pentru eforturile sale din timpul războiului, ceea ce a făcut ca guvernul să se simtă rușinat și să îi ofere în cele din urmă cetățenia. În cele din urmă, a acceptat să primească distincțiile. 

Pe când locuia la hotelul Shelbourne, ea a lucrat ca chelneriță în cafenele și a vândut rochii în Harrods, înainte de a se angaja ca femeie de serviciu pe un vas de pasageri. 

În continuare, Granville a avut parte și de situații neplăcute, devenind ținta unor atacuri lansate de colegii ei. Căpitanul navei a cerut personalului să poarte medaliile obținute în timpul războiului. După activitatea sa, Granville dobândise numeroase distincții, însă a fost acuzată de colegii săi că este falsă. 

Un singur om, un coleg, i-a luat apărarea - Dennis George Muldowney. 

Întrei cei doi s-a înfiripat o poveste de dragoste, însă Granville s-a plictisit repede de el. Respins, Muldowney, obsedat, a continuat să o hărțuiască până în noaptea în care a ucis-o, în hotelul Shelbourne. 

Muldowney avea să fie spânzurat 10 săptămâni mai târziu și, deși crima a ajuns pe prima pagină a ziarelor, de-a lungul anilor povestea lui Granville a încetat să mai fie amintită.