Joseph Fouche: omul care îl intimida până și pe Napoleon

Joseph Fouche poate fi definit în două moduri:conform istoricilor francezi drept un trădător care a desfigurat Franța în necumpănita căutare de putere sau după opinia istoricilor de alte naționalități care îl descriu ca un bun om de stat.

Din când în când, făptura sa mai trece, fantomatic, printr-o piesă sau printr-o operetă despre Napoleon, și atunci, de obicei, în rolul uzat și schematic al unui ministru al poliției viclean, al unui precursor al lui Sherlock Holmes;o prezentare superficială face ca, întotdeauna, un rol jucat în umbră să se confunde cu unul secundar.

Născut la 21 mai 1759, într-o familie modestă de negustori, destinul său pare să fie inițial unul ecleziastic. Înscris la Colegiul Oratorian se comportă timp de zece ani ca un preot, neprimind în cele din urmă hirotonisirea. Dorind să devină profesor, este trimis de oratorieni în diferite locuri din Franța. La Arras are câteva întâlniri cu M. Robespierre înainte și la începutul revoluției franceze. Evenimentele de la Paris aveau să-i marcheze pe cei doi revoluționari.

Raporturile lor sunt chiar pe cale de a se strânge, urmând a deveni cumnați, căci Charlotte Robespierre, sora luiMaximilien, dorește să-l vindece de preoție pe profesorul oratorian, și la toate mesele începe să se șușotească despre logodna lor. De ce, până la urmă, această logodnă a eșuat, rămâne un mister. Ulterior, cei doi aveau să devină dușmani de moarte.

Blamat de majoritatea istoricilor francezi, Balzac este printre puținii oameni de seamă ai Franței care îl descrie într-o lumină pozitivă pe Fouche:„Geniul lui singular, scrie el, care a inspirat lui Napoleon un fel de teamă, nu s-a manifestat dintr-o dată. Acest membru necunoscut al Convenției, unul dintre bărbații cei mai extraordinari și, totodată, cei mai greșit înțeleși ai vremii sale, abia în momentele critice a devenit ceea ce a fost după aceea. ”

Revoluția franceză și ascensiunea politică

La izbucnirea revoluției, Fouche se afla la Arras. Dându-și seama de șansa care s-a ivit acesta își spune ideile revoluționare printre oratorienii. Este mutat disciplinar la Nantes, locul unde s-a născut. După o activitate politică destul de modestă la Nantes, Fouche este ales membru al Convenției Naționale în 1792. Promite alegătorilor, orice lucru pe care aceștia doreau să-l audă. Vântul politic de dreapta îl face pe Fouche să promită ordine, jură să protejeze comerțul și proprietatea. Realizând faptul că girondinii dețin majoritatea, Fouche se alătură lor, intrând astfel în conflict cu vechiul său prieten Maximilien Robespierre. La 15 ianuarie 1793 Fouche votează pentru execuția regelui. După acest eveniment, girondinii vor pierde puterea, fapt care va duce la debarcarea viitorului duce de Otranto din tabara girondină în cea iacobină.

Încercând să explice de ce a votat pentru execuția regelui, într-o scrisoare adresată alegătorilor săi el spune:„Crimele tiranului au ieșit la suprafață și au umplut de revoltă toate inimile. Dacă nu-i va cădea cât mai repede capul de lovitura sabiei, toți briganzii și asasinii vor putea umbla cu fruntea sus, și ne-ar amenința haosul cel mai înspăimântător. Timpul lucrează pentru noi și împotriva tuturor regilor de pe pământ.”

Intrând în conflict cu Robespierre, Fouche trece de partea inamicilor acestuia și susține mișcarea care în cele din urmă îl înlătură pe Robespierre și ordonă execuția acestuia.

Întâlnirea cu Napoleon și ministerul poliției

În majoritatea timpului în care Directoratul (1795-1799) a deținut puterea, Fouche rămâne în umbră, neparticipând activ la viața politică. Întâi își oferă serviciile regaliștilor, apoi în 1798 se hotărește să îl susțină pe cel mai important membru al Directoratului:Paul Barras. Astfel, în 1798 este numit ambasador în Republica Cisalpină, iar la 20 iulie 1799 obține funcția de minustru al Poliției.

Fouche, fiind conștient de popularitate scăzută a directoratului, îl susține pe Bonaparte în lovitura de stat de la 18 Brumar. Directoratul este înlocuit de Consulat, iar Fouche își păstrează portofoliul de ministru.

Chiar de la cea dintâi întâlnire a lor, Fouché i se destăinuie lui Bonaparte cu o promptitudine neobișnuită la el. Și totuși, nu se dă pe mâna lui. Nu ia parte fățiș la conjurația ce urmează să răstoarne Directoratul și să facă din Bonaparte stăpânul unic al țării;este prea prudent pentru așa ceva. În plus, el ține prea strict, prea fidel la principiul său fundamental de viață:niciodată să nu se hotărască definitiv înainte ca victoria însăși să fi fost decisă. Ministrul poliției nu bănuiește câtuși de puțin existența unei conjurații militare sau, mai curând, se comportă de parcă n-ar bănui nimic. Rapoartele pe care le trmite, zilnic, Directoratului nu cuprind nici un rând cu privire la generalul Bonaparte și la clica care își zăngăne cu nerăbdare săbiile.

Pe 2 august 1802, în urma unui plebiscit, Napoleon devenea consul pe viață. Fouche simțea că zilele sale în fruntea ministerului sunt numărate spunând în memoriile sale că odată pacea stabilită el devenea:„ o putere periculoasă și nefolositoare”. La finalul colaborării, Napoleon îl demite printr-o depeșă unde avea numai cuvinte de laudă la adresa fostului ministru pe care îl răsplătește cu o mare sumă de bani și cu titlul de senator:„ M. Fouche, ai servit bine guvernul, din acest moment tu vei constitui o porțiune din corpul statului. Cu regeret mă despart de un om cu calitățile tale, dar în noul sistem poliția va fi doar o branșa a ministerului Justiției, deci nu mai este loc pentru dumneata. ”Napoleon nu a avut curajul să îl demită personal pe Fouche, de acum raporturile în viitor vor fi în favoare ducelui de Otranto. În 1804, la declarea imperiului, Fouche reprimește funcția de ministru al Poliției, iar în 1808 titlul de duce de Otranto. Fouche avea să-l trădeze pe Napoleonde două ori:prima dat în 1814 când a încercat să se alieze cu Bourbonii și a doua oară în 1815, în timpul celor o sută de zile.

Geniul și tactul politic de care a dat dovadă Fouche, au reușit să-i mențină mereu ușile deschise, chiar și în fața Bourbonilor care îl detestau pentru votul său în favoarea uciderii lui Ludovic al XVI-lea. Fouche rămâne în memoria lumii, drept un personaj unic prin prestanța și rigurozitatea sa politică.