GUCCI, «ambasadorul italian al modei»

Este un brand atât de cunoscut încât numele se confundă cu însăşi moda italiană – nu degeaba John F. Kennedy l-a numit „ambasadorul italian al modei”. Gucci este casa de modă al cărei logo a intrat deja în pop culture. A fost nevoie de un gram de genialitate și un strop de inspirație, însă totul a început, ca în cazul multor altor branduri faimoase, de la nevoile oamenilor... bogați. Vedete, politicieni, artiști, capete încoronate – generație după generație – au adorat finețea și unicitatea Gucci.

Era cea mai frumoasă dintre perioade – La Belle Époque. Așa e cunoscut în istorie sfârșitul secolului al XIX-lea. Cam pe atunci, lucrurile „la modă” începeau să se schimbe din ce în ce mai des – să trăiască un sezon, poate chiar mai puțin. Oamenii se schimbau, călătoreau mai mult, se distrau poate mai mult. Își ascuțeau bunul-gust. Deveneau mai pretențioși. Ca un adevărat antropolog, toate acestea erau observate de portarul italian al Hotelului „Savoy” din Londra. Guccio Gucci plecase din Florența la Paris și mai apoi în Londra pentru a-şi câștiga traiul. Mai bine de 20 de ani a văzut aristocrația etalându-şi preferințele pentru genți din piele, pantofi creați pe comandă și... cai. Gusturile oamenilor cu bani l-au inspirat, aşa că Guccio Gucci a pus ideile cap la cap și s-a întors la Florența, să își construiască imperiul. 

Clanul Gucci.

Ajuns acasă, Guccio a pus pe picioare un atelier de mici dimensiuni. A început prin a realiza, din piele de cea mai bună calitate, harnașamentul de care un călăreț avea nevoie pentru calul său. Da, atelierul Gucci era căutat pentru șeile elegante și bine lucrate însă, cum altfel, notorietatea în regiune și-a câștigat-o prin genți. Primul magazin Gucci își deschidea porțile în 1921, iar până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial brandul apărea la Roma și Milano.  

Până în 1987, Gucci a fost o afacere de familie. La început a fost Guccio Gucci, care a strâns pe lângă el cei mai pricepuți meșteșugari de-ai locului. Apoi, când au crescut, cei patru fii ai săi – Aldo, Vasco, Ugo și Rodolfo – au preluat din atribuții. Cel care s-a afirmat a fost Aldo, fiul cel mare. A început cu dreptul: pentru că până în 1933 firma operase pe piață fără vreun logo, Aldo a îmbinat marketingul cu familia şi a creat celebru dublu G, în onoarea tatălui său, Guccio Gucci. Pentru a sublinia importanța brandului, dar și ce reprezintă el în istoria modei, logo-ul este scris cu auriu, iar deasupra lui stă numele în întregime. Tot Aldo este cel care, în 1953, a dus pentru prima dată în Statele Unite ale Americii eticheta „Made in Italy”. Mai târziu, John F. Kennedy i-a înmânat diploma de onoare a Universității New York, numindu-l un „Michelangelo al Vânzărilor”. Europa era deja îndrăgostită de Gucci când, printr-o rețea de francize, brandul a pus stăpânire pe întreaga lume: din Chicago și Beverly Hills până în Tokyo și Hong Kong.

Dar pentru familia Gucci, faima nu a adus mereu lapte și miere. În 1986, Aldo Gucci a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală – avea 81 de ani. Iar în 1995, industria modei a fost cutremurată de ştirea că Maurizio Gucci, fiul lui Rodolfo și nepotul lui Guccio, a fost asasinat la comanda soției sale, Patrizia Reggiani.

Bambus la purtător.

Se spune că, în timp de război şi în vremurile austere de după, inventivitatea iese la iveală de unde nu te aștepți. În aceste condiţii aparte s-a născut poate cea mai cunoscută creaţie Gucci: geanta cu mâner din bambus. 1947 a fost un timp de răscruce pentru majoritatea industriilor – numai câteva supraviețuind. Pentru lumea creatorilor de modă, cea mai mare provocare era procurarea materialelor de calitate. Într-un moment de geniu, Aldo Gucci și echipa lui au venit cu ideea unui design unic de geantă. Importul din Japonia era încă accesibil, așa că, la poarta Gucci a sosit un transport de bambus. Fiecare ramură a fost bine curățată, încinsă cu atenție la flacără și îndoită în semi-cerc. Când se răcea, ea devenea mâner pentru o geantă realizată din piele de porc. Geanta a fost imediat catalogată drept un must-have. Starurile anilor ’50-’60 erau văzute mereu cu geanta de bambus la braț, iar mai târziu aceasta a intrat în garderoba casei regale britanice, Lady Di fiind prima care a purtat-o. Decadă după decadă, ea a rămas la modă și, cu toate că atelierele Gucci au evoluat, geanta din bambus este încă hand-made, 140 de componente fiind puse cap la cap de meșteșugarii brandului.  

Mocasinii – şi detaliul ce aminteşte de eleganţa echitaţiei.

Ne întoarcem în timp la tânărul Guccio și la vremurile când lucra la hotelul de lux londonez. Majoritatea bogătașilor ce urmau tiparul de Mare Gatsby erau pasionați de cai – lucru evidențiat și în îmbrăcămintea lor. Această slăbiciune a fost sesizată de Gucci, iar primele produse care au ieșit din atelierul italianului au fost sub semnul potcoavei. Ideea a fost preluată și de fiul său, Aldo, care, în 1953, lansa o colecție de mocasini. Ce diferenția modelul Gucci de alte mărci de încălțăminte? Faptul că mocasinii erau ușori, moi, confortabili și eleganți – o combinație între stilul italian și cel american, care declaraseră război stilul britanic prea formal. Diferența – care se păstrează cu sfințenie până astăzi – este că mocasinii Gucci sunt realizați numai în atelierul din Florența, respectând aceeași manieră din anii ’50. Acest tip de încălțăminte, unisex de altfel, este inconfundabil în familia mocasinilor. Dar Gucci a adăugat şi un detaliu ecvestru: mocasinii brandului sunt decorați cu o zăbală în miniatură.  

În anii ’50, mocasinii Gucci s-au identificat cu bogătașii pasionați de călătorii și petreceri, așa-numitul grup „Jet Set”, dar și cu cei mai cei de la Hollywood. Anii ’80-’90 i-au adus în atenția oamenilor de afaceri din Japonia, căci pentru un popor căreia tradiția îi cerea să se descalțe în orice împrejurare, mocasinii erau flexibili, dar și eleganți. Din 1985, ei sunt singurii pantofi care fac parte din colecția permanentă a Muzeului Metropolitan de Artă din New York. De-a lungul timpului, forma lor s-a mai schimbat: de la bot rotunjit la cel pătrat, de la toc puțin înălțat la dispariția în totalitate a tocului, de la culori stridente la culori mai serioase – colecția lui Tom Ford. Ce a rămas constant la mocasinii Gucci este detaliul metalic ce amintește de eleganța echitației.

Gucci de viță nobilă.

În 2016, fiica lui Aldo Gucci, Patricia, lansa o carte-tribut în memoria bunicului și tatălui său. Un carusel din spatele cortinei, unde se regăsesc nume mari ale istoriei despre care aflăm că erau iubitoare de Gucci. Şi în afară de vedetele de la Hollywood, cine este mai în măsură să vorbească despre lux și rafinament decât casele regale europene... 

„Fosta actriță de Hollywood, Grace Kelly – care a ignorat scenariul din Vacanță la Roma și s-a căsătorit cu prințul ei – avea să devină unul dintre clienții cei mai fideli ai companiei Gucci, atrăgând roiuri de paparazzi și mulțimi care o întâmpinau cu urale de fiecare dată când trecea pragul magazinului din Via Condotti, păzit de carabinieri. În timpul unei vizite la magazinul din Milano a cerut o eșarfă de mătase cu imprimeu floral. Prea stânjenit să refuze, unchiul meu, Rodolfo, i-a spus ca erau în procesul creării unei asemenea game de produse, și că ea va fi prima care va primi una. Eşarfa «Flora», creată special pentru ea, a devenit un alt bestseller internațional, care a ajutat la promovarea brandului Gucci în jurul lumii. 

Una dintre îndatoririle lui Olwen, pe când lucra pentru principesa Elisabeta a României, căsătorită apoi cu regele George al II-lea al Greciei, era să ridice produse de la magazinele exclusiviste pe care le frecventa principesa. Micuţul magazin G. Gucci & Co. din Via della Vigna Nuova, Florența, era unul dintre multiplele ei puncte de oprire, fiind totodată și locul în care l-a întâlnit prima dată pe tatăl meu, lăsându-se fermecată de el.

În primăvara lui 1927, prințesa Elisabeta a făcut o vizită neașteptată în magazin – singură, de data aceasta. Apariția unui membru al familiilor regale europene era întotdeauna o cinste (de exemplu, la Savoy, un clopot special bătea cu o asemenea ocazie), dar atunci nu prea existau motive de bucurie. Prințesa nu venise să cumpere ceva, ci ca să-și exprime o nemulțumire. Domnişoara Price, angajata ei necăsătorită, față de care simțea o anume responsabilitate, avea o aventură secretă cu tata [Aldo Gucci], i-a comunicat ea tăios bunicului meu”.

***

Gucci nu mai aparține astăzi familiei Gucci, însă tradiția a rămas neschimbată. Și-au păstrat același stil de lucru, aceleași pretenții, aceeași eleganță – toate strânse sub eticheta „Made in Italy”. Gucci a evoluat, lansează colecții și pentru alte gusturi – de curând a încheiat un parteneriat cu Dapper Dan – dar cel mai important este că deviza rămâne aceeași: „Calitatea rămâne mult timp după ce prețul a fost uitat”.