Florenţa lui Lorenzo Magnificul

În anul 1469,  Lorenzo de Medici devine cetăţean de onoare al Florenţei. El este supranumit Magnificul datorită calităţilor sale în domeniile politicii şi diplomaţiei şi pentru însuşirile sale deosebite de protector al culturii, care va deveni simbolul Florenţei secolului al XV-lea şi, în general, simbolul Renaşterii italiene.

Născut în anul 1449 din părinţii Piero de Medici şi Lucrezia Tornabuoni, Lorenzo era nepotul lui Cosimo il Vecchio, iniţiatorul domniei familiei de Medici. Acesta ajunge la putere foarte tânăr, la doar douăzeci de ani, după prematura moarte a tatălui său, moştenind o situaţie politică internă încă instabilă, după cum va demonstra conspiraţia familiei Pazzi din 1478, situaţie care a dus la consolidarea definitivă a puterii familiei de Medici.

Călcând pe urmele tatălui şi ale bunicului său, Lorenzo nu figura în mod oficial ca om politic al statului florentin. Dintotdeauna, familia de Medici a preferat să guverneze din „spatele cortinei”:atât Cosimo, cât şi fiul acestuia, Piero, dar şi Lorenzo se prezintă toţi ca nişte cetăţeni privaţi, mai mult, ca şi „primi inter pares”. Devenită un regat sub toate aspectele – chiar dacă cu întârziere în comparaţie cu alte comune importante din provinciile italiene-, Florenţa familiei de Medici continuă să se proclame republică, deşi aceasta era numai o aparenţă. În realitate, instituţiile erau republicane doar cu numele, cele mai importante magistraturi fiind ocupate de prieteni şi susţinători fideli ai familiei aflate la putere. Acest comportament politic este confirmat, în mod indirect, şi de palatul pe care Cosimo şi-l construieşte cu ajutorul lui Michelozzo în Via Larga (care astăzi a devenit Via Cavour), unde Lorenzo continuă să locuiască. Conform proiectului original (modificat de-a lungul secolelor, în special în secolul al XVI-lea), palatul nu se dorea a fi mai luxos sau mai mare decât casele majorităţii familiilor florentine din acea perioadă. Este adevărat însă că edificii similare sau poate chiar mai luxoase, cum ar fi Palatul Strozzi sau Palatul Pitti, au fost construite, de asemenea, pentru clienţi, dacă nu chiar mai bogaţi, ai „Pater patriae”, la scurt timp după construirea palatului lui Cosimo. Familia de Medici nu va construi ceva asemănător cu palatul ducal din Urbino sau cu castelul din Mantova în Florenţa secolului al XV-lea.

Datorită lui Lorenzo, capitala provinciei Toscana atinge maxima sa frumuseţe, impunându-se pe plan economic şi cultural nu doar în Italia, ci în întreaga Europă. Pe de-o parte, oraşul se afirma ca unul dintre cele mai importante centre financiare şi comerciale (cu toate că banca familiei de Medici cunoaşte declinul în perioada lui Lorenzo Magnificul), pe de altă parte, acesta devine leagănul Renaşterii italiene, centrul din care iradia civilizatia renascentistă. În stabilirea acestei supremaţii, Lorenzo este determinat de două motive. În primul rând, de faptul că perioada de prosperitate şi de pace instaurată în peninsula italică în a doua jumătate a secolului al XV-lea se datorează, în esenţă, acţiunii sale diplomatice. Abilităţile l-au impus ca mediator între diferite provincii italiene, care erau dintotdeauna în război, şi drept garant al echilibrului politic din peninsulă. Considerat, din aceste motive, „acul balanţei” politicii italiene, simpla sa prezenţă a constituit un scut împotriva pericolului pe care-l presupunea o intervenţie străină în Italia. În al doilea rând, deoarece grija sa a încurajat şi a asigurat o înflorire artistică fară precedent în Florenţa de atunci. Literat şi poet, colecţionar de obiecte preţioase şi de statui antice în faimoasa Grădină din San Marco, un adevărat descoperitor de noi talente, Magnificul a promovat la cel mai înalt nivel literatura şi artele. La curtea sa au trăit şi au creat personalităţi renumite precum Luigi Pulci, Poliziano, Marsilio Ficino, Cristoforo  Landino, Pico della Mirandola. Pentru el au lucrat cei mai mari artişti ai timpului, unii dintre ei prezentându-şi operele şi la alte curţi din Italia, în calitate de ambasadori culturali ai lui Lorenzo:Botticelli – exponent de vârf al culturii perioadei respective-, Pollaiolo, Andrea Verrocchio, Ghirlandaio, tânărul Leonardo şi foarte tânărul Michelangelo, pe care Magnificul îl ţinea aproape de el, în palatul din Via Larga.

Nu îl amintim pe Lorenzo doar pentru o anumită operă de artă, ci pentru întreaga sa infiuenţă asupra artiştilor vremii. Unica excepţie rămâne, poate, superba vila din Poggio a Caiano, opera lui Giuliano da Sangallo. Incredibil, opere-manifest ale celei mai tipice perioade laurenziene, cum ar fi Primăvara şi Naşterea Venerei, create de Botticelli (cca 1482 şi 1484), nu au fost pictate pentru el, ci, mai probabil, pentru verişorul său, Lorenzo di Pierfrancesco.

Lorenzo de Medici se stinge din viaţă la vârsta de 42 de ani, în 1492, anul descoperirii Americii. Două evenimente simultane care par, în mod simbolic, a-şi pune amprenta pe sfârşitul unei epoci şi pe începutul unei noi ere.

sursa: http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/12/06/florenta-lui-lorenzo-magnificul/