Asasinarea lui Stolîpin, omul care ar fi putut salva Rusia de bolșevism
La 14 septembrie 1911, Piotr Stolîpin, prim-ministru al Rusiei și, potrivit istoricilor, ultimul mare om de stat care a condus Imperiul Țarist înaintea prăbușirii sale, a fost rănit grav într-o tentativă de asasinat și a murit patru zile mai târziu.
Stolîpin a fost împușcat în timpul unor evenimente organizate pe 14 septembrie 1911 cu ocazia aniversării a cinci decenii de la eliberarea șerbilor. Atunci, la Kiev a fost dezvelit un monument dedicat Țarului Alexandru al II-lea, iar la Opera din oraș urma să aibă loc un spectacol la care trebuiau să participe nu doar Stolîpin, ci și Țarul.
Autoritățile fuseseră informate de un bărbat pe nume Dimitri Bogrov, care colaborase în trecut cu Ohrana, poliția secretă, că ar exista un plan de asasinare a lui Stolîpin, motiv pentru care s-au luat măsuri stricte de siguranță pe tot parcursul șederii acestuia în oraș.
În seara spectacolului, acestui Bogrov i s-a permis accesul în clădirea Operei în ciuda faptului că avea la el un revolver. S-a dovedit că planul despre care vorbise Bogrov era adevărat, numai că el era de fapt asasinul. L-a împușcat pe Stolîpin – care refuzase, în ciuda avertisementelor, să poarte vestă antiglonț – de 2 ori, în braț și apoi în piept. Imediat după ce a fost împușcat, Stolîpin a declarat că era mândru să moară pentru Țar;el a fost dus imediat la spital, unde a murit patru zile mai târziu. Pe 24 septembrie, Bogrov a fost spânzurat și investigația privind asasinarea lui Stolîpin a fost oprită la ordinul Țarului, din motive necunoscute.
Există numeroase întrebări cu privire la asasinarea lui Stolîpin din cauza faptelor care sugerează că prim-ministrul nu a beneficiat de protecția cuvenită și că poliția ar fi fost implicată în asasinat. Din cauza vizitei Țarului, precum și a premierului și a altor persoane importante din conducerea Imperiului, la Kiev s-au luat foarte multe măsuri de siguranță. Oamenii, chiar și cei mai bine îmbrăcați, erau verificați pe stradă;toate casele aflate pe traseul coloanei oficiale au fost verificate, iar Opera, în seara spectacolului, era extrem de bine păzită. Însă în ciuda faptului că fuseseră primite informații privind o posibilă tentativă de asasinare a lui Stolîpin, niciun polițist sau agent nu a stat lângă acesta în lojă. Poate că s-a considerat că măsurile de siguranță luate, printre care și controlarea persoanelor care intra în clădire (și totuși Bograv a putut intra având un pistol la el!), erau suficiente;există însă persoane care cred că unele persoane din anturajul apropiat al Țarului ar fi dorit dispariția lui Stolîpin și ar fi colaborat, în acest sens, și cu poliția.
Șansa pierdută a Rusiei
În calitate de prim-ministru, funcție pe care a primit-o în 1906, Stolîpin a încercat să transforme țărănimea rusească – care forma majoritatea populației țării – într-o categorie socială prosperă de mici fermieri independenți. Măsurile inițiate de Stolîpin aveau ca scop consolidarea micilor proprietăți ale țăranilor și eliberarea acestora de constrângerile impuse de comunitățile sătești (mirsau obșina). Guvernarea sa s-a remarcat și prin reprimarea agresivă a opoziției. Metodele folosite de Stolîpin au trezit foarte multe nemulțumiri (inclusiv în Duma, parlamentul rusesc) și prea puțini din țăranii ruși au putut profita de oportunitățile oferite de reformele sale.
Astăzi, opiniile specialiștilor față de politica și reformele lui Stolîpin diferă. Unii consideră că Stolîpin nu a fost suficient de realist și că a adoptat reforme care nu aveau nicio șansă să schimbe fața țării;alții văd în el șansa pierdută (din cauza morții timpurii) a Rusiei, ultimul om care ar fi putut salva, prin viziunea și reformele sale, Imperiul Țarist pentru ca acesta să nu cadă pradă mișcărilor revoluționare.
Atitudinea agresivă față de opoziție a lui Stolîpin a fost explicată și acceptată ca fiind necesară în condițiile violenței și anarhiei care cuprinseră Imperiul după Revoluția din 1905. Cât despre reformele sale, unii istorici le consideră ca fiind rezultatul unei viziuni ample și ambițioase privind reformarea și dezvoltarea Imperiului, în timp ce alții pun la îndoială eficacitatea acestora. Mulți consideră că ar fi fost extrem de greu, ba chiar imposibil într-o perioadă atât de scurtă, ca reformele agrare să transforme țărănimea rusească, și asta din cauza conservatorismului profund al acesteia. Pe de altă parte, datele economice arată că Stolîpin a avut dreptate când spunea că se putea baza măcar pe acei țărani-fermieri, puțini la număr, puternici;datele privind impozitele adunate în anii dinaintea morții lui Stolîpin arată că exista un grup restrâns de țărani care plăteau impozite din ce în ce mai mari, în comparație cu anii 1890, fapt ce dovedea că fermele lor le aduceau profituri mai mari.
Cu toate acestea, nu putem spune exact care ar fi fost rezultatele reformelor lui Stolîpin dacă acesta nu ar fi fost ucis și dacă războiul nu ar fi izbucnit trei ani mai târziu. De aceea, el continuă să fie văzut – și amintit oarecum cu nostalgie și părere de rău – drept șansa pierdută a Rusiei. Se explică astfel faptul că într-un sondaj realizat în anul 2008 pentru alegerea celui mai mare rus, Stolîpin a ieșit pe locul doi, după Alexandr Nevski, urmat fiind de Stalin.
Surse:
http://russiapedia.rt.com/prominent-russians/politics-and-society/pyotr-stolypin/
