Natalia Răutu, farmacista propagandei sovietice

A fost cea mai apropiată prietenă a Elenei Ceauşescu. A fost soţia zbirului propagandei comuniste, dictatorul ideologiei de partid Leonte Răutu (născut Lev Oigenstein). A fost una dintre „divele“ ilegaliste din cartierul Primăverii, cu stagiu la Moscova. A fost una dintre femeile de casă ale stalinismului românesc. A sfârşit într-o rezervă a spitalului Elias, ţinută ani buni într-o stare vegetativă care nu a putut fi tratată niciodată. Cum a reuşit să escaladeze cele mai înalte fotolii ale partidului? Vă prezentăm biografia timpurie a Nataliei Răutu (născută Niunia Redel).

În 1933, Nataliei Răutu i se aduce la cunoştinţă că e expulzată din Belgia. Femeia era studentă în ultimul an la Farmacie, în oraşul Liege, însă autorităţile descoperiseră că, atunci când nu se ducea la facultate, era la dispoziţia Partidului Comunist din Belgia. Era activistă în Ajutorul Roşu, dar participase şi la câteva manifestaţii clandestine. Natalia reuşeşte însă să obţină îngăduinţă:va pleca după ce-şi termină studiile. Studenta se apropiase de comuniştii locali în vacanţele de vară, când lucra pe la diverse fabrici ca să-şi întregească veniturile. Mediul muncitoresc îi priise, mai ales că nu era chiar străină ideologic de extrema stângă. În liceu, la Bălţi, în Basarabia, făcuse parte din organizaţia Haşomer Haţair, mişcare a tineretului sionist socialist. În plus, îl cunoscuse pe Leonte Răutu şi se logodiseră – erau amândoi dedicaţi trup şi suflet mişcării comuniste.

În fine, după ce termină Farmacia în Belgia, Natalia se întoarce în Bălţi, unde lucrează, pentru puţină vreme, la farmacia spitalului evreiesc din oraş. „Când s-a întors, l-a găsit pe adoratul ei Leonea combinat cu altă femeie, nu ştiu cât era de căsătorit legal, pentru că nu se prea purta certificatul de căsătorie în mediile clandestinităţii comuniste. Foarte puţini îl practicau. [...] Deci Natalia l-a găsit pe Leonea Răutu împreună cu o altă militantă comunistă basarabeană, Tatiana Leapis, care ulterior l-a părăsit pe Răutu căsătorindu-se cu Ştefan Foriş“, arată istoricul şi politologul Vladimir Tismăneanu în volumul Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului.

Muncitoare la un atelier de cartonaje

La începutul anului 1935 pleacă pe drumul bătătorit de pegra comunistă din România:vine în ţară, se angajează la un atelier de cartonaje şi se înscrie în Ajutorul Roşu (MOPR). Avea sarcina de a procura fonduri pentru comuniştii din închisori, în special pentru puşcăriaşii de la Văcăreşti. Natalia Răutu, fiică de profesor de şcoală, cu studii universitare în Occident, e acum muncitoare la o fabrică de cartoane. Are şi viaţa de ilegalist sacrificiile ei.

„Am editat o serie de cărţi şi broşuri cu scopul de a procura fonduri, între care «Legea Drepturilor Omului». Tot în acest timp am înregistrat la Tribunal o organizaţie filantropică“, povesteşte femeia într-o autobiografie din 11 mai 1949, anexată dosarului său de cadre. E chiar arestată, în 1937, ridicată de la „un ceai“ organizat de MOPR, după cum povesteşte într-o autobiografie de partid.

„Colhoznică“ în URSS

Din ’37 îşi reia meseria:se angajează pe postul de chimist în laboratorul spitalului „Iubirea de oameni“, unde stă însă doar trei ani, pentru că e solicitată de partid înapoi în Bălţi. E, din nou, alături de fostul şi actualul logodnic, Leonte Răutu, secretar de redacţie la publicaţia locală „Pământ sovietic“. Începutul războiului, în iunie ’41, o găseşte pe farmacistă în oraşul basarabean. Comanda istorică a mareşalului Antonescu, „Ostaşi, vă ordon:Treceţi Prutul“, vine însă ca o condamnare la moarte pentru Leonte şi Natalia Răutu, şi evrei, şi comunişti.

Cei doi se retrag odată cu soldaţii ruşi tot mai mult înspre stepele sovietice. Natalia ajunge farmacistă în oraşul Stalino-Dombas, apoi „colhoznică“ la colhozul „Molotov“ din Rostov, trece prin Caucaz, Asia Centrală până la Moscova. În timpul acestui exod, cei doi copii pe care-i avea cu Leonte mor, cel mai probabil de foame, după cum susţine şi Vladimir Tismăneanu în Perfectul acrobat. „Natalia a rămas cu migrene îngrozitoare tot restul vieţii“, spune politologul.

Dactilografa de la Radio Moscova

Ajung la Moscova abia în iulie 1943, după doi ani de marcaţi de frică şi nenorociri. Locuiesc într-un mic apartament la subsol, în apropierea clădirii radioului sovietic, alături de mama Nataliei, Maria Efimova, tatăl bărbatului, Nikolai Ivanovici Oigenstein, şi de sora sa. Din noiembrie ’43, Natalia e adusă la radiodifuziunea sovietică, în redacţia românească a postului Radio Moscova. E dactilografă şi traducătoare.

Natalia regăseşte liniştea din spatele frontului, se căsătoreşte cu Leonte Răutu şi leagă prietenii cu familia Tismăneanu (Leonte şi Hermina Tismineţki), lucrători la acelaşi post de radio. Din octombrie 1945, femeia e chemată de partid în România şi repartizată la Secţia de Agitaţie şi Propagandă a Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Din toamna anului 1946 până în iunie 1948 lucrează la secţia de Cadre, iar din iunie ’48 e în Comisia de Control a membrilor de partid.

Diva din Primăverii

Deşi problemele de sănătate din timpul prigoanei pe la colhozurile sovietice se resimt, Natalia Răutu îşi scrie numele cu litere de-o şchioapă în nomenclatura comunistă. Făcuse parte din garda veche a ilegaliştilor, avea experienţă de ilegalist şi stagiu la Moscova. „Este o tovarăşă veche, legată de mişcarea muncitorească, disciplinată şi hotărâtă în luptă. În decursul activităţii sale, a dat dovadă de devotament faţă de Partid. Este capabilă, inteligentă, cu simţ de răspundere în muncă. Faţă însă de posibilităţile ei, nu a muncit suficient pentru ridicarea nivelului său teoretic. Nu este destul de energică şi nu-şi planifică întotdeauna munca. Din cauza sănătăţii sale, volumul muncii sale este redus şi aceasta îi creează un complex de inferioritate. Fiind o tovarăşă de încredere, cu ajutorul Partidului poate lichida aceste lipsuri“, e caracterizată femeia în referatul Comisiei de Partid in 1 iunie 1949.

În vreme ce soţul său, Leonte Răutu joacă, mereu câştigător, la ruleta funcţiilor de conducere în partid, femeia devine una dintre divele roşii din cartierul Primăverii. E şefa de cabinet a lui Iosif Chişinevschi (născul Jakob Roitman), secretar CC cu propaganda şi cultura. „În perioada 1958-1965, dintre soţiile conducătorilor partidului, Natalia Răutu este amica cea mai apropiată pe care o are Elena Ceauşescu. O vizitează pe Natalia aproape zilnic şi poate că puţina brumă de cultură care s-a lipit de Elena vine şi din influenţa pe care a avut-o Natalia asupra ei“, explică Vladimir Tismăneanu în Perfectul acrobat. Politologul, crescut şi el în Primăverii, îşi aminteşte că, dintre soţiile de comunişti din cartier, se remarcau Natalia Răutu, Tina Chivu (soţia lui Chivu Stoica), Stela Moghioroş (soţia lui Alexandru Moghioroş), Sanda Rangheţ (soţia lui Iosif Rangheţ) şi Elena Ceauşescu. Natalia e singura femeie cu şcoală dintre tovarăşe.

Problemele de sănătate îşi spun însă cuvântul prematur. Natalia Răutu sfârşeşte tragic, măcinată de suferinţele din luptele sale de ilegalistă. Vladimir Tismăneanu:„Sfârşitul ei de la mijlocul anilor 1970 a fost rezultatul unei foarte bizare viroze encefalice. Avea pe vremea aceea 54-55 de ani. Cred că după o manifestaţie de 1 Mai, unde a stat la tribuna A sau B, lângă tribuna oficială, a acuzat insuportabile dureri de cap, care erau la ea o situaţie frecventă. Seara a adormit, iar dimineaţa s-a trezit în stare vegetativă şi nu a mai putut fi tratată niciodată. A fost ţinută ani şi ani de zile într-o rezervă de la spitalul Elias“.

„Deşi de foarte multe ori suferindă, tov. Răutu lucra cu încordare. Sarcinile ce i-au fost încredinţate şi le-a dus întotdeauna la bun sfârşit. Pot afirma că în colectivul redacţiei române de la radiodifuziunea din Moscova, tov. Răutu era exemplu de muncitor conştient şi devotat cauzei noastre”.

Hermina Tismăneanu, la 16 mai 1949, într-o recomandare pentru dosarul de cadre

„S-a dovedit un element conştiincios, nu-şi precupeţea timpul, lucrând zi şi noapte când era nevoie. În 1945 a început să lucreze şi ca traducătoare. Este o tovarăşă cu pregătire politică destul de serioasă, devotată partidului şi clasei muncitoreşti“

Leonte Tismăneanu, la 17 mai 1949, într-o recomandare pentru dosarul de cadre

„Este o tovarăşă capabilă, inteligentă, devotată partidului, cu o sănătate cam şubredă, care îi slăbeşte puterea de muncă“

Ana Toma, în mai 1949, într-o recomandare pentru dosarul de cadre

„A dat dovadă de un devotament desăvârşit faţă de partid. Este inteligentă, are tact politic, gândeşte asupra muncii, nu aplică mecanic directivele“

Tina Chivu, la 18 mai 1949, într-o recomandare pentru dosarul de cadre