Apostolii Epocii de Aur. Elena Ceauşescu, primul tehnocrat al ţării
IMPOSTURĂ. Elena Ceauşescu a fost unul dintre puţinii politicieni care au urmat, în ordine, etapele desăvârşirii profesionale – trei clase primare, facultate la fără frecvenţă, doctorat – şi care abia apoi şi-au lansat cariera politică. Vreme de 24 de ani, Elena Ceauşescu a fost primul tehnocrat al ţării. Chiar dacă totul a fost o minciună.
28 ianuarie 1974. „Dr. Elena Ceauşescu, soţia Preşedintelui României, a devenit prima demnitară străină căreia i s-a conferit calitatea de membru onorific al Institutului American al Chimiştilor“, informează revista C&EN (Chemical &Engineering News), la rubrica „Personalităţi“. Acordarea titlului fusese făcută, în luna decembrie a anului precedent, „ca recunoaştere pentru conducerea remarcabilă a unui prestigios institut de cercetări, pentru proeminenţa sa în efectuarea de studii importante asupra unor programe economice, sociale şi ştiinţifice, precum şi pentru contribuţiile remarcabile la evoluţia ştiinţifică şi realizările în domeniul învăţământului nu numai din propria ţară, dar şi din întreaga lume“, arată un document intern al Institutului, tradus şi păstrat la Arhivele Naţionale din România. Elena Ceauşescu era director general al Institului Central de Chimie (ICECHIM) de 10 ani. Devenise însă cel de-al 65-lea membru de onoare din istoria de 50 de ani a Institutului American al Chimiştilor, alături de medaliaţi cu Nobel şi alţi cercetători autentici. Momentul e ca o piatră de hotar pentru imaginea şi pentru cariera viitoare a cuplului prezidenţial. Practic, începând din anii ’70, în familia Ceauşescu se impune, treptat, dar din ce în ce mai proeminent, un nou membru:ADI Ceauşescu. Academician Doctor Inginer Elena Ceauşescu. Aşa se pronunţa numele său. Uneori, cu licenţă poetică de la scriitorul Eugen Barbu:„Înalta Doamnă a Ţării“. De cele mai multe ori, alăturându-se sintagma „savantă de renume mondial“, caraghioasă însăşi prin ponderea mare de adevăr pe care o cuprinde – Elena Ceauşescu va aduna o mulţime de titluri onorifice româneşti sau străine. Şi, oricât de iraţional ar părea, va deveni chiar Dr. h.c. mult. – va primi mai multe doctorate honoris causa de la zece universităţi din lume. Un colecţionar de certificate şi alte probe ale pretinsei activităţi academice şi, în general, ale imposturii.
Ultimul academician comunist
Tot în 1974, în martie, Elena Ceauşescu era aleasă membru al Academiei Române, alături de ilegalistul Ştefan Voitec, cel care peste o lună îi va înmâna lui Nicolae Ceauşescu sceptrul prezidenţial şi-l va numi primul preşedinte comunist al republicii. Acestea au fost ultimele două numiri în Academie până la Revoluţie, arată istoricul Lucian Boia în volumul „România, ţară de frontieră a Europei“. Elena Ceauşescu n-a participat la absolut nicio şedinţă a înaltului for academic. Astăzi, nu mai este academician doar pentru că a suferit o condamnare penală – ştiţi, decembrie 1989.