⬆

Vikingii, de la păgânism la creștinism

Perioada vikingă a fost, pentru Scandinavia, epoca marilor schimbări religioase. Imaginea pe care cultura populară a transmis-o asupra vikingilor îi reprezintă pe aceștia ca fiind o populație cu o ostilitate accentuată împotriva Bisericii Creștine. Lucrurile stau, de fapt, altel. E adevărat că, la începutul epocii Vikinge, majoritatea populațiilor din Scandinavia erau păgâne, dar vikingii politeiști nu au avut nicio problemă să accepte, la un moment dat, și un zeu creștin în panteonul lor. Astăzi, specialiștii consideră că atacurile vikingilor împotriva bisericilor creștine nu aveau nimic de-a face cu religia, ci erau legate mai degrabă de faptul că mănăstirile erau, de obicei, bogate, dar slab apărate, devenind astfel ținte ușoare pentru jafuri.

Vikingii au intrat în contact cu lumea creștină prin raidurile lor, și atunci când s-au stabilit în regiuni cu populați creștine, au adoptat religia locală destul de repede. S-a întâmplat în Normandia, Irlanda și în insulele britanice. Deși puținele texte din epocă nu oferă prea multe informații în acest sens, dovezile arheologice sunt mai mult decât concludente. Păgânii își înmormântau morții cu un inventar funerar, ceea ce creștinii nu făceau, astfel că schimbările religioase sunt ușor de observat.

Alături de convertirea vikingilor din Europa, și populațiile din Scandinavia s-au convertit treptat, pe măsură ce din ce în ce mai mulți misionari anglo-saxoni și germani soseau în Nord. Până la mijlocul secolului al XI-lea, creștinismul era foarte răspândit în Danemarca și Norvegia. Suedia a cunoscut o convertire temporară la începutul secolului XI, dar abia în veacul următor creștinismul s-a instalat definitiv. Ca parte a procesului de convertire, creștinii au preluat vechile situri religioase păgâne.

Convertirea la creștinism

Specialiștii consideră că unul din motivele care a contribuit semnificativ la convertirea în masă a populației vikinge a fost viziunea pozitivă asupra lumii pe care creștinismul o propunea. Ideea potrivit căreia credincioșii vor fi răsplătiți cu viața eternă într-un rai liniștit și-a atras, astfel, mulți adepți. Până la începutul secolului al XI-lea, majoritatea populațiilor nordice se creștinaseră.

Cu toate acestea, oamenii nu au renunțat complet la vechea credință, păstrând și adaptând multe elemente păgâne la creștinism. Dovezile privind acest sincretism apar în descoperirile arheologilor, mai precis în bijuterii. Spre exemplu, crucea creștină era adeseori asociată cu ciocanul lui Thor, cele două simboluri fiind reprezentate împreună. Mai mult decât atât, arheologii au găsit o cruce cu scena crucificării lui Iisus reprezentată pe o parte, și o scenă din Ragnarok pe cealaltă parte. Cu timpul însă, elementele păgâne s-au pierdut.

Citește și Nebunia războinicilor vikingi

Ansgarius predikar Christna laran i Sverige by Hugo Hamilton jpg jpeg

Adoptând religia creștină, nordicii au cunoscut o radicală schimbare de atitudine. Dacă până atunci bisericile și mănăstirile creștine nu fuseseră altceva decât ținte convenabile ce puteau fi ușor jefuite, în cele din urmă descendenții vikingilor au ajuns să-și construiască propriile biserici. Practic, invadatorii au ajuns să folosească bisericile pe care le distruseseră în trecut.

Societatea vikingă a cunoscut două mari perioade de credințe și doctrine religioase:una păgână și alta creștină. Ca sistem de credințe, creștinismul pune accentul pe un set de reguli etice de comportament stabilite de o singură zeitate atotputernică, reguli ce sunt interpretate și transmise prin intermediul unei clase de preoți. „În Scandinavia dinaintea creștinării, nimeni nu ar fi înțeles acest sistem”, explică specialistul Julian D. Richard. Religia nordică păgână era mai degrabă un mod de a privi lumea și permitea oamenilor să găsească singuri modalitatea de a supraviețui în această lume. În locul unui singur zeu perfect, existau mai mulți zei imperfecți, asemănători oamenilor, care trebuiau, la rândul lor, să lupte pentru supraviețuire într-un univers haotic și nesigur. „Nu exista o disciplină religioasă strictă. Nu exista o doctrină recunoscută sau o metodă de venerare uniformizată. Fiecare își alegea propriul zeu și-și urma propria cale, făcând apel la diferiți zei în funcție de circumstanțe.”

Această lume, cum și-o imaginau vikingii păgâni, un univers populat de un număr mare de zei și alte ființe supranaturale, a fost descrisă într-o mare colecție de mituri. Din păcate, multe din scrierile originale nu s-au păstrat, iar istoricii lucrează de cele mai multe ori pe surse indirecte.

Nu avem foarte multe informații cu privire la ritualurile religiaoase ale vikingilor. După convertirea la creștinism, autoritățile bisericii au reprimat toate practicile păgâne și eventual au distrus aproape toate scrierile ce descriau ritualurile scandinave păgâne, iar de-a lungul secolelor, majoritatea elementelor vechii credințe s-au pierdut. Arheologii au fost cei care au reușit, într-o bună măsură, să reconstituie practicile păgâne ale vikingilor. La ce concluzii au ajuns? În primul rând, ritualurile aveau loc de obicei în spații private. Spre exemplu, nu era neobișnuit ca oamenii să se strângă într-un hambar. Existau însă și câteva locuri considerante sacre, aflate de obicei în pădure, unde oamenii sculptau în lemn imagini ale zeilor. Vikingii practicau, se știe, și jertfe ritualice, sacrificând animale (capre, cai ș.a.) pentru a-i mulțumi pe zei. Uneori, oamenii puneau craniul animalului sacrificat deasupra ușii de la casă, ca modalitate de a mulțumi unui zeu (sau mai multor zei) pentru ajutor. În plus, nordicii credeau că norocul poate fi dat de purtarea unui amulete, sub forma unui obiect ce se credea a avea proprietăți magice. Amuletele vikinge erau din metal sau din lemn și luau forma imaginii unui zeu sau a simbolurilor acestor zei.

Arheologii au găsit, în mormintele nordicilor, atât amulete, cât și rămășițele unor animale sacrificate. Vikingii păgâni foloseau, pentru inventarul funerar, nu doar animale, ci și alimente, arme și alte bunuri, deoarece credeau în viața de apoi. Se credea, așadar, că persoana decedată va avea nevoie de aceste lucruri în lumea de dincolo. Cu toate acestea, nu toți vikingii acceptau noțiunea de viață de apoi, dovadă a faptului că nu exista o uniformitate a credințelor religioase din Scandinavia, precum cea care va fi impusă după creștinare.

Credințele păgâne

Nu cunoaștem foarte multe lucruri despre practicile păgâne ale vikingilor. În afară de dovezile arheologice, există câteva referințe ocazionale la religie în literatura vikingă (cea de secol XIII, din Islanda), dar aceste texte au fost scrise la 200 de ani după convertirea la creștinism, așa că trebuie tratate cu mare atenție.

Cele mai multe informații de care dispunem se referă de fapt la panteonul viking. Pe lângă informațiile din literatură, aceste povești au supraviețuit convertirii deoarece au putut fi transmise ca mituri, nu ca și credințe religioase. Pe alocuri însă, aceste povești (Edda) au împrumutat de-a lungul timpului elemente din noua religie;spre exemplu, potrivit unei asemenea povești, Odin s-a lăsat sacrificat (prin spânzurare), moartea sa fiind urmată la câteva zile de un fel de reînviere.

Aceste texte oferă foarte multe informații cu privire la zei și relațiile lor cu uriașii și oamenii. Cel mai puternic zeu dintre toți este Odin, zeul războiului, al justiției, morții, înțelepciunii și poeziei. Cel mai cunoscut zeu este însă puternicul Thor, zeul tunetului. Cei mai mari inamici ai zeilor erau uriașii, cu care aceștia se confruntau foarte des. Thor era singurul care le putea face față, lui revenindu-i sarcina de a-i proteja atât pe zei, cât și pe oameni. Uneori, zeii apelau la Loki pentru ajutor vicleanul zeu al focului.

În ciuda tensiunii dintre zei și uriași, existau și unele legături între cele două grupuri. Spre exemplu, zeul Loki avea trei copiicu uriașa Angrboða:Hel, care ajungă să conducă infernul;șarpele Jormunagund, care este atât de mare încât poate înconjura pământul;și Fenris, un lup atât de puternic încât zeii au trebuit să-l păcălească pentru a-l prinde în lanțuri.

Vikingii credeau că lumea se va sfârși cu o ultimă bătălie între zei și uriași, cunoscută drept Ragnarok. Loki și copiii lui vor lua partea uriașilor. Thor și Jormunagund, între care exista o veche dușmănie, se ucid unul pe altul, iar Odin e ucis de Fenris, care moare la rândul său.