Trofeul lui Traian. Spre o analiză obiectivă a metopelor

Statutul de unicat și realizare de mare importanță istorică și arheologică a Tropaeum Traiani îi oferă acestuia o imagine privilegiată în ochii cercetătorilor, în ultima sută de ani existența sa generând o bibliografie consistentă. Cercetările în cauză îi afirmă în unanimitate valoarea, iar aceasta inglobează și vrând-nevrând și aspectul artistic al monumentului. Studiul de față pune în discuție includerea calității realizării artistice în aprecierea valorii monumentului.

Trofeul lui Traian de la Adamclisi ni se păstrează ca reconstituire aproximativă datând din 1977. Conform cercetărilor, Tropaeum Traiani a fost construit în perioada 106-109 (finalizat în 109) din ordinul lui Traian pentru a celebra victoria asupra dacilor și aliaților lor. Monumentul se afla în totală ruină în secolul al XIX-lea, devenind subiect de cercetare pentru Grigore Tocilescu, Georg Niemann și Otto Benndorf. Statutul de trofeu amplasat pe granița unui teritoriu îi oferă încă de la început o importanță deosebită, devenind în scurt timp subiect de controversă în ceea ce privește aspectul său inițial. Se pare că metopele odinioară prezente pe trofeu au fost găsite în proximitatea acestuia, iar corpul monumentului mai păstra doar vag proporțiile și statura anterioare. O reconstituire se dovedea necesară, însă problema cea mai importantă o constituia, pe lângă aspectul general legat de înălțime și proporții, organizarea corectă a metopelor. Astfel, au existat patru versiuni pentru reconstituire, diferențele concentrându-se de cele mai multe ori în jurul corectei aranjări a acestora.

Trofeul lui Traian are un nucleu masiv cilindric (diametrul de aproximativ 40m), terminat în formă de con în partea superioară. Trofeul, o sculptură reprezentând armele, scutul și îmbrăcămintea de luptă a celui învins se găsește în vârful turnului hexagonal care pornește din con. La baza trofeului se află un grup statuar reprezentând două femei dace jelind un bărbat legat. Înălțimea ansamblului este egală cu diametrul său. La mijlocul tamburului sunt amplasate metopele, într-o friză cu înățimea de 1.58 m. Pe laturi sunt înscrise numele a 3800 de soldați romani care au murit în timpul conflictelor.

Subiectul acestui studiu este analiza metopelor, inițial 54 dar din care se mai păstrează 48, în muzeul dedicat monumentului de la Adamclisi. În prezent se consideră a fi fost organizate într-o compoziție ritmică, al cărui sens principal este narativ, evocând mesajul ideologic, foarte important în propaganda imperială. Astfel, există șase segmente care descriu cronologic evenimentele din războaiele dacice și teme asemănătoare se regăsesc în compozițiile plastice ale Columnei lui Traian (I – iureșul cavaleriei romane, lupta cu infanteria;II – pregătirea atacului infanteriei romane;III-  lupta infanteriei romane la șes cu pedestrimea dacă;IV – adlocuțiunea adresată infanteriei victorioase;V – lupta infanteriei pe înălțimi și în pădure;VI – supunerea populației învinse, conducerea prizonierilor de război în fața împăratului). La fel ca în cazul Columnei, este discutabilă realitatea obiectivă a reprezentărilor, ele intrând mai degrabă într-un corpusde imagini tipice propagandei și un act narativ menit să glorifice activitatea armatei romane.

Metopele sunt o serie de basoreliefuri realizate pe panouri dreptunghiulare de calcar care placau monumentul original consitutind o friză cu caracter descriptiv. Considerăm că, întrucât prezentul monument este o reconstituire și prezenta dispunere a metopelor și elementelor decorative este ipotetică, nu se poate discuta despre acestea în spiritul analizei ansamblului, singurul mod de analiză plastică rămânând cel asupra obiectului propriu-zis. O teză pretențioasă și un teren nesigur, firește, dar o abordare necesară pentru lămurirea unor limite în aprecierea gestului plastic.

Zaharia Covacef consideră că autorii metopelor sunt în mare parte meșteri pietrari fără experiență, începători, care au fost nevoiți să realizeze basoreliefurile în cauză din lipsă de meșteri sculptori care să acopere întreg volumul de muncă. O altă părere susține că monumentul a fost realizat chiar de soldații romani rămași în teritoriu, ipoteză care pare puțin plauzibilă. Totuși este remarcată stângăcia execuției și existența vagă a unei coordonări profesioniste, care a stabilit o direcție generală de realizare. Două reprezentări amintesc clar de structuri compoziționale ale programului plastic imperial, însă realizarea plastică este departe de ceea ce presupunea acesta. Un punct foarte important este absența construcției plastice în antiteză a cuceritorului și barbarului. Barbarul nu mai este diferențiat de eroul civilizator (romanul) dar sunt diferențiate popoarele care luptă împotriva romanilor. Trofeul lui Traian este o operă a artei provinciale (prezintă și influențe plastice din arta grecească și, probabil, din arta populară a vremii), dar întrebarea care se naște este de ce s-ar insista atât de mult pe existența unui monument imperial atâta timp cât realizarea sa este lăsată pe mâna artiștilor provinciali neexperimentați?

Un răspuns ar fi dezinteresul pentru calitatea plastică. Monumentul a fost creat respectând toate condițiile imaginarului roman, pentru că este o marcă a Imperiului. Dar nefiind în ochii critici ai cetățenilor romani, necesitatea unei evidente calități artistice își pierde importanța.

Trofeul există ca să fie văzut, de aceea realizarea lui a fost atât de rapidă, însă în acest proces, calitatea artistică a basoreliefurilor a avut mult de suferit. Chiar dacă arta naivă și deformările plastice au o frumusețe aparte, ele nu își găsesc locul în arta propagandistică a Imperiului. Faptul că aici găsim această intersectare între arta oficială și arta locală nu este un fapt remarcabil, ci denotă interesul limitat pe care cultura dominantă îl alocă noului teritoriu. Dacă pentru realizarea basoreliefurilor Columnei s-a calculat inclusiv deformarea perspectivală oferită de fiecare rând de friză, forma mulându-și proporțiile în conformitate cu înălțimea la care este amplasată, pentru Trofeu nu au fost folosiți nici măcar sculptori profesioniști. Considerăm așadar, că deși valoarea per total a monumentului este inestimabilă, iar reliefurile metopelor ne oferă un aspect al artei provinciale în momentul cuceririi romane, trebuie să ne limităm entuziasmul de a le valorifica plastic în spiritul artei contemporane lor.

Referințe bibliografice

•         Covacef, Zaharia, Arta sculpturală în Dobrogea Romană, secolele I-III, ed. Nereamia Napocae, Cluj-Napoca, 2002

•         Daicoviciu, Constantin, Daicoviciu, Hadrian, Columna lui Traian, ed. Meridiane, București, 1966

•         Froehler, W, Columna lui Traian

•         Florescu, Radu, Adamclisi, ed. Meridiane, București, 1983

•         Hannestad, Niels, Monumentele publice ale artei romane, ed. Meridiane, București, 1989

•         Jones, Mark Wilson, Principles of Roman Architecture, Yale University Press, 2000