⬆

Top 10 lucruri de ştiut despre ... Avion

Autor: Mihaela Adriana Patrascu

Visul de a zbura a început cu legenda lui Icar. Fiind închis în labirint de regele Minos, fiul lui Dedal şi-a confecţionat două aripi din pene lipite cu ceară şi s-a ridicat în văzduh, pentru a reuşi să scape. Apropiindu-se de soare, ceara s-a topit din cauza căldurii, iar Icar s-a prăbuşit în mare. Considerat o imposibilitate, acest vis s-a materializat de-a lungul timpului, avionul dovedindu-se necesar atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război. Iată zece lucruri de ştiut despre avion:

În perioada Renaşterii, Leonardo da Vinci s-a gândit şi la un aparat cu care omul să poată zbura. Studiind cu atenţie zborul păsărilor, el a proiectat asa-numitul “ortopter". Proiectul său se va dovedi imposibil, căci aripile acestui aparat ar fi trebuit să fie mişcate în acelaşi timp de mâinile şi picioarele unui om
George Cayley în cartea sa, „Despre navigaţia aeriana” (1809), a enunţat principiul funcţionării avionului (o suprafaţă portantă suportă o greutate, înfrângând rezistenţa aerului printr-o forţă motrice), descriindu-i totodată şi componentele principale. A construit mai multe planoare, dar n-a avut la dispoziţie un motor suficient de uşor.
Inginerul John Stringfellow, a construit, la scară redusă, „maşina aeriană cu abur”, efectuând, în 1848, coborâri în zbor planat. Greutatea motorului nu i-a permis însă să câştige altitudine, ci doar să prelungească alunecarea.
Primele planoare au fost construie de către Otto Lilienthal, care a şi murit în încercarea de a cuceri văzduhul. El a studiat îndelung zborul păsărilor, consemnând rezultatele observaţiilor în lucrarea „Zborul păsărilor ca bază a aviatiei”.
Fraţii Wright au pus la punct un aparat caracterizat prin stabilitatea aripilor, pe care le-au alungit, diminuându-le curbura şi prevăzându-le cu o comandă ce permitea deformarea lor. Fiind asigurată stabilitatea, fraţii Wright s-au ocupat de propulsie, realizând un motor cu explozie uşor (83 kg şi 13 CP). În plus, aparatul avea două elice, contrarotative, puse în mişcare de pinioane şi de lanţuri de bicicletă.
Unul dintre pionierii aviaţiei mondiale, Traian Vuia a realizat un aparat de concepţie proprie, Vuia 1 (monoplan cu cadru din ţevi de oţel, aripi pliabile din pânză de în impermeabilizată, întinsă pe un schelet metalic, cu o singură elice) cu care a decolat şi zburat prin mijloace mecanice de bord. Zborul, efectuat pe o distanţă de 12 metri la o înălţime de aproximativ 1 metru, s-a realizat la Paris pe data de 18 martie 1906.
Pe 13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, în încercarea sa de a survola Carpaţii. Acesta reuşise pe 17 iunie 1910 să zboare, cu aeroplanul A. Vlaicu No. 1, circa 50 de metri la înălţimea de 4 metri, aterizând apoi uşor.
În primul război mondial, ţările aflate în conflict şi-au dat seama că avionul poate fi folosit ca o armă foarte eficientă, mai întâi pentru recunoaştere, apoi pentru vânătoare (urmărirea şi distrugerea altor avioane în zbor) şi bombardament.
După primul război mondial, performanţele aviatice au sporit mult, aparatele de zbor fiind capabile să parcurgă distanţe foarte lungi, pentru a duce scrisori şi colete poştale. S-au înfiinţat companii aeriene care făceau curse regulate şi au apărut avioanele de pasageri. În 1927, Charles Lindbergh a traversat pentru prima dată Atlanticul, iar în 1931, Pacificul a fost traversat fără escală, din Japonia până în Statele Unite (în oraşul Seattle).
Henri Coandă este considerat a fi părintele avionului propulsat prin reacţie, pe care l-a experimentat pentru prima oară în lume în 1910, lângă Paris (aparatul a scăpat de sub control din cauza lipsei lui de experienţă, lovindu-se de un zid de la marginea terenului de decolare şi luând foc). Cea mai importantă invenţie care l-a făcut celebru în întreaga lume este “efectul Coandă”, brevetat în 1934, care consta în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex.