Supravieţuitorii: Regele care pleacă

Editura Corint lansează pe 23 noiembrie, la Târgul Gaudeamus, o carte-eveniment despre familiile regale din Europa. Intitulat Supravieţuitorii. Monarhia la începutul secolului XXI şi avându-l drept autor pe Peter Conradi, volumul de peste 600 de pagini include şi un capitol despre monarhia română, scris de Adrian Cioroianu, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. „Historia” vă prezintă în premieră un fragment din acest capitol, intitulat sugestiv „Aproape un secol de dinastie. Povestea monarhiei române de ieri pentru tinerii de azi şi de mâine”. 

„În Munţii Carpaţi, seara zilei de 3 ianuarie 1948 era înţepenită într-un ger uscat şi muşcător. Undeva în mijlocul României, în staţiunea montană Sinaia, patru maşini coborau domol spre gara oraşului. Prin grija relativ noilor autorităţi comuniste, străzile pe care înaintau aceste maşini erau pustii la acea oră — fiind păzite, la fiecare capăt, de echipe ale Ministerului de Interne, care-i îndepărtau cu gesturi ferme pe eventualii curioşi.

În mod normal, Sinaia ar fi trebuit să fie — mai ales la început de an, dar nu numai — unul dintre cele mai vesele şi zgomotoase mici oraşe ale României. Devenit, după 1870, decorul în care se afla castelul regal de la Peleş, Sinaia a căpătat apoi, repede, renumele unui «oraş regal». Cele câteva mii de locuitori permanenţi erau dintotdeauna mândri de splendoarea localităţii — caracterizată prin peisaje montane cu aer elveţian şi printr-o salbă de vile care contopeau liniile curbe ale arhitecturii clasice româneşti şi rigorile simetrice ale habitatelor de munte germane sau austriece. Vreme de 70 de ani, Sinaia fusese capitala informală a României. Palatul familiei regale se afla aici – unde regii îşi petreceau verile şi sărbătorile de iarnă –, şi tot aici, pe văile munţilor, se aflau vilele multora din elita economică şi politică a ţării. Chiar şi în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Sinaia – deşi apropiată de zona petroliferă a României, bombardată intens de coaliţia antinazistă în 1943-1944 – rămăsese aceeaşi staţiune a aerului curat, a şampaniei franţuzeşti, a muzicii de orchestră americană şi a unei bucătării bune şi relativ ieftine, fără echivalent, pe atunci, în jumătatea de est a Europei.

Nimic din animaţia cosmopolită a deceniilor precedente nu se mai regăsea în acea seară rece şi tăcută de 3 ianuarie 1948. În prima dintre maşinile care coborau spre gara Sinaia se aflau – pe bancheta din spate – regele Mihai al României şi regina-mamă Elena. Erau tăcuţi, ca şi cei doi însoţitori ai lor – doi bărbaţi pe care regele nu-i cunoştea şi pe care regimul comunist de la Bucureşti îi desemnase pentru a-i înlocui, în acea unică şi finală ocazie, pe şoferul şi pe aghiotantul regal.

Aşa cum Sinaia nu mai era oraşul viu de altădată, regele Mihai al României, în acel moment, nu mai era decât umbra simbolului care până nu de mult girase destinul naţional. Cu doar patru zile în urmă – la mijlocul zilei de 30 decembrie 1947 –, regele Mihai fusese silit să abdice, printr-o mişcare în forţă a autorităţilor comuniste impuse în România prin presiunea Uniunii Sovietice. Începând din chiar acel moment, România devenise republică – ceva ce nu mai fusese nicicând în istoria bimilenară a locuitorilor acestor pământuri.

De-a lungul întregii călătorii spre gară (ca şi mai apoi), regeles-a tot întrebat de ce, în alaiul său, se aflau patru maşini – deşi el şi mama sa, precum şi bagajele care li se permiseseră, ocupau lejer una singură. Abia peste ani avea să înţeleagă:fusese încă unul din trucurile la care comuniştii de inspiraţie sovietică se pricepeau foarte bine – fanume, doriseră să dea impresia că regele şi mama lui părăsiseră palatul regal încărcaţi cu „averi şi bagaje” nenumărate.

Ajuns în gară, regele n-a mai regăsit aproape nimic din protocolul obişnuit. Pe jos era un covor roşu, dar gândit ca un ultim gest amabil, un fel de one way ticketîn faţa celui care pleca. Gara, la acea oră, fusese închisă pentru călătorii obişnuiţi. Pe peron nu se afla nimeni din echipa de protocol a Casei regale;dar, curios, nu erau nici călători de rând – cu excepţia unor ofiţeri ai armatei, înşiruiţi pe două rânduri de la intrarea în gară până la uşa vagonului în care urma să urce familia regală. Ofiţerii erau întorşi cu spatele la micul grup care pleca. Iar ultima amintire a regelui – va povesti el însuşi după câteva decenii – urma să fie legată de unul dintre aceşti militari:în ultima clipă, conştient fiind că este martor la un capitol dramatic de istorie, el a întors puţin capul către rege – destul pentru ca suveranul să vadă că ofiţerul avea lacrimi în ochi.

După alte două nopţi şi o zi, trenul cu garnitura regală avea să ajungă în Elveţia – unde regele şi viitoarea sa familie aveau să locuiască, cu intermitenţe şi alte peregrinări, în următoarele patru decenii.

Acesta a fost finalul dinastiei române – foperat de comuniştii de la Bucureşti şi girat, de la Moscova, de Iosif Vissarionovici Stalin”. 

Cine este Peter Conradi

Scriitorul și jurnalistul britanic Peter Conradi este autorul mai multor cărţi – printre care se numără și Hitler’s Piano Player:The Rise and Fall of Ernst Hanfstaengl– și are o mare experienţă jurnalistică şi scriitoricească, după anii petrecuţi în postul de corespondent la Bruxelles, Zürich și Moscova. Din 1998 lucrează pentru prestigiosul ziar londonez „The Sunday Times”. A scris, împreună cu Mark Logue, nepotul lui Lionel Logue, logopedul regelui George al VI-lea, cartea The King’s Speech:How One Man Saved the British Monarchy(„Discursul regelui. Cum a reușit un om să salveze monarhia britanică”), care a devenit bestseller în Statele Unite ale Americii, Canada și Marea Britanie.În 2010, regizorul britanic Tom Hooper a realizat filmul cu același nume, avându-i ca protagoniști pe Colin Firth (în rolul lui Bertie, viitorul George al VI-lea) și Geoffrey Rush (în rolul lui Lionel Logue).

„Nu contează dacă acela care citeşte este un monarhist convins sau un republican pasionat;ceea ce rămâne important, până la ultima dintre filele cărţii, este subiectul de meditaţie ca atare, şi anume cum se face că monarhia – una dintre instituţiile cele mai fragilizate de tulburele secol al XX-lea – a reuşit să treacă pragul noului mileniu, cu tot alaiul de crize sau victorii, contestări sau adulări care o însoţesc” Adrian Cioroianu

Supravieţuitorii. Monarhia la începutul secolului XXI

Autor:Peter Conradi.

Cuvânt înainte şi capitolul „Aproape un secol de dinastie” de Adrian Cioroianu

Editura Corint;număr pagini:656;preţ:39, 90 lei

Lansare:Târgul Gaudeamus, sâmbătă, 23 noiembrie, ora 12.00, la standul Grupului Editorial Corint