Spartanii şi riturile de trecere
Riturile de trecere au o importanţã fundamentalã în integrarea socialã a tinerilor spartani. Spartanii întrebuinţau aceste rituri în cadrul sistemului educaţional în vederea optimizãrii socializãrii, cu accent deosebit pe activitãţile fizice.
Fascinanta tradiţie spartanã deţine un loc de cinste şi în gândirea occidentalã. Dintre toate instituţiile spartane cea mai mare admiraţie o trezeşte sistemul de antrenament (agogi), un sistem aflat sub oblãduirea statului, cheia succesului incredibil al Spartei pe plan militar. Educaţia este obligatori şi uniformã, uniformitate care impune restricţii asupra etalãrii averii, în contrast cu alte oraşe grecesti precum Athena. Uniformitatea educaţiei este asiguratã de o serie de rituri care marcheazã o faza tranziţonalã în contextul ierarhiei sociale. Riturile de trecere sunt ceremonii din jurul unor evenimente precum naşterea, mariajul sau moartea şi sunt caracterizate de mai multe etape:separarea de comunitate, izolarea şi reîncorporarea.
Socializarea presupune adoptarea unor modele de comportament specifice unei culturi, descriind procesul prin care oamenii sunt integrati în societate. Cu cât este mai eficientã socializarea, cu atât se pot integra mai uşor normele şi valorile. Presiunea şi coerciţia socialã nu se exprima prin limitãri, ci prin internalizarea conştiinţei colective.
Festivalurile spartane cu precãdere, gymnopaidai, karneia şi yakintheia, sunt scena competiţiei dintre diverse grupuri de vârstã, presupunând participarea întregului corp politic. Particioparea la evenimentele religioase şi publice este obligatorie şi constituie o formã oficialã de antrenament social. Performantele obţineute de tineri au un rol definitoriu şi sunt evaluate de tot corpul politic. Gymnopaidiai implicã toţi cetãţenii. Din câte ne povestesc sursele, fiecare grup participã cu patru reprezentaţii:trichoria, un cor de copii, unul de adolescenţi şi unul de tineri. Competiţiile sunt considerate un test de rezistenţã şi parte integrantã a educaţiei. În cadrul acestui festival identificãm elemente care servesc incorporãrii precum dansul şi nuditatea. Jocul cu sfere este un alt ritual care caracterizeazã tranziţia la maturitate.
La Karneia rolul tineretului este diferit:vârsta trebuie sã fie de minim 20 de ani, o vârstã destul de marginalã pentru educaţie, iar tinerii spartnai nu doar participau la jocuri, ci le şi organizau, ceea ce indicã statutul lor de viitor al comunitãţii. La celebrarea Yakintheia femeile spartane îşi dovedeau capacitãţile de a se descurca într-un mariaj. În toate cele trei festivaluri religioase tinerii membrii ai comunitãţii joacã un rol semnificativ nu la nivel individual, ci în contextul societãţii unde îşi expun talentele şi competentele.
Comentând asupra trãsãturilor democratice ale Spartei, Aristotel recunoaşte cã s-ar putea identifica astfel de caracteristici:uniformitatea educaţiei, a îmbrãcãminte şi hranei, sectoare din viaţa cotidianã în care averea nu este decisivã. Copiii spartani îşi petrec majoritatea timpului antrenându-se cu alţi copii, renunţând la familie. Efectul acestei fraternitãţi şi coabitarea copiilor este expresia unei presiuni de conformare la regulile comunitãţii şi la comportamentele acceptate de societate.
Agogi dureazã între 7 şi 18 ani. Copiii experimenteazã viaţa la comun şi educatia lor se împarte în trei perioade corespunzãtoare vârstei:paides (copii), meirakia (copilandri) şi epheboi (adolescenţi). Fiecare ciclu presupune anumite antrenamente şi un program dur de formare fizicã şi intelectualã. Scris, citit, muzicã, poezie, atletism, dar şi pederastie sau furt...Toate acestea reprezintã diverse metode de exprimare, achiziţionare şi aplicare a cunoaşterii, precum şi modul de socializare. Cetatea se strãduieşte astfel sã iniţieze noii membri în cultura sa. Datoria statului este de a crea cetãteanul perfect care sã aibã conştiinţa profundã a datoriei politice, militare şi sociale, pentru a aduce glorie comunitãţii şi a-i prezerva tradiţiile şi valorile. Educaţia spartanã vizeazã modelul cetãţeanului-soldat. Supunerea este esenţialã şi cuprinde totalitatea recompenselor şi sancţiunilor, depinzând de acceptarea controlului comportamentului individual.
Aşadar, atitudinea copiilor spartani se aflã permanent sub supravegherea a paidonomos şi ephoros. Istoricul Plutarh menţioneazã cã la anumite ceremonii religioase tinerele fete compuneau cântece prin care lãudau sau blamau faptele bãieţilor. Astfel de cântece au acelaşi efect ca şi admonestarea adulţilor. Fetele învaţã sã judece critic pentru a-i constrânge pe bãieţi sã acţioneze corespunzãtor. Pederastia este şi ea încorporatã în sistemul militar ritual al agogi. Amantul mai în vârstã, eispnilas, îşi asumã responsabilitatea pentru valorile şi performanţele mai tânãrului sãu iubit, aitas. Relaţia dintre ei contribuie de fapt la acceptarea treptatã de cãtre sociateta. Accentul cade deci pe procesul de socializare, în care legãturile cu adulţii şi contribuţia la discuţiile politice sunt vitale.
Practicile precum jocurile de la Platanistas, furtul ritual de brânzã din altarul Artemidei sau vânãtoarea de hiloţi marcheazã şi ele trecerea la maturitate. Furtul şi krypteia înseamnã ün fel de ”v-aţi ascunselea”, un exerciţiu menit sã predea supravietuirea prin forţele proprii. Platon subliniazã importnaţa comensalitãţii, gimanasticii, vânãtorii şi testelor de rezistenţã cum ar fi luptele corp la corp sau biciuirea ritualã. Jocul cu sferele, furtul şi biciuirea ritualã vor alcãtui mai târziu competiţia numitã karteria. În fara luptei, dansul puncteazã şi el socializarea. Toate se întrepãtrund cu sensul ritualic care faciliteazã şi valorizeazã intrarea în ”rândul lumii”. Dansul în horã semnificã formarea unui microcosm în care cetãtenii sunt interconectaţi. Chorostasio, arealul în care grupurile au în comun vârsta, sexul şi poziţia socialã, precum şi scopurile (celebrarea, invocarea divinitãţilor), se angajeazã în dansuri rituale prin care se pot afirma ca forte sociale, comportând ideea de unitate şi uniformitate. Astfel, muzica şi dansul sunt pe picior de egalitate cu luptele. Concursurile de muzicã din cadrul Yakintheia au caracter de iniţiere. Se ţine un banchet extravagant la care copiii cântã la instrumente şi recitã imnuri adresate zeilor. Muzica şi dansul sunt parte şi a festivalului Karneia, dupã cum ilustreaza scenele de ceremonial ritual din Tarent, colonie a Spartei în sudul Italiei.
Nici fetele nu sunt scutite de ritualurile de trecere. Educaţia lor nu se restrânge la spatiul privat, pentru cã timpul petrecut în public contribuie la desãvârşirea rolului lor de bune soţii. Procesiunile religioase, festivalurile şi competiţiile promoveazã egalitatea cu sexul masculin. Exerciţiile fizice sistematice servesc la pregãtirea pentru durerile naşterii şi naşterea de copii sãnãtoşi. Xenophon şi Plutarh ne informeazã cã la anumite ritualuri participau nude, expunându-şi constituţia fizicã perfectã, ideal al educaţiei spartane. Competiţiile atletice comportã un sens iniţiatic extrem de pronuntat. Autori precum Alcman, Pausanias sau Hysichius raporteazã despre condiţia fizicã de indiviat a femeilor spartane, care iau parte inclusiv la concursuri de care. In nicio altã cetate greceascã femeia nu mai joacã un rol public atât de activ. Femeile, deşi formal nu sunt membre ale instituţiile, participã la procesul decizional având libertate de exprimare. Riturile pretind sã transforme femeia în soţia şi mama perfectã, pentru cã aşa cum rãzboiul este pentru bãrbat manifestarea supremã a naturii sale, tot aşa este pentru femeie mariajul.
În concluzie, festivalurile care comportã un sens ritual profund asigurã coeziunea socialã iniţiindu-i pe adolecenţi în viaţa de adult. Cei care nu fac faţã provocãrilor sunt declaraţi inapţi de a deveni membri absoluţi ai comunitãţii. Învãtãmintele din timpul antrenamentelor au menirea de a-l ajuta pe tânãr sã supravieţuiascã departe de comunitate, pentru ca atunci când se întoarce sã fie capabil sã susţinã eficient sistemul politic. Sparta este unicã în ceea ce priveşte relaţia dintre dimensiunile politice, sociale şi religioase ale educaţiei, educaţie care promoveazã supremaţia comunitãţii construite prin supunerea, obedienţa şi disciplina cetãţenilor.
Recomandãri:
Ducat, J. (2006). Spartan Education Youth and Society in the classical period.UK:The classical press of Wales;
Kennell, N. (1995). The gymnasium of Virtue. USA Carolina:University of North Carolina Press;
Kyle, D. (2007). Sport and Spectacle in the Ancient World. MA USA:Publishing Blackwell;
Metaxia Papapostolou, Pantelis Konstantinakos, Costas Mountakis, Kostas Georgiadis (2010). Rites of Passage and their Role in the Socialization of the Youth, în Sport Management International Journal, University of Peloponnese.
