Serviciile secrete în timpul celui de-al II-lea Război Mondial

În perioada premergatoare si in cea imediat urmatoare izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, teritoriul romanesc a devenit zona de maxima importanta pentru interesele germane, franceze, engleze si sovietice. Întrucat obiectivul strategic al romanilor era refacerea tuturor granitelor tarii, s-a declansat o laborioasa activitate de creare si reformare a acelor institutii care puteau fi de folos in acest scop. Romania a incercat sa-si pastreze fiinta nationala, traditiile statale si etno-culturale si sa recupereze ceea ce se mai putea din ce-i fusese luat prin forta si dictat in vara anului 1940. În aceste circumstante pastrarea starii de neutralitate fata de partile angajate in razboiul care fusese declansat in septembrie 1939 (prin agresiunea Germaniei national-socialiste si a Rusiei sovietice asupra Poloniei) devenise imposibila, iar alianta de conjunctura cu cel mai puternic se impunea drept unica solutie.

Transformarea Serviciului Secret in Serviciul Special de Informatii

Alaturi de reorganizarea, inzestrarea si instruirea armatei, modificarea planurilor de campanie, reorientarea politicii externe a statului, elaborarea unor decrete-legi care sa puna in concordanta realitatile societatii romanesti cu esenta puterii si posibilitatile realizarii aspiratiilor nationale, suflul reformator de adaptare la noile realitati nu putea evita serviciile secrete de informatii. Modernizarea structurala si doctrinara, adaptarea la noua conjunctura si apoi la conditiile de campanie si, nu in ultimul rand, sporirea eficientei activitatii serviciilor de informatii au necesitat insa timp, dar si o confruntare dura cu evenimentele interne si externe care se derulau cu rapiditate si in directii nu intotdeauna convenabile sau previzibile.General Ion Antonescu, conducator al statului1, avea nevoie de un instrument puternic si eficient care sa-l tina la curent cu evolutia si perspectivele raporturilor diplomatice si ale operatiilor militare. Acest instrument nu putea fi decat Serviciul de Informatii al armatei care, la acea data, era destul de slabit, in urma evenimentelor din 3-6 septembrie 1940, ce dusesera la prabusirea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea si la preluarea puterii de catre generalul Ion Antonescu. Ca urmare, serviciul trebuia supus unui amplu proces de reforma structurala care sa-i sporeasca eficienta la nivelul de exigenta cerut de inaltul comandament.La 9 octombrie 1939, s-a publicat in Monitorul Oficial Decretul-lege pentru organizarea si functionarea Ministerului Apararii Nationale, in care, pentru prima data, aparea titulatura de Serviciu Special de Informatii (SSI), 2 care nu a fost insa folosita in timpul lui Moruzov (6 septembrie 1940), impunandu-se abia dupa preluarea, in noiembrie 1940, de catre Eugen Cristescu a conducerii sale. Decretul prevedea ca Serviciul Special de Informatii va fi subordonat direct Ministerului Apararii Nationale, seful Serviciului va avea gradul de director general, iar personalul nu va face parte din corpul functionarilor publici3.Prima reorganizare a SSI (noiembrie 1940) Una din primele masuri organizatorice intreprinse de generalul Ion Antonescu, dupa numirea in functia de presedinte al Consiliului de Ministri, a constat in emiterea, pe 8 septembrie 1940, a Decretului-lege nr. 3083, prin care a transferat Serviciul Special de Informatii4 din subordinea ministrului Apararii Nationale in "subordinea directa a Conducerii Statului Roman". Bugetar (financiar) si administrativ, Serviciul depindea, in continuare, de Ministerul Apararii Nationale, prin Secretariatul general. S-a prevazut, de asemenea, posibilitatea colaborarii Serviciului Special de Informatii, cu Marele Stat Major, precum si cu celelalte ministere.Aceste masuri demonstrau importanta si urgenta pe care generalul Ion Antonescu, in calitate de conducator al statului, le-a pus in organizarea unei astfel de institutii fundamentale. Prin acest Decret-lege s-au pus bazele SSI si a inceput o noua etapa in istoria si traditia informativa din Romania.Noul serviciu de informatii se infiinta pe langa Presedintia Consiliului de Ministri si se subordona direct conducatorului statului, iar, ca inzestrari bugetare, logistice si administrative depindea de Ministerul Apararii Nationale si Secretariatul General. in domeniul culegerii, verificarii si valorificarii informatiilor ce interesau factorii de decizie politico-militara, art. 2 al Decretului-lege nr. 3083 stipula ca "SSI conlucreaza cu celelalte ministere si cu Marele Stat Major al armatei". Dupa cum comenta Eugen Cristescu:"textul fiind destul de larg, pentru interpretarea lui trebuie sa ne referim la intentiile legiuitorului [Ion Antonescu], care a voit ca el sa fie seful superior al acestui serviciu ce urma sa actioneze numai conform ordinelor si directivelor sale". Aceeasi reglementare juridica mai specifica la art. 3 ca SSI era "un corp de specialitate, condus de un director general", iar Serviciul urma sa functioneze pe baza unui statut-regulament propriu. in prima faza s-a conceput ca personalul Serviciului sa nu beneficieze de prevederile Codului functionarilor publici "Regele Mihai I". Ulterior s-a revenit asupra acestui aspect.Functionarea SSI-ului a fost insuficienta pentru a da dinamism activitatii informative.Intuind iminenta unui conflict violent cu Garda de Fier, organizatie politica ce "avea in frunte elemente aventuriste" care nu urmareau decat sa acapareze in totalitate conducerea statului, Ion Antonescu si-a luat din timp o serie de masuri printre care si reorganizarea structurala a SSI.Astfel, la 12 noiembrie 1940 a fost elaborat un nou Decret-lege nr. 3813 privind organizarea si functionarea SSI, ocazie cu care a fost numit5 in functia de director general Eugen Cristescu, 6 fost sef al Sigurantei si cunoscut ca un temut adversar al miscarilor politice extremiste de dreapta si de stanga, un adevarat reformator si deschizator de drumuri.intr-un document intitulat "Doi ani de activitate a SSI", Eugen Cristescu descrie in felul urmator situatia in care se afla institutia in momentul investirii sale ca director general:"Primind conducerea acestei institutii am gasit un serviciu vechi, care nu mai corespundea sub nici o forma noilor cerinte ale statului roman. Misiuni limitate aproape exclusiv la initiativa proprie, fara verificari si in domenii informative cu totul straine. Organizare fara baza legala, rudimentara si externe rupte sau inexistente si interne foarte reduse. Fonduri manuite arbitrar si fara nici un control serios".(7)Decretul-lege din 12 noiembrie 1940 stipula functionarea SSI pe langa Presedintia Consiliului de Ministri (art.1) si il subordona (art. 2) directivelor conducerii statului. in ceea ce priveste administratia, SSI se subordona Subsecretariatului de Stat pentru Armata de Uscat si subsecretariatului General. Spre deosebire de prevederile Decretului lege nr. 3 083 din 8 septembrie 1940, noua reglementare juridica prevedea la art. 6 ca "personalul civil al SSI este supus dispozitiilor care reglementeaza Partea I din Codul Functionarilor Publici, ŤRegele Mihai Iť. Gestiunea SSI intra in competenta Subsecretariatului de Stat pentru Armata de Uscat. Sefului SSI - care avea gradul de director general - i se incredinteaza "deplina libertate in ceea ce priveste organizarea Serviciului, manuirea fondurilor afectate si fixarea atributiilor pentru intregul personal (cf. art. 5).Potrivit primei reorganizari, Serviciul Special de Informatii urma sa functioneze pe langa Presedintia Consiliului de Ministri, fiind subordonat in ceea ce privea directivele de functionare direct Conducerii Statului Roman, iar in privinta administratiei, Secretariatului general al Subsecretariatului de Stat pentru Armata de Uscat, urmand sa conlucreze atat cu Marele Stat Major, cat si cu celelalte departamente.(8)Transformarea SSI intr-o institutie incadrata in legile tarii, lucrand in stransa colaborare cu celelalte autoritati ale statului si cooperand cu intreaga comunitate informativa, s-a realizat in baza urmatoarelor principii:adaptarea la noua situatie interna si internationala a Romaniei;precizarea stricta a misiunilor ce reveneau Serviciului, conform dispozitiilor Presedintiei Consiliului de Ministri;extinderea surselor de informatii prin sporirea organelor interne si externe;descentralizarea si fixarea stricta a fiecarei componente a structurilor informative;specializarea cadrelor dupa o selectie riguroasa si utilizarea ca element de baza a ofiterilor detasati de la Ministerul Apararii Nationale;deplina legalitate a intregii activitati, bazata pe raspunderea personala a ofiterilor si functionarilor civili in toate actiunile cu caracter informativ si administrativ(9).Prin aplicarea acestor principii, noul director general a urmarit sa realizeze trei mari obiective (10):

• Determinarea stricta a subdiviziunilor prin reorganizarea celor preluate de la Serviciul Secret care "constituiau un complex greoi si lipsit de logica" si crearea unor organe cu totul noi, a caror necesitate s-a facut simtita in situatia de campanie.
• Dezvoltarea structurilor de cautare informativa externa si raspandirea lor rationala in punctele vitale din arena internationala si pe principalele teatre de actiuni militare "spre a putea face fata nevoilor informative in domeniul militar, politic, economic si social".
• Sporirea organelor de cautare informativa interne, prin descentralizarea lor si difuzarea de rezidenturi, agenti si informatori de toate categoriile, pe tot cuprinsul tarii.

Reorganizarea din noiembrie 1940, ramasa in vigoare pana in ianuarie 1942, a insemnat, de fapt, si, asa cum documentele o demonstreaza, o adaptare a structurilor Serviciului Secret la noile cerinte politico-diplomatice si militare ale statului.Aparatul informativ-operativ a ramas structurat pe cele doua mari sectii:Sectia I Informatii si Sectia a II-a Contrainformatii.Sectia I InformatiiSectia I Informatii a suferit din punct de vedere organizatoric cele mai serioase transformari. I s-au incredintat unele sarcini noi, cum ar fi:intocmirea sintezelor si studiilor ce interesau conducerea SSI, intensificarea activitatii informative in alte directii. A fost incadrata cu personal mai numeros si in special cu ofiteri de stat-major cunoscatori ai muncii informative. Tot acestei sectii ii revenea si misiunea de a intocmi anual Planul de cautare a informatiilor. Aceasta activitate se realiza prin colaborarea cu specialisti de la Marele Stat Major, in functie de necesitatile de informare.In realizarea Planului de mobilizare al SSI, colonelul Lissievici11 a plecat de la principiul ca activitatea de informatii in caz de pace are un caracter static, spre deosebire de situatia de campanie cand trebuia sa prevada:

In ceea ce priveste mijloacele de cautare si procurare a informatiilor, colonelul Ion Lissievici a apreciat, ca in caz de razboi, "nu se mai poate face uz de rezidentii externi si agentii informatori utilizati in timp de pace pe teritoriul statului cu care suntem in conflict". Se gandea probabil la faptul ca agentii puteau fi supravegheati de serviciile de informatii inamice si, astfel, la mobilizare puteau fi arestati, asa cum procedasera englezii cu agentii germani, imediat dupa declansarea operatiunilor militare in primul razboi mondial. Putea exista si posibilitatea, in cazul in care nu fusesera depistati, de a fi mobilizati in armata inamica si repartizati in diverse unitati. in aceasta ipoteza, agentii si rezidentii pierdeau legatura cu centrala Serviciului, iar, daca incercau sa o restabileasca, riscau foarte mult, intrucat nu fusesera instruiti pentru aceasta situatie. Colonelul Lissievici se mai gandise si la faptul ca metodele folosite la trecerea frontierei de agenti, in conditii de pace, nu corespundeau cu cele ale infiltrarii in spatele frontului inamic, in caz de razboi.Concluziile formulate de seful Sectiei I prezinta interes din punct de vedere al doctrinei activitatii de informatii:"Pentru cazul de razboi trebuie ca din timp de pace sa se organizeze, incadreze, doteze, instruiasca si antreneze agenti informatori parasutati, putand executa misiuni variabile in timp si spatiu, in spatele frontului inamic; personal special instruit pentru interogarea prizonierilor de razboi; un serviciu pentru strangerea documentelor inamicului ramase pe campul de lupta, identificarea si punerea in siguranta a intreprinderilor industriale si depozitelor de tot felul, interesand armata si economia generala a tarii; eventual si alte servicii cu caracter special"(12). Sectia a II-a Contrainformatii Aceasta structura a suferit masive modificari de personal, atat in functiile de comanda, cat si in randurile echipelor si agentilor de teren. in activitatea ei s-a pus accent pe latura preventiva. Comentand atributiile acestei Sectii, Eugen Cristescu sublinia un aspect de interes pentru doctrina activitatii de informatii:"Obligatia cea mai importanta a unui serviciu de informatii sta in opera de prevenire".(13)incepand cu luna aprilie 1941, la conducerea Sectiei a fost numit locotenent-colonelul Traian Borcescu, detasat si el de la Biroul II al Marelui Stat Major.Anterior reorganizarii, Sectia a II-a de Contrainformatii reprezenta doar un imens depozit de hartii si dosare cu o valoare informativa extrem de scazuta. Personalul birocratic era de buna calitate, insa mult mai numeros decat cel de pe teren.(14)Problemele urmarite de Sectia de Contrainformatii erau impartite pe grupe:informatii generale, politice, economice, despre minoritati, supravegherea legatiilor si a ministerelor. Pentru ca notiunile de contraspionaj si contra-sabotaj erau foarte confuze, aceste actiuni fiind urmarite in cadrul celorlalte grupe, s-a luat masura impartirii mult mai clare a compartimentelor contrainformative. Misiunea principala a Sectiei, in special in timp de razboi, era contraspionajul si contrasabotajul, motiv pentru care a fost infiintata, in afara sectiei propriu-zise, o grupa de informatori, precum si Agentura a III-a de teren pentru supravegheri, filaj si verificari.(15)Esalonul MobilO alta noutate in structura organizatorica a SSI este reprezentata de Esalonul Mobil, care, alaturi de elaborarea Planului de mobilizare a SSI, dovedeste cel mai bine adaptarea activitatii informative la conditiile de campanie. "Catre sfarsitul lunii mai 1941 - spune Eugen Cristescu - Conducerea statului si a Marelui Stat Major, prevazand o campanie in Est, au dat dispozitii precise SSI sa organizeze o grupa care sa contribuie la actiunea informativa a Marelui Cartier General". Colonelul Ion Lissievici sustine ca el ar fi acela care l-a convins pe directorul general de necesitatea organizarii acestui Esalon. Pornind de la iminenta intrarii in razboi a Romaniei, la jumatatea lunii mai 1941, colonelul Ion Lissievici i-a raportat lui Eugen Cristescu:"Singura posibilitate a SSI ca sa procure informatii pentru Marele Cartier General consta in a organiza din timp elementele necesare care sa se deplaseze o data cu frontul marilor unitati operative"."Esalonul Mobil" avea urmatoarea structura organizatorica intocmita imediat dupa decretarea mobilizarii (16):

• Seful Esalonului, colonel Ion Lissievici, care isi mentinea si functia de sef al Sectiei Informatii. in situatia cand directorul general se afla in apropierea frontului, Esalonul i se subordona direct;
• Aparatul de lucru al Frontului de Est, organizat pe doua birouri (unul de studii si altul al agenturii);
• Biroul Agenturii, structura care avea in subordine trei centre informative amplasate in apropierea frontierei (Suceava, Iasi si Galati) si doua subcentre (Falciu si Tulcea).

Colonelul Ion Lissievici marturisea ca Biroul Agenturii Frontului de Est "trebuia sa procure informatii de pe campul de lupta, actionand in imediata apropiere a frontului marilor unitati operative".Intreaga structura a Esalonului Mobil s-a realizat in mare graba. Cauza ne-o spune colonelul Lissievici:"A fost necesar ca incadrarea Esalonului sa se realizeze cu efectivul personalului din timp de pace. Or, acesta era destul de redus fata de nevoi si, ca atare, atat incadrarea ŤEsalonului Mobilť, cat si a Centralei Serviciului ramasa in Bucuresti au fost sub posibilitati".Crearea "Esalonului Mobil", inclusiv a grupei speciale "Vulturul"(17), a fost impusa de necesitati de ordin strategic-intrarea armatei romane in razboi-, iar organizarea lui a fost intocmita si incadrata de militari, ceea ce constituie o dovada ca SSI-ul a ramas, si dupa 1940, o structura informativa militarizata, adaptata insa la conditiile de campanie ale unui razboi ofensiv.In afara acestor structuri informativ-operative mai functionau:

• Secretariatul, care dirija spre compartimente intreaga corespondenta, tinea legatura cu diferite departamente si autoritati din administratia statului, intocmea diferite situatii pentru conducerea SSI. si se ocupa de "intretinerea relatiilor cu Ministerul Afacerilor Straine si organizarea in comun a curselor curierilor diplomatici";
• Biroul Juridic (18), care functiona dupa organigrama prevazuta inca din timpul Serviciului Secret si avea misiunea de a face verificari directe asupra unor informatii semnalate de Serviciu, precum si cercetari judiciare in cauzele cu substrat politic, in special in cele in care era vorba despre spionaj;
• Biroul administrativ, care nu a existat in vremea lui Moruzov, a fost organizat de Eugen Cristescu, prin intermediul unui ofiter superior detasat de la Ministerul de Razboi, "care a pus bazele contabilitatii dupa toate regulile in aceasta materie". Sarcinile biroului erau de a gestiona fondurile banesti, de a tine inventarul materialelor, imobilelor si incaperilor, a face aprovizionarea cu rechizite etc.
• Biroul tehnic (19) si Biroul transmisiuni (20).

A doua reorganizare a SSI-ianuarie 1942Reorganizarea din noiembrie 1940 a ramas in vigoare pana in ianuarie 194221, cand o noua organizare a fost determinata de necesitatea adaptarii structurilor Serviciului Secret la noile cerinte politico-diplomatice si militare ale statului roman.Pentru ca legislatia lasa depline puteri Sefului Serviciului Special de Informatii in privinta organizarii institutiei si pentru ca problemele supra-conspirative (contra-spionajul, contrasabotajul, conspiratia, complotul, terorismul politic etc. devenisera de competenta Serviciului Special, Eugen Cristescu a considerat ca fiind imperios necesara o noua reorganizare.Conducerea Serviciului era constituita dintr-un sef cu functie de director general si un adjunct. in functia de director general a fost reconfirmat Eugen Cristescu, iar functia de adjunct a ramas neocupata pana in septembrie 1943 cand a fost numit colonelul Ion Lissievici, iar dupa plecarea sa la stagiu pe front, incepand cu 1 ianuarie 1944, a fost numit locotenent-colonelul Traian Borcescu. Conducerii Serviciului ii era subordonat un Secretariat general 22 si Oficiul de studii si documentare. (23)Biroul personalului a fost inlocuit cu Sectia personalului, care urma sa tina evidenta clara a miscarilor de personal si a repartitiei acestuia pe sectii in functie de specializare si experienta (24).Sectia de Informatii (25)Aceasta structura si-a dublat numarul angajatilor si, ca o noutate organizatorica, in interiorul ei s-a constituit un Esalon informativ, avand la baza agentura Frontului de Est.Aceasta Sectie avea ca sarcini principale procurarea, verificarea si completarea informatiilor externe, conform necesitatilor semnalate de Presedintia Consiliului de Ministri, Marele Stat Major si celelalte departamente. intocmea si difuza zilnic doua Buletine de Informatii (unul militar si altul politic), iar, saptamanal, doua sinteze informative (una militara si alta politica). Periodic, sau in functie de solicitari, intocmea si studii de analiza a situatiei militare, politice, economice si sociale referitoare la misiunea de a elabora, impreuna cu Marele Stat Major, "Planul general de conducere, orientare, control si indrumare a intregii activitati a Serviciului", care era mereu adaptat situatiilor operative ce interveneau. Sub aspect organizatoric, s-a pastrat structurarea pe cele trei fronturi (de Vest, Sud si Est), in schimb si-a dezvoltat mai mult centrele, subcentrele, rezidentele si retelele informative.Sectia a II-a Contrainformatii Sectia de Contrainformatii a suferit cele mai importante modificari pe parcursul reorganizarii, fiind impartita in trei sectii:Contrainformatii, contraspionaj si contrasabotaj. Cele trei sectii si-au impartit personalul, arhivele si dotarile si au angajat noi agenti pentru munca de teren. Sectia de Contrainformatii urma acum sa se ocupe cu informatiile generale, politice, economice, sociale, precum si cu actiunea de prevenire a infractiunilor cu substrat politic(26). Era condusa in continuare de locotenent-colonelul Traian Borcescu.Avea ca principala misiune procurarea, verificarea si completarea informa-tiilor interne conform necesitatilor semnalate de Presedintia Consiliului de Ministri, Marele Stat Major si Departamentele ministeriale interesate. Zilnic, intocmea note informative cu caracter politic, economic si social, iar, saptamanal, trei Buletine informative interne privind starea de spirit in randul universitatilor, paturilor muncitoresti si mediilor diplomatice. Lunar, intocmea un Buletin informativ si patru sau cinci Buletine politice, in care erau sintetizate principalele informatii despre fenomenele cu caracter politic si tendintele de evolutie. Periodic, aceasta Sectie mai intocmea studii de sinteza din proprie initiativa sau la cerere, referitoare la curentele politice din tara, activitatea minoritatilor, miscarile iredentiste, actiunea partizanilor din Basarabia si Transnistria, actiuni contra ordinii si intereselor sigurantei statului roman.Sectia a IV-a Contraspionaj Sectia de Contraspionaj avea la baza grupul de contraspionaj ce actionase anterior in cadrul contrainformatiilor. Sectia dispunea de un numar redus de informatori, urmand sa foloseasca, intr-o prima etapa, rezidenti de contrainformatii si sa primeasca sprijin de la centrele din zona de frontiera si de la Sectia juridica. Este, de fapt, transformarea, printr-o noua organizare a grupei din cadrul Sectiei Contrainformatii care se ocupa cu activitatea de contraspionaj. in cadrul ei au luat fiinta trei grupe:Grupa I Contraspionaj, care urmarea identificarea si supravegherea agentilor serviciilor de spionaj straine;Grupa a II-a Filaj, care se mai numea si Agentura a II-a, avea in preocupari doar lucrarile de filaj prin posturi fixe sau mobile;Grupa a III-a Legatii, supraveghea personalul legatiilor straine. Misiunea principala a Sectiei a IV-a consta in "urmarirea actiunilor de spionaj ale statelor inamice si neutre; supravegherea legatiilor straine; urmarirea activitatilor strainilor si persoanelor semnalate ca suspecte". Aceasta Sectie dispunea si de puternice retele informative alcatuite din agenti infiltrati in cadrul legatiilor straine, mai ales a celei germane, sau in serviciile de spionaj straine, care actionau pe teritoriul Romaniei. (27)Sectia a V-a Contrasabotaj Sectia a V-a Contrasabotaj a luat fiinta in baza Decretului nr. 687 din 16 septembrie 1942 28. La conducerea ei a fost numit locotenent-colonelul Alexandru Proca. Principalele misiuni ale acestei Sectii erau:prevenirea actelor de sabotaj;supravegherea intreprinderilor importante in ceea ce priveste productia si siguranta;conducerea formatiunilor informative si preventive in fiecare sector industrial important pentru aparare in economia nationala;intocmirea de acte doveditoare pentru cei care se faceau vinovati de sabotaj si trimiterea lor in fata justitiei militare;colaborarea cu autoritatile si factorii de conducere din intreprinderi la mentinerea unei stari de spirit bune in randurile muncitorilor, prin inlaturarea elementelor suspecte sau necorespunzatoare si prin acordarea de avantaje (cautiune, dispensare, gratificatii etc.)(29).Sectia a III-a G de legaturi cu serviciile straine de informatii(30)A fost condusa de locotenent-colonelul Constantin Ionescu-Micandru. Era o Sectie nou infiintata cu misiunea de a colabora prin schimbul de informatii cu Serviciul de Informatii al armatei germane (Abwehr). Sesizand ca germanii "nu joaca corect", Eugen Cristescu a recurs la o interesanta stratagema. A grupat in aceasta Sectie toate elementele cu vederi filogermane. El a urmarit sa "curete celelalte Sectii ale SSI-ului de elementele filogermane pe care le-a grupat la un loc pentru a le supraveghea mai usor". Documentele elaborate de Agentura I a Sectiei Contrainformatii privind supravegherea elementelor germane si filogermane sunt elocvente in acest sens. Sectia a III-a G efectua traduceri si retroversiuni din limbile germana si romana;Biroul 2 tinea legatura cu serviciile de informatii italiene;Biroul 3 avea un caracter pur administrativ, fiind interesat doar de lucrarile de registratura si arhiva. in afara de aceste trei birouri, Sectia a III-a G dispunea si de doua agenturi:Agentura P cu centrul la Ploiesti;Agentura T-S cu centrul la Turnu-Severin. Cadrele celor doua agenturi erau dirijate sau asistate de agenti ai Abweherului.Sectia Juridica (Politia Judiciara Militara) (31) s-a format prin dezvoltarea fostului Birou juridic, ca urmare a cresterii numarului de magistrati, a volumului de munca si a atributiilor acestora. Printr-o decizie a Ministerului de Razboi, aceasta sectie a primit denumirea oficiala de Politie Judiciara Militara. Sectia juridica avea misiunea de a cerceta si intocmi acte de trimitere in judecata sau de clasare a spionilor, sabotorilor, teroristilor, parasutistilor si partizanilor descoperiti de agentii serviciului sau de organele altor autoritati militare si civile.Sectia de Transmisiuni (32)Necesitatile razboiului si instalarea sectiilor SSI in mai multe sedii au impus dezvoltarea unei retele de transmisiuni telefonice si telegrafice ale Serviciului si la cresterea importantei Sectiei de Transmisiuni. A fost creata o legatura speciala intre SSI si celelalte institutii publice, pentru a facilita comunicatiile in situatii exceptionale. Secretariatul General (33)Aceasta structura conducea registratura generala, tinea legatura cu celelalte ministere si institutii si executa curieratul extern. Acest compartiment era compus din:Biroul 1 Militar (care tinea evidenta ofiterilor detasati la SSI si facea legatura cu Ministerul de Razboi);Biroul 2 Civil (care se ocupa cu problemele de secretariat ce priveau institutiile civile). Pe langa aceste birouri, secretariatul mai dispunea si de un compartiment de registratura, arhiva si curieri, si un cabinet medical'Mai functionau Sectia Tehnica (34) si cea Administrativa (35), care a fost creata ca urmare fireasca a dezvoltarii intregului Serviciu si, prin urmare, a volumului lucrarilor de contabilitate, buget, state de plata, control al fondurilor etc.De asemenea, a fost infiintata Sectia de Filaj si Cenzura, care avea drept atributii cercetarea inscrisurilor destinate strainatatii, asigurand retinerea celor care prezentau o incalcare a legilor statului roman sau care puteau aduce prejudicii din punct de vedere militar, politic sau social si intocmirea de rapoarte catre autoritatile de resort pentru cenzurile speciale si dari de seama asupra concluziilor rezultate din cercetarea inscrisurilor.A doua reorganizare a Serviciului a fost impusa atat de noul context politico-economic si de razboi, cat si de experienta acumulata in timp si de problemele pe care le-a creat vechea organizare. Avantajele noii impartiri pe sectii constau in uniformizarea elementelor organice ale Serviciului, compartimentarea judicioasa a atributiilor si posibilitatea sporirii discretiei operatiunilor, o mai buna specializare, un control sporit al personalului si o mai buna adaptare la efortul de razboi.A treia reorganizare a SSIIn anul 1943 a mai survenit o reorganizare a SSI-ului, fara a se aduce insa modificari importante in structura. Aceasta reorganizare se referea la schimbarea criteriilor de verificare a pregatirii profesionale a personalului existent si la inlocuirea celor ce se dovedisera necorespunzatori.in acest sens, maresalul Ion Antonescu a emis un nou decret-lege pentru organizarea si functionarea Serviciului Special de Informatii, 36 care devine "un serviciu investit cu informatia generala ce intereseaza conducerea Statului", fiind condus de un Director general, ajutat de un subsef.Noua lege prevedea la art. l ca SSI "este un serviciu public, insarcinat cu informarea generala a conducerii statului", cu prima consecinta recunoasterea oficiala a Serviciului si renuntarea la caracterul secret al organizarii acestuia de pana atunci. Mai mult, Serviciul nu mai era un organ de informare personala a cuiva (Conducatorul statului-Maresalul Ion Antonescu), ci devenise un organ de informare a conducerii statului.in noua formula, SSI functiona pe langa Presedintia Consiliului de Ministri, nemaifiind dependent din punctul de vedere administrativ de Ministerul de Razboi. Raporturile cu acest minister (art.2) deveneau, astfel, de colaborare si nu de subordonare, ca in trecut, situatia fiind similara si in privinta raporturilor cu celelalte departamente si cu Marele Stat Major.37Prin regulament, (38) s-a interzis functionarilor sa faca declaratii referitoare la activitatea de serviciu in afara institutiei-chiar si dupa ce acestia paraseau SSI-fara autorizarea expresa a Sefului Serviciului.(39)Prevederile Legii de reorganizare a S.S.I. si ale metodologiei de aplicare a acesteia sporeau prestigiul si importanta Serviciului si dadeau un plus de motivatie personalului in indeplinirea sarcinilor de serviciu. Ion Lissievici mentiona ca aceasta extindere a fost impusa de cerintele razboiului si prezenta urmatoarele avantaje:uniformizarea elementelor organice ale Serviciului;compartimentarea atributiilor, lucratorilor si mentinerea discretiei;specializarea si controlul personalului;inlesnirea crearii noilor sectii impuse de conditiile de campanie in afara granitelor tarii.(40)Personalul era format din functionari si cadre militare(41) detasate de la Ministerul Apararii Nationale, de la care primeau in continuare salariu. in plan financiar, Serviciul Special de Informatii primea fonduri de la Ministerul de Razboi si numai in imprejurari exceptionale, de la Presedintia Consiliului de Ministri.Se poate remarca faptul ca, fata de personalul existent in primul an al angajarii Romaniei in al doilea razboi mondial, numarul celor angajati in august 1944 era cu 275, 8% mai mare.Dupa ultima reorganizare din 1943, din timpul lui Eugen Cristescu, structurii organizatorice a SSI i s-au propus unele modificari importante. Astfel a fost desfiintata intreaga structura informativa a Frontului de Est (birourile agenturilor, "Esalonul Mobil", centrele si subcentrele informative), iar ofiterii si subofiterii ramasi disponibili au fost comunicati Ministerului de Razboi, Secretariatului General, pentru a se dispune incadrarea lor in unitatile armatei. O parte din functionarii civili au fost repartizati la alte sectii, iar ceilalti angajati, dupa primirea drepturilor banesti, au fost lasati liberi.(42)ConcluziiPrin cele trei reorganizari care au avut loc in noiembrie 1940, ianuarie 1942 si aprilie 1943, S.S.I. a suferit profunde transformari structurale, de efectiv dar si de conceptie, fapt ce ne indreptateste sa afirmam ca initiatorul si realizatorul lor, Eugen Cristescu, poate sa fie considerat de catre istoria serviciilor secrete romanesti drept un adevarat reformator, demn continuator al operei incepute de predecesorul sau, Mihail Moruzov. Opera de reconstructie a Serviciului a fost initiata si derulata in conditiile unei puternice presiuni a evenimentelor politice interne si internationale. in timpul lui Cristescu, S.S.I. a fost conceput si reorganizat ca un serviciu de informare generala, sub ordinele si directivele Conducatorului Statului, Maresalul Ion Antonescu .(43)NOTE