Scrisoare de pe front în dialect moldovenesc, cu litere ruseşti: Posâlci, ocopuri şi păduchi
La 3 februarie 1916, soldatul Ştefan Micu, din satul basarabean Cornova, trimitea o scrisoare părinţilor, de pe frontul din Galiţia. Basarabia era deja de mai bine de o sută de ani parte a Imperiului ţarist, iar tânărul fusese încorporat, în 1915, în armata rusă. Misiva către părinţi era scrisă în dialect moldovenesc, dar cu litere ruseşti;iar câţiva termeni ruseşti se mai strecuraseră şi ei, din loc în loc, prin scrisoare...
„Poftim tată şi mamă de mai primiţi vreo câteva cuvinte de la feciorul Dumneavoastră Ştefan. Mă-nchin la Dumneavoastră de sănătate şi vă rog multă sănătate de la Dumnezeu sfântul şi de la mine. Şi vă-ntreb:chiar cu bună seamă mi-aţi trimes două posâlci [colete]? Şi să-mi spuneţi ce-aţi pus în posâlci, (ca) să ştiu ce mi-aţi trimăs. Şi vă spun că tare ne mai muncesc în ocopuri [tranşee].
Toată noaptea n-avem hodină;şedem în picioare în secret, în caraul [de gardă], pe la bolniţă. Dar ziua toată rănim prin ocopuri, ca să fie curat ca în casă, măcar glod să fie, că trebuie să fie curat. Aşà păţim noi, şi mi-au dejerat picioarele, că tare mă dor picioarele de la genunchi. Aşà durere, de, of, Doamne! Să-mi spuneţi ce mai faceţi, sunteţi sănătoşi? Slava Domnului, că-s sănătos, numai atâta că picioarele mă dor şi tare ne mai mănâncă păduchii! Of, Doamne! Că şedem în ocopuri câte 38 de zile, şedem şi noapte, încinşi. Şi mâncare numai borş cu mazăre, curat apă vânătă. Of, Doamne! Tare îi greu, tare grele zile am ajuns eu acum! Şi-o pâne la cinci ne dă, şi mâncăm porţia ceea de pâne la o mâncare, sara, căci numai sara primim şi iar sara, dar toată ziua răbdăm. Şi vă spun că, din partea îmbrăcămintei, nu-i prea rău:pantaloni vătuiţi ne dă, ismene groase, ciubotele cum se vor rupe o leacă, apoi îţi dau nouă. Dar avem (aşa) ca jaletca [vestă], far-de mâneci, şi-i blănit cu chelişele, şi tare se mai grămădesc păduchii în floacele celea! Să grămădesc câte o poiană şi-i iau cu boaghia. Of, mămucuţă, când m-ai vedeà măta cum fug păduchii pe mine! Dar alţii nu se prea caută şi şed ca tărâţa, păduchii! Şi să-mi spuneţi că n-a luat noobranţi [contingente noi] de la noi, şi ce se mai aude de bătălie că pe la noi nu se aude nimic. Şi chiar vă rog să-mi spuniţi ce-aţi pus în posâlcă? Şi vă rog cât mai degrabă să-mi trimetiţi înapoi hârtie. Şi cu sănătate de acum, părinţilor, că-i mai bună decât toate”.
(din Dimitrie Gusti şi colaboratorii, Cornova 1931. Ediţie îngrijită de Marin Diaconu, Zoltàn Rostàs, Vasile Şoimaru. Editura Quant, Chişinău, 2011)
