Ritualul căsătoriei şi familia moldovenească, văzută de Dimitrie Cantemir

Din relatările lui Dimitrie Cantemir, în lucrarea sa Descrierea Moldovei, putem afla că întemeierea familiei sub semnul căsătoriei are loc odată cu oficierea logodnei, fapt hotărât de Biserică. Datina străveche moldovenească este ca băieții să-și aleagă nevestele și nu invers. Tradiția populară în vechile comunități moldovenești considera rușinos un caz în care o fecioară își cerea alesul în căsătorie sau ca părinții fetelor să-și caute gineri.

D. Cantermir relatează faptul că cererea în căsătorie se realiza cu ajutorul pețitorilor (cuvânt de sorginte latină >petitores). Aceștia ispitesc cugetele părinților fecioarei prin conducătorul de grup al acestora, numit staroste, care este însărcinat de părinții viitorului mire să conducă ritualul. Acesta, împreuna cu toate rudele mirelui și ceilalți pețitori, rostesc următoarele cuvinte:

„Moşii şi strămoşii părinţilor noştri celor mai dinainte umblând la vânat prin codrii, au aflat această ţară, întru care ne aflăm şi noi acum şi ne hrănim şi ne desmierdăm cu mierea şi cu laptele dintr'însa. Deci prin pilda aceasta fiind îndemnat şi slăvitul boer (N), a mers la vânat prin câmpi, prin codrii şi prin munţi şi a dat preste o fiară, care fiind ruşinoasă şi cinstită, nu a stătut faţă cu dânsul, ci a fugit şi s'a ascuns şi viind noi pe urma ei, ne-a adus într'această casă. Deci, D-voastră trebue să ne-o daţi sau să ne arătaţi unde a fugit fiara aceasta pre care noi cu atâta osteneală şi sudoare am gonit-o din pustie.”

Pe lângă acest text starostele mai adaugă și alte alegorii sau metafore, după priceperea personală. Părinții fetei dau răspuns formal spunând că aceea fiară n-a venit în casa lor și că poate pețitorii i-au pierdut urma și că e posibil ca fiara să fie ascunsă la vreun megieș. De regulă, pețitorii insistă să le-o arate. Aceștia vor aduce în fața lor o babă urâtă îmbrăcată zdrențuros urmând să-i întrebe pe pețitori dacă aceasta este fiara pe care o caută, ei negând, răspunzând prin:

„Căci fiara lor este cu părul galben ca aurul, cu ochii ca de şoim, dinţii săi stau ca mărgeaua, cu buzele roşii ca cireşile, la trup ca o leoaică şi la piept ca o gâscă, cu grumajii ca de lebădă, degetele mai gingaşe decât ceara, şi faţa mai strălucitoare decât soarele şi luna.”

La auzul acestor cuvinte, părinții fetei neagă încă odată. Atunci pețitorii dau următorul răspuns:

 „Că câinii lor atâta sunt de adulmecători încât niciodată nu i-au înşelat şi acum le-au dat semnele cele mai adevărate, cumcă fiara aceia pe care o caută ei ar fi ascunsă acolea.”

Părinții fetei nu au încotro și aduc pe fata lor îmbrăcată după putința si averea lor. Pețitorii, văzând-o, cheamă preotul. Dacă acesta nu este disponibil, sunt chemați cei mai bătrâni dintre megieși. În fața lor viitorii miri își vor schimba inelele, urmând să se așeze masă unde cei prezenți vor sta și vor discuta despre alegerea zile în care se va oficia nunta. Interesant de remarcat este faptul că statutul social al mirilor evidențiază oficierea cununiei religioase.

Dacă mirii sunt feciori de boier, aceștia nu pot oficia logodna și cununia religioasă fară aprobarea Domniei și arhiereului. Acest lucru are în vedere obligația boierilor de a nu lega alianțe între familiile lor fără voia Domniei.

După stabilirea zilei în care va avea loc nunta, în lunea dinaintea nunții toate rudele merg la casa mirelui, cât și la casa miresei și aduc muzicanți, de regulă țigani, urmând a petrece. După terminarea ospățului, fetele și alte femei cern făină necesară pentru nuntă, ziua se numește” ziua cernutului”.

Veselia nunții începe de joi și ține până Duminică, atât la casa mirelui, cât și la casa miresei. Duminică mirele, împreuna cu prietenii și rudele lui, se duc la mireasa, după ce au anunțat dinainte prin conăcari (tineri ce participă călare în alaiul nunții, anunțând venirea alaiului). Grupul miresei păzeşte drumul ca ei să nu ajungă la casa miresei.

Daca acei conăcari sunt prinși în întâmpinare pe drum, de către grupul ce însoțește mireasa, vor fi legați și duși pe post de prizonieri la casa miresei. Acest obicei se aplică de regulă la cei de frunte, care au o educație mai ridicată. La ţărani, conăcarii sunt lăsaţi liberi.

Fie că sunt prinși sau nu, când ajung la casa miresei, conăcarii mirelui sunt întrebați ce poftesc, ei răspunzând că au venit să vestească război și că așteaptă oastea sa le vină în ajutor pentru a cuceri” cetatea” reprezentată prin casa miresei. Apoi, conăcarii ce joacă rolul de solii, sunt invitați în casa miresei pentru a degusta câteva pahare de vin.

După acest eveniment, conăcarii sunt trimiși înapoi, alături de ei venind și o parte din oamenii miresei. Pe drum, când aceștia văd că se apropie mirele, trimit conăcarii spre alaiul mirelui. Daca cei din partea mirelui îi prind pe conăcari, istoria se repetă in același stil ca și în partea oamenilor miresei.

După tot acest joc ritualic, toți participanții se adună la casa miresei. Apoi, au loc întreceri cu caii, unde se oferă recompense financiare celor ce izbutesc sa câștige. Marele câștigător primeşte premiul chiar din mana miresei și calului său i se pune o cunună de flori împodobită.

Pe seară, după slujba de Vecernie, mirii merg la biserica unde primesc cununia. În mijlocul bisericii se așează un covor pe care mirele va sta în dreapta, iar mireasa în stânga. La cei mai înstăriți, sub covor se vor așeza galbeni, iar la cei săraci se pun taleri, simbolizând renunțarea la orice urmă de materialism și dorința unei căsnicii spirituale, călcând în picioare simbolul bogăţiei.

Lângă miri stau nașii ce țin două lumânări. Preotul oficiază slujba și le schimbă inelele de trei ori urmând a pune pe capul mirilor cununiile împărătești și a oficia un dans ritualic, armonizat de către dascăli. În acest timp, rudele mirilor aruncă arginți mărunţi, nuci și hamei uscat, ca să arate că cer de la Dumnezeu timpurile roditoare de nuci și hamei, urmând a lepăda cealaltă bogăţie. Apoi, preotul oferă mirilor pâine înmuiată în miere, care vor gusta de trei ori, fapt ce simbolizează iubirea celor doi și veşnicia uniunii acestei Sfinte Taine strămoșești.

Un lucru foarte important este reprezentat de absența vinului înlocuit cu miere de albine, fapt ce se explică foarte ușor datorită influenței păgâne în oficierea ritualului cununiei.

Pentru a stârni amuzamentul celor prezenți la acest eveniment, amăgeşte pe miri de trei ori, când aceștia doresc sa guste din pâinea plină cu miere. După terminarea slujbei religioase, toți participanții se întorc la casa miresei, căreia i se pune pe față o pânză subțire din mătase roșie care va fi atârnată în perete cu ajutorul a două săgeți, la capul tinerilor. Acest lucru va fi oficiat de către cineva din partea miresei, când aceasta este dusă în camera special pregătită pentru ea și mire, în noaptea nunții.

Participanții se veselesc până la nouă ceasuri dimineață, când se aduce pe masă un cocoș fript cu pene cu tot. Unul din oaspeți intrând sub masă, începe să imite cocoșul, anunțând venirea zilei. După acest eveniment, toți oaspeții dau câte un bacșiș bucătarului. Apoi, mirele și mireasa merg în mijlocul casei unde se citește izvodul ce reprezintă zestrea miresei (foaia de zestre). Tot ce oferă părinții fetei este pus într-un car și transportat la casa mirelui.

După aceasta, vătășelul (solul) cere iertare de la părinții miresei, în numele acesteia. Mireasa va primi binecuvântare și urări de bine din partea părinților, urmând a consuma împreuna cu mirele un pahar de vin. Când mirii doresc să iasă din casă, la ușa stau cu sabia scoasă fie frații fetei, fie frații părinților ei. Mirele va trebui sa răscumpere ieșirea din casă cu un dar, care de regulă era reprezentat printr-un cal. După aceasta, mirele suie mireasa într-o căruţă, împreună cu mama sau sora lui, mergând după mire, ce se află în fața căruţei.

După ce sosesc la casa mirelui, tinerii căsătoriți consumă câteva pahare de vin urmând a fi conduși de către nașă în camera lor. La a treia zi după nuntă, rudele miresei vin la casa mirelui pentru a afla vestea. Daca fata a fost fecioară, părinții ei sunt invitați la o masă bogată și primesc cinste din partea tuturor. Tot atunci, părinţii miresei primesc cămaşa acesteia, care trebuie să fie pătată cu sânge, fapt ce simbolizează adevărul absolut că fata a fost virgină.

Dacă fata nu a fost virgină, mirele cheamă pe toate rudele sale arătându-le cămaşa nepătată. Aceștia, caută căruţelele cele mai rele, care au curelele rupte și înhamă pe părinții fetei urmând a sui în căruță pe fata și obligând pe părinții acesteia prin bătăi să tragă căruța până la casa lor.

Despre acest obicei, Dimitrie Cantemir ne relatează următoarele:

” Iară dacă fiica lor şi-a fost stricat fecioria mai dinnainte, atuncea a doua zi după mâncare, chiamă mirele la sine pe toate rudeniile sale şi le arată că nu ş'a găsit mireasa fecioară, deci ei caută căruţele cele mai rele şi cu curele rupte înhamă pe părinţi în loc de cai, după ce vin şi Pe fiica lor o pun în căruţă, iară pe dânşii îi silesc cu bătăi ca să o tragă singuri până la casa lor;şi aşa o ia înapoi ca pe o curvă şi nimeni nu poate să le facă sminteală la drum. Iară îndrăsnind cineva săi sloboază pe dânşii, atuncia unul ca acela osebit de alte bătăi se mai pedepseşte şi de către judecătorul locului ca un călcător de legile şi de obiceiurile ţării.”

Zestrea miresei este oprită de către băiat precum și tot ce a cheltuit familia băiatului pe urma nunții. Însuși judecătorul silește familia fetei sa returneze suma respectivă. Părinții unei fete care nu a fost virgină pot răscumpăra acest lucru cu ajutorul unei zestre mai mari. Dacă ginerele nu este de acord nici atunci, aceștia îşi iau fata înapoi și oferă ginerelui șansa de a alege altă fată.

La cununiile boierești, ceremonia se oficiază în curtea domnească, iar mirele primește pe cap o căciulă numită gugiumanpurtată numai de boieri și de către domni precum și un cal. Mirele stă în dreapta Domnului cu acel gugiumanpe cap, iar toate slugile Domnului îl servesc ca și pe acesta. Când mirele merge la biserică sau la casa lui, i se face alai asemănător cu cel domnesc, cu muzică moldovenească și turcească. A treia zi, mirii merg cu daruri la Domn si Doamnă, mulțumind pentru cinstea primită de la aceștia.

Bibliografie:

Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Ion Creangă, București, 1978 (pag.186-192).