Revoluția în direct: Ungaria 1956

Anual, în data de 23 octombrie, Ungaria comemorează Revoluția din 1956, unul dintre cele mai importante momente din istoria țării. Revolta născută aproape spontan a fost îndreptată împotriva abuzurilor Partidului Comunist. A fost prima mare manifestație împotriva puterii sovietice instalate în Estul Europei după 1945 și primul moment care a arătat – celor care nu erau deja convinși – că sistemul comunist din spatele Cortinei de Fier era unul criminal. Căci Revoluția Maghiară a fost înăbușită prin violență, cu ajutorul tancurilor sovietice. 

Începută cu un protest studențesc desfășurat la Budapesta în data de 23 octombrie, Revoluția a evoluat într-o revoltă a muncitorilor din întreaga țară și s-a terminat pe 11 noiembrie odată cu proclamarea, de către Janos Kádár, omul sovieticilor, a înăbușirii revoluției.

Demonstrația pașnică a studenților din 23 octombrie, inspirată din mișcările protestatare din Polonia din vara aceluiași an, a atras rapid mii de oameni în marșul prin centrul Budapestei. Aceștia s-au îndreptat spre clădirea Radioului  Budapesta pentru a se adresa, prin intermediul radioului, națiunii și pentru a-și face publice cererile. Însă clădirea radioului era păzită de AVH, Poliția Secretă, care – atunci când demonstranții au încercat să forțeze intrarea în clădire – a deschis focul. Acest fapt a dus la escaladarea revoltei în capitală și, apoi, în toată țara. În capitală și în alte orașe importante simbolurile comunismului – cel mai cunoscut fiind statuia lui Stalin din Budapesta – au fost distruse. În acea noapte, Erno Gero, secretarul general al partidului, a cerut Uniunii Sovietice să intervină militar pentru înăbușirea revoltei.

După căderea guvernului comunist a fost format unul nou, sub conducerea fostului prim-ministru Imre Nagy. Noul guvern național a avut o durată de viață scurtă, de doar 10 de zile, dar în acest timp a adoptat o politică fermă vis-a-vis de calea pe care Ungaria trebuia să o adopte. Instituția securității a fost desființată, iar Nagy a anunțat intenția de retragere a Ungariei din Pactul de la Varșovia. Mulți prizonieri politici au fost eliberați, iar vechi partide politice care fuseseră interzise de comuniști au reapărut și s-au alăturat mișcării lui Nagy. Până la sfârșitul lui octombrie, luptele aproape încetaseră. Dar după ce anunțase deja posibilitatea negocierilor pentru retragerea forțelor sovietice din țară, Biroul Politic al URSS s-a răzgândit și a decis să înăbușe revoluția. La 4 noiembrie soldații sovietici au invadat capitala Ungariei și alte regiuni ale țării. Eroica rezistența ungară a cedat în final pe 10 noiembrie.

Revoluția Maghiară a făcut 3000 de victime. Imediat după înăbușirea revoluției, zeci de mii de maghiari au fost arestați;dintre aceștia, 26.000 au fost judecați. 22.000 de oameni au fost condamnați, dintre care 13.000 trimiși la închisoare și circa 300 executați. 

CITEȘTE ȘI Comunismul ungar și revoluția negociată

Reporterul D. Sefton Delmer, de la London Daily Express, relatează:

„Am fost astăzi martorul unuia dintre cele mai mari evenimente ale istoriei. Am văzut cum poporul din Budapesta s-a aprins cu focul izbucnit la Poznan și Varșovia și a ieșit în străzi în rebeliune deschisă împotriva conducătorilor sovietici. Am mărșăluit alături de ei și aproape cu bucurie atunci când emblemele sovietice din Ungaria erau distruse de mulțimile înfuriate și exaltate. Și se pare că rebeliunea pare a avea succes.

Aud vuietul mulțimilor formate din studente și studenți, din soldați maghiari ce încă poartă uniformele în stil rusesc și muncitori din fabrici ce mărșăluiesc prin Budapesta și-și strigă sfidarea față de Rusia. «Trimiteți Armata Roșie acasă», strigă ei. «Vrem alegeri libere și secrete.» Apo strigătul de rău agur pe care-l auzi mereu în astfel de ocazii:«Moarte lui Rákosi». Moarte fostului dictator, marionetă a sovieticilor – aflat acum la „cură” pe riviera Mării Negre, cel pe care mulțimea îl învinovățește pentru toate relele ce s-au abătut asupra țării în 11 ani de conducere controlată de sovietici.

Afișe cerând retragerea imediată a Armatei Roșii și alungarea actualului guvern sunt aruncate asupra mulțimilor din străzi din tramvaie. Afișele au fost tipărite în secret de studenți care «au făcut rost de acces», cum spun ei, la o tipografie după ce ziarele au refuzat să le publice programul politic. Pe zidurile caselor din tot orașul au fost lipite foi cu cele 16 cereri ale rebelilor. 

Dar trăsătura fantastică și, în opinia mea, extrem de ingenioasă a acestei rebeliuni naționale împotriva Secerii și Ciocanului, este că se desfășoară sub mantia roșie, protectoare, a pretinsei ortodoxii comuniste. Portrete uriașe ale lui Lenin sunt purtate la deschiderea marșurilor. Fostul premier epurat Imre Nagy, care abia în ultimele câteva săptămâni a fost readmis în Partidul Comunist Maghiar, este campionul ales al rebelilor și liderul căruia cer să-i fie dată conducerea unei Ungarii noi și independente. Într-adevăr, socialismul acestui fost premier – în curând viitor premier, pun pariu – este, fără îndoială, veritabil. Dar tinerii din mulțime, cred eu, au fost în marea majoritate atât anticomuniști, cât și antisovietici – asta dacă sunteți de acord cu mine că a cere retragerea Armatei Roșii este un gest antisovietic.

De fapt a existat un moment dificil când aproape s-a ajuns la confruntare pe această temă. Principalul corp de studenți și protestatari se adunaseră deja în fața universității, în fața monumentului poetului-patriot Petofi, care a condus rebeliunea împotriva austriecilor din 1848. Dintr-o dată, un nou grup de studenți cu pancarte roșii s-a apropiat dinspre o stradă laterală. Potrivit pancartelor, erau studenți ai Institutului Marxist-Leninist, care pregătește tineri profesori de idelogie comunistă și asigură liderilor servitori civili. 

Reacția imediată a corpului principal, am observat, a fost să-și manifeste sfidarea și dezaprobarea față de ideologi. Dar au amuțit rapid și ideologii s-au alăturat marșului, cântând La Marseillaise. 

Jurnalistul maghiar George Paloczi-Horvath, pentru London Daily Herald:„Reacția sovietică-«Și-au ocupat pozițiile în jurul străzii și au deschis focul cu toată muniția pe care o aveau»”

„Se crăpa de ziuă... ziua în care rușii au atacat din nou.

Am fost treziți de vuietul armelor grele. Radioul era într-o debandadă totală. Tot ce primeam era imnul național, repetat la nesfârșit, și repetarea continuă a anunțului Premierului Nagy că, după o rezistență simbolică, trebuie să încetăm lupta și să cerem lumii libere ajutorul...

După războiul pentru libertate ce a durat zece zile, după patetic de scurta perioadă a victoriei noastre, asta era o lovitură teribilă. Dar nu era timp să stăm paralizați de disperare. Rușii îl arestaseră pe generalul Maleter, liderul consiliului revoluționar al forțelor armate, iar armata dăduse ordine de încetare a focului. Dar cum rămânea cu grupurile de muncitori și studenți?

Acestor civili curajoși trebuia să li se spună să depună doar o rezistență simbolică, pentru a evita vărsarea de sânge. Primiseră instrucțiuni să nu înceapă să tragă.

Am luat legătura cu grupul cel mai mare, „regimentul Corvin”. Comandantul adjunct a răspuns la telefon. Vocea lui era ciudat de calmă:„Da, am realizat că nu ar trebui să deschidem focul. Dar au făcut-o rușii. Și-au ocupat pozițiille în jurul străzii și au deschis focul cu toată muniția pe care o aveau. subsolurile sunt pline cu 200 de răniți și morți. Dar vom lupta până la ultimul om. Nu există alegere. Dar informați-l pe premierul Nagy că nu noi am început lupta.”

Asta era chiar înainte de ora 7 dimineața. Premierul Nagy, vai, nu mai putea fi informat de nimic. Era de negăsit.

Situația era la fel peste tot. Veneau tancurile sovietice și începeau să tragă în fiecare centru de rezistență care-i sfidaseră în timpul primei noastre bătălii pentru libertate. 

De data aceasta, rușii au distrus clădirile. Luptătorii pentru libertate erau blocați în tot soiu de barăci, clădiri publice și clădiri de apartamente. Rușii aveau de gând să-i ucidă pe toți, până la ultimul om. Și ei știau asta. Au luptat până la moarte.

Acest masacru rusesc lipsit de sens a provocat a doua fază a rezistenței armate. Instalarea guvernului marionetă al lui Kádár a fost doar gaz pe foc. După zilele de luptă, după scurta perioadă de libertate și democrație, sloganurile hidoase și minciunile stupide ale lui Kádár, formulate în detestata terminologie stalinistă, i-a înfuriat pe toți. Deși zece milioane de oameni văzuseră contrariul, guvernul marionetă a venit cu ridicola minciună că războiul nostru pentru libertate era o contrarevoluție inspirată de câțiva fasciști. 

Răspunsul a fost o luptă amară și o grevă generală în întreaga țară. În vechile centre reviluționare – suburbiile indutriale din Csepel, Ujpest și restul – muncitorii au stat în grevă și au luptat cu disperare împotriva tancurilor sovietice....

Rezistența armată a fost prima care a cedat. Rușii au bombardat fiecare casă din care s-a tras chiar și un singur foc. Grupurile de luptă au realizat că mai multe bătălii vor însemna anihilarea capitalei. Așa că au încetat lupta.

Dar greva a continuat. 

Consiliul Muncitorilor, Asociația Scriitorilor și Consiliul Revoluționar al Studenților au decis în cele din urmă că greva generală trebuie suspendată, altfel Ungaria s-ar sinucide.”