RELAȚIILE ROMÂNO-CEHE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

RELAȚIILE ROMÂNO-CEHE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Conform unui raport al politicii externe al Republicii Cehia din anul 2001, “România este un partener tradițional pentru Cehia în zona de sud-est a Europei”. Pentru a ajunge la o astfel de relație strânsă, este nevoie de mult timp și de implicarea activă și constructivă a ambelor părți.

Fără dubiu, relația dintre cehi și români s-a născut cu mult înainte de momentul oficial consemnat. Pentru a caracteriza în mod echitabil relația celor două popoare, este absolut necesar să analizăm în mod mai profund istoria acestora pentru a găsi punctul comun de legătură al acestei conexiuni.

Din această perspectivă. Ambasada Republicii Cehia în România reușește să facă un scurt sumar al acestor relații pe site-ul wi web la aniversarea a 90 de ani de relații între fosta Cehoslovacie și România. Relația, în sine, dintre aceste două entități poate cu ușurință să fie catalogată ca una solidă, de bază, însă în acest caz atenția trebuie îndreptată spre mecanismul din spatele acestor afirmații pentru elementele particulare sau individuale ce se remarcă într-un astfel de discurs.

PRIMA ALIANȚĂ CREATĂ

Una dintre primele legături între cele două popoare a fost rezultatul schimburilor reciproc avantajoase în timpul dinastiei Přemyslid. Acțiunea, în sine, a fost rezultatul unei nevoi tot mai mari pentru diverse textile, de la articole vestimentare la pânză și alte accesorii de purtat în zona Carpato-danubiană.

Istoricul Radu Mârza, specializat pe studiile culturilor slave, scoate în evidență într-un articol relativ concis de-al său că vlahii, la rândul lor, se aflau într-o călătorie ce avea ca scop principal găsirea unui loc oportun pentru stabilire sau relocare, astfel că în perioada XIV-XV se puteau întâlni adesea vlahi în zona centrală a Europei. Chiar dacă aceste populații de vlahi au fost asimilate rapid, există anumite datini ce au rămas până în ziua de azi. Același lucru se poate spune și despre denumirile păstrate în anumite regiuni, cum este de exemplu regiunea Valassko din Moravia.

Mișcarea husită a contribuit de asemenea la schimburile culturale dintre poporul proto-român și cel al slavilor din centrul Europei. În Moldova, de exemplu, există dovezi ale sosirii unor indivizi husiți în numere considerabile într-o zonă cunoscută astăzi în România sub numele de Huși. Numele locației, în sine, ar evidenția o legătură profundă cu această comunitate. Alte nume de locații includ Cehu Silvaniei, Horoatul Cehului și Ceheiu. Și în cazul acestora se pot identifica rădăcini puternice ale poporului ceh.

Una dintre cele mai cunoscute prime ciocniri ale celor două elemente s-a petrecut în anul 1601, atunci când Mihai Viteazul a cerut ajutorul Imperiului Habsburgic în contextul mai larg al războiului de 15 ani cu Imperiul Otoman. Cu doi ani înainte, Rudolf al II-lea îi oferea domnitorului român o proprietate în Silezia. În cele ce au urmat, colaborarea dintre poporul român și Imperiul Habsurgic s-a intensificat. Mai multe tratate au fost semnate care au garantat ajutor domnitorului Mihai Viteazul din partea împăratului, împotriva inamicului comun turc.

După aceste evenimente, legăturile dintre cele două popoare va scădea vizibil. Acestea se vor reintensific în perioada dintre secolele XIX și XX. Cetățeni cehi precum pictorul Anton Chládek (1794 - 1882) sau medicul Jakub Číhak (1800 - 1888) sunt doar câteva personalități din Cehia care au reușit să se stabilească și să-și ducă traiul pe teritoriul Principatelor Române. Alte persoane, mai puțin cunoscute, din zona Cehiei ar fi ocupat poziții în societatea română în rândul burgheziei, preponderent, având slujbe precum cea de farmacist, inginer, artist sau dactilograf.

Personalități române care au trecut prin Praga includ pe Mihai Eminescu, poetul național al României și Bogdan Petriceicu Hașdeu, istoric și profesor la Universitatea București. Dincolo de aceste aspecte, teritoriile Cehiei erau o destinație faimoasă pentru majoritatea indivizilor din clasele sociale superioare ale României. Destinații precum Karlovy Vary și Marianské Lázně erau cunoscute destinații de relaxare pentru românii secolelor XIX și XX.

Se poate spune, de asemenea, că împărtășirea idealurilor din 1848 este un alt punct de cotitură pentru relațiile româno-cehe.

RELAȚIILE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Cu toate acestea, data oficială a stabilirii relațiilor dintre România și Cehia este în perioada interbelică, în data de 30 ianuarie 1920, data la care primul ambasador ceh, Bohumil Čermák, confirmă preluarea poziției în fața monarhului Carol al II-lea. Potrivit Republicii Cehe, începutul acestei relații avantajoase este imediat după aprobarea aceluiași Čermák în poziția de ambasador de către autoritățile cehe, adică la 1 septembrie 1919.6 august 1920 îl aduce pe Constantin Hiott în poziția de reprezentant al României și a intereselor sale la Praga.

Primăvara anului 1921 este anul în care se văd primele rezultate concrete ale acestei relații oficial începute, prin semnarea unui acord de ajutorare militară reciprocă semnat de prim-miniștrii ambelor state, Take Ionescu și Edvard Beneš. Un alt important eveniment în anul 1921 este și semnarea unui acord comercial între cele două state, document reînnoit în 1930 de către autoritățile respectivelor state. Prin intermediul colaborării la nivel regional statele din centru și estul Europei caută o soluție pentru colaborare pe plan militar, un sistem de alianțe care să le protejeze împotriva unui potențial agresor și care să garanteze simultan pacea și prosperitatea în regiune.

Deja se prefigura o întâlnire a reprezentanților formațiunii ce avea să se numească Mica Antantă. Ajutorul reciproc avea să fie stabilit printr-o serie de vizite oficiale din partea tuturor țărilor participante, începând cu cea dintre prim-ministrul Ion C. Brătianu, Carol al II-lea și președintele Edvard Beneš.

Un personaj ceh a cărui implicare l-au plasat în structurile Academiei Române este Jan Urban Jarník (1848 - 1923), un iubitor al poporului român, lingvist și profesor al Universității Caroline din Praga, acolo unde acesta a contribuit în mod direct în popularizarea limbii române drept limbă latină. Acesta este unul dintre cehii cei mai apreciați în România tocmai din cauza contribuției sale la cauza națională. Același Jarník avea să pună bazele unui institut Ceho-român la Praga. Acesta era unul dintre importanții colecționari de folclor și un asociat constant al politicienilor români de la acea vreme.

La polul opus, o personalitate română interesată în mod constant de întărirea relațiilor cu Cehoslovacia, al acea vreme, a fost cunoscutul istoric și om politic Nicolae Iorga. În anul 1923 acesta a susținut mai multe lecții la universitățile din Praga și Brno, totodată fiind ales ca membru de onoare al Societății Regale Cehe. Iorga pune bazele unei asociații studențești ce includea atât români cât și cehoslovaci. În ceea ce privește lucrările sale scrise, Nicola Iorga nu omite realizarea unor portrete în cuvinte pentru personalități precum T.G. Masaryk, Konstantin Jireček, Alois Rašín, Jaroslav Bidlo, Iacob Felix, menționând totodată și pe Jan Hus sau František Palacký.

MOȘTENIREA INTERBELICĂ

La puțin timp după toate aceste realizări, ostilitățile celui de-Al Doilea Război Mondial au forțat închiderea temporar a relațiilor dintre cele două popoare. Chiar și așa, trebuie menționat faptul că în 1944 armata română participă la procesul de eliberare al Cehoslovaciei, în orașe precum Banská Bystrica, Zvolen, Brno, Kroměříž, Prostějov, Olomouc, Humpolec. Capania scoate la iveală faptul că în ciuda tuturor ostilităților, destule prietenii și vehci legături au fost păstrate între indivizii celor două popoare.

Relațiile apropiate dintre cele două națiuni în perioada interbelică, prin numeroasele lor manifestări au evidențiat caracterul benefic atât pentru o parte cât și pentru cealaltă. În această perioadă au fost încurajate noi descoperiri în domenii precum cel cultural sau științific, simultan realizându-se o alianță ce avea să susțină traiul pașnic pe teritoriul celor două state.

Cu legături în prezent, istoricii cehi și români au contribuit la evoluția ambelor state. În ceea ce privește această afirmație, Radu Mârza concluzionează în discursul său scris, amintind că la baza prosperității se află colaborarea și traiul pașnic alături de vecini.

Mârza prezintă lucrarea lui Josef Macůrek (1901−1992), profesor la Universitatea Masaryk din Brno, amintind de importanța cercetărilor sale cu privire la colonizarea vlahilor de pe teritoriile cehilor, legătura domnitorului Mihai Viteazul cu această zonă dar și luptele dintre polonezi și Imperiul Habsburgic pentru Marea Neagră.

Un alt istoric, Mihail P. Dan (1907−1976), profesor la Universitatea din Cluj, și-a dedicat aproape toată cariera studiului relațiilor dintre România și Cehoslovacia, pornind din perioada medievală și continuând până la începutul secolului XX.

În cele din urmă, din perspectiva românească, relațiile cu poporul ceh se mai pot exprima și prin intermediul unei liste de personalități autohtone ce au avut tangențe în diferitele domenii de activitate. Tudor Arghezi, Ilie Bărbulescu, Lucian Blaga, Gheorghe I. Brătianu, Constantin Brâncuși, Ion Luca Caragiale, Ovid Densușianu, George Enescu, Constantin Marinescu, Tudor Mușatescu, Constantin Notarra, Petre P. Panaitescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuță, împreună cu numeroși lectori români de la prestigioasele universități din Brno și Praga sunt doar o parte din cei ce au păstrat un loc special în sufletul lor pentru țările Europei Centrale, cu precădere Cehia.

Continuarea acestei moșteniri în relația dintre România și Cehia a continuat și în perioada postbelică, amintind aici de condamnarea implicării țărilor semnatare ale Pactului de la Varșovia în Cehia anului 1968 în cadrul acțiunii cunoscute și sub denumirea de Primăvara de la Praga. Totodată, susținerea României de către Cehia în forumul Uniunii Europene pentru aderarea la aceste structuri moderne este încă o dovadă a respectului reciproc acordat în baza unei relații de prietenie trainice.

Colaborarea pe plan economic, politic și cultural între cele două entități este o garanție a importanței relației dintre cele două, un parteneriat ce s-a întins și încă o mai face mai bine de 100 de ani.

BIBLIOGRAFIE:

· OTT, Libor,Report of the Foreign Policy of the Czech Republic,IIR, Prague:2002

· PALIGA, Sorin, Romano-Bohemica I: Journal for Central European Studies, Editura Universității din București, București: 2010

· http://www.rouemb.cz/bil1.html

· http://praga.mae.ro/node/221

· http://www.rador.ro/2015/02/04/documentar-romania-cehia-95-de-ani-de-relatii-diplomatice/

· http://www.mzv.cz/bucharest/en/bilateral_relations/history_of_czech_romanian_relations.html

Surse foto

https://www.vectorstock.com/royalty-free-vector/flags-romania-and-czech-republic-on-a-white-vector-26203103

https://en.wikipedia.org/wiki/Edvard_Bene%C5%A1#/media/File:Edvard_Bene%C5%A1.jpg

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Iorga_(1).jpg

https://www.prague.fm/ro/24324/universitatea-carol-din-praga/