Regina Maria, între familie și țară

În istoria familiei regale din România, anul 1897 marchează revolta totală a principesei Maria împotriva vieții austere din palatul lui Carol I și a persecuțiilor la care era supusă pentru orice fleac. Speriat că firea exuberantă a principesei va întâlni exuberanța latină a românilor, Carol I s-a purtat, chiar după spusele Mariei, ca un Mare Inchizitor. De aici, între Carol I și Maria s-a deschis un război psihologic devastator.

Prea puțin v-a păsat de ființa mea sufletească...

Înfuriată la culme, ea îl cheamă pe primul ministru Dimitrie A. Strudza și îl amenință:

“Ați fost mândri să importați o prințesă de neam mare, v-a plăcut să aveți o prințesă moștenitoare frumoasă, v-ați bucurat că eram sănătoasă și că nenumăratele mele rude stau pe cele mai de seamă tronuri ale Europei (bunica sa era regina Victoria a Marii Britanii, un unchi al ei era împăratul Germaniei, iar alt unchi era țarul Rusiei, n. a.). Dar prea puțin v-a păsat de ființa mea sufletească, de idealurile, de nădejdile mele, de marea și neștirbita încredere ce aveam în voi toți, de fata sfioasă venită din depărtări, aducându-vă darul tinereții și al bunăvoinței ei. (…) Vă spun dinainte că în acest ceas sunt gata să smulg totul din temelii, nu-mi pasă de zgomotul ce se va face, de vâlva ce se va isca; vei putea lămuri dezertarea mea cum vrei vrea, nu-mi mai pasă de nimic, totul s-a sfârșit între noi. Nu mai am decât o singură dorință covârșitoare: aceea de a fi liberă, liberă, liberă!, de a putea să-mi întind brațele spre cer și de a scoate un strigăt de triumfală dezrobire”.

Probabil că primul-ministru și regele s-au speriat de această provocare, pentru că la scurt timp i-au permis să viziteze câteva din domeniile regale.

Întâlnirea cu Ionel Brătianu

Înconjurată mereu la palat de femei și de bătrâni, principesa Maria întâlnește la Gherghița, nu întâmplător, pe Ionel I.C. Brătianu. Amintirile ei sunt pline de căldură:

“Și astfel intră în viața mea Ion Brătianu, singurul om sub patruzeci de ani, pe care datorită situației lui aveam voie să-l întâlnesc. Deși împovărat de gloria tatălui său, era el însuși o personalitate, și ceea ce pentru mine avea pe atunci mai multă însemnătate, Ion Brătianu al doilea era un tovarăș cât se poate de plăcut; trebuie chiar să adaug aici că avea slăbiciune pentru femei.(…) Brătianu, simțind că în mine era viitorul, nu făcu niciodată greșeala de a mă privi ca o ființă fără însemnătate; mă făcu să înțeleg de la început că pentru el, cel puțin, eu existam și nu numai într-un sens al cuvântului. Dacă aș spune că pe atunci îmi plăcea, aș spune mai mult decât adevărul, dar era un om ce nu putea fi trecut cu vederea.(…) Soțului meu îi plăcea Brătianu, însă nu fără o ușoară nuanță de teamă; nu știa încă bine cu ce fel de om avea de-a face. Era în Brătianu ceva ce deștepta o senzație de neliniște; mâna cu care te atingea era parcă îmbrăcată într-o mănușă de catifea, sub care nu prea ghiceai ce se ascundea”.

Au urmat excursiile la mănăstirile Agapia și Văratec, bisericile din nordul Moldovei, coborârea cu pluta pe Bistrița, dealurile Muscelului, locuri în care Maria, însoțită de Ionel, și-a cunoscut în sfârșit țara și a început să o îndrăgească. Pentru a proteja o iubire curată și de o romantică frumusețe, principesa a simulat o corespondență intimă cu un prinț rus, iar Brătianu a dus până în pragul căsătoriei relația cu prietena Mariei, multimilionara Pauline Astor.

Inteligenți și foarte uniți, Maria și Ionel Brătianu au reușit să înșele mulți ani suspiciunile adversarilor și aprecierile istoricilor. Oricum, a-i face pe toți cei apropiați să creadă că naționalistul Ionel I.C. Brătianu se putea căsători cu o multimilionară americană și că se va stabili în SUA a fost cel mai mare renghi jucat de doi oameni atât de serioși! În fața responsabilității publice pe care o aveau și pentru a evita un scandal, Brătianu și Maria au decis să treacă relația lor într-o prietenie matură, niciodată stinsă, trăind și ei drama personală a oamenilor care au o datorie față de un neam:

“Ne-a fost ursit să ne sfătuim adesea împreună mai târziu, când ne-a venit vremea, lucru care a fost mult criticat și comentat în mii de feluri. Iubirea ce o simțeam amândoi pentru România ne-a făcut să ne folosim de putința noastră de a munci și de a ne dovedi prin fapte patriotismul. Aceasta a fost legătura temeinică a prieteniei noastre”.

Regina Maria va avea întotdeauna simpatii liberale. Îi considera mai dedicați muncii, mai bine organizați și dinamici. Mulți ani însă, cu excepția lui Take Ionescu, din rândurile Dreptei clasice regina nu a avut posibilitatea să cunoască decât conservatori bătrâni. Oricum, după Războiul balcanic, Partidul Conservator a început să moară încet.

Implicațiile relației Maria - Brătianu

De ce am insistat pe aceste informații destul de intime și care, de regulă, nu fac obiectul unor studii de istorie? Pentru că evenimentele agitate din interiorul Casei regale a României, precum și resorturile secrete ale relațiilor Brătianu- Maria, Brătianu-Ferdinand, Maria- Ferdinand au avut consecințe directe asupra destinului statului român în anii care vor urma. Alianța sufletească și politică între Ionel I.C. Brătianu și regina Maria a impus regelui Ferdinand intrarea în război alături de Antantă, prin încălcarea tratatelor semnate cu Tripla Alianță.

Tulburările din interiorul familiei regale au avut influențe asupra prințului Carol, care, moștenind răzvrătirile mamei, a refuzat tutela celui mai puternic cuplu al României Mari. Înainte de a-l judeca pe viitorul rege Carol II, va trebui să observăm că oriunde încerca să se afirme – în Armată, în jocul politic, în lumea culturală – se izbea de autoritatea reginei Maria sau a lui Ionel I. C. Brătianu. Lovit de o periculoasă afecțiune genitală și fiu al unui tată slab, prințul moștenitor se va transforma foarte repede într-un “caz”, cu implicații asupra evoluției statului român pe scena europeană.

Foto sus:  Regina Maria și Ionel Brătianu la Serbările lui Avram Iancu, Cluj-Napoca 1928