Reflectări ale lumii comuniste în cinematografie

Ninotchka (1939)

Acest film, în regia germanului Ernst Lubitsch, o plasează pe Greta Garbo în rolul unei rusoaice autentice, femeie de o sobrietate și rigiditate tipice societății URSS-ului care este trimisă la Paris în misiune. Ea reprezintă imaginea unui popor guvernat de legi riguroase și, ajunsă în Franța, intră în contact cu lumea tipic occidentală, și totodată descoperă viziunea Occidentului despre lumea comunistă. Este interesant să observăm cum Ninotchka ajunge să se simtă atrasă și fascinantă de tot ceea ce se presupunea că ar fi trebuit să deteate:o seduce comportamentul de parizian al lui Leon, adoptă stilul vestimentar al franțuzoaicelor, învață să râdă, iar când se întoarce în Rusia este copleșită de regrete. Ninotchka este, în același timp, o spumoasă comedie romantică în care dragostea trece de limitele idologiei, ale naționalității sau ale geografiei, dar care ne și construiește o paralelă între capitalism și communism.

One, two, three (1961)

Filmul lui Billy Wilder ne vorbește despre încercarea companiei Coca-Cola de a se extinde în Berlinul de Est. Gasim aici un război rece între comunism și…Coca-Cola, pentru că niciun alt produs comercial nu se identifică atât de mult cu Statele Unite. Billy Wilder aduce în prim-plan contrastul dintre capitalism și comunism care, deşi pare o distopie, încap în acelaşi oraş-Berlinul de după al Doilea Război Mondial. Filmul e o sursă inepuizabilă de stereotipuri care, analizate, creează mentalităţile şi reperele culturale şi sociale ale anilor 60. Este în acelaşi timp o satiră a razboiului rece care întăreşte ideea că acest razboi a fost dus pe absolut toate planurile, din toate punctele de vedere. O vizionare cu atenţie şi o analiză detaliată a filmului ne demonstrează că stereotipurile şi caracterul oamenilor în general sunt rezultatul peisajului politic, social, cultural, economic al unei epoci. One, two, three este o satiră la adresa societăţii comuniste care îşi izolează indivizii de orice aspecte cultural sau sociale străine cu care ar putea intra în contact. Pentru că iată ce se întâmplă cu un comunist care stă prea mult în preajma unui capitalist:ajunge să citeze din Thomas Jefferson, Abraham Lincoln şi angajamentul de credinţă faţă de drapel în aceeaşi frază:„Poate copiii noştri vor face ca lumea asta să fie mai bună, o lume în care toţi oamenii se nasc egali, unde va fi libertate şi justiţie pentru toţi.”

Vulpe – vânător (1993)

Regizorul Stere Gulea s-a inspirat pentru acest film din cartea Hertei Müller. Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, și prezintă evoluția evenimentelor revoluției de la 1989, izbucnită în Timișoara. Oana Pellea interpretează rolul unei profesoare ajunsă în atenția Securității care îi forțează rezistența psihologică prin tot felul de tertipuri cu scopul de a o intimida și a o face să recunoască acuzele care îi sunt aduse. Vulpea este un simbol ce face legătura tinerei profesoare cu trecutul:în dormitor are o blană de vulpe rămasă amintire de la mama ei. Una dintre presiunile psihologice practicate de Securitate este să taie picioarele blănii de vulpe, ulterior lipindu-le la loc de trunchi. Filmul te lasă cu o senzația apăsătoare, o permanentă privire ațintită asupra ta pentru a-ți înregistra orice mișcare. Dictatura și instrumentele prin care aceasta acționează se evidențiază permanent. Filmul se încheie cu euforia care pune stăpânire pe oameni la căderea lui Ceaușescu.

To live (1994)

Acest film al lui Yimou Zhang este și astăzi, oficial, interzis în China. Povestea urmărește viața unei familii de-a lungul a trei decenii (anii 40-70) parcurgând istoria zbuciumată a Chinei din aceste vremuri – trecând prin etape precum instaurarea comunismului sau revoluția culturală a lui Mao Zedong. Filmul prezintă comunismul cum a fost, atât faptele de glorie ale tovarășilor comuniști și felul în care aceștia schimbă societatea, cât și greșelile comise în timpul revoluției culturale când o putere prea mare a fost pusă în mâinile tinerilor. To live a avut un impact fantastic, mai ales în lumea europeană occidentală, rămânând în continuare unul dintre cele mai bune filme care abordează această temă.

Good bye Lenin! (2003)

Anul 1989, Germania de Est:un tânăr protestează împotriva regimului, iar mama acestuia, încrezătoare în principiile și dreptatea comunismului, urmărindu-și fiul în timp ce este arestat, fiu care nu îi împărtașea convingerile, intră în comă. Câteva luni mai târziu, zidul Berlinului se prăbușește, RDG-ul nu mai există, iar mama își revine. Sfatul medicului este ca aceasta să evite orice emoție puternică, așa că tânărul se vede nevoit să reconstruiască, special pentru ea, lumea RDG-ului în propriul apartament, dându-i impresia că nimic nu s-a schimbat. Regizorul Wolfgang Becker se inspiră din biografia lui Lenin care și-a trăit ultimii doi ani din viață într-un mediu similar cu cel care este ilustrat în film. Stalin îi permitea predecesorului său să citească doar ziare cenzurate de toate știrile politice care i-ar fi putut cauza acestuia un șoc emoțional și i-ar fi grăbit sfărșitul. Good bye Lenin ne înfățișează comunismul, reprezentat de imaginea mamei, reacționând la transformările societății spre modernizare. Protagonistul, tânărul neamț, proaspăt democratizat, face, totodată, și o istorie contrafactuală la scară mică – în propriul apartament.

The Lives of Others (2006)

Rămânem în Berlinul de Est, în 1984, cinci ani înaintea căderii Zidului. Regizorul Florian Henckel von Donnersmarck ne introduce în spatele cortinei Stasi, și aflăm cum agenții de securitate înregistrau fiecare mișcare și fiecare cuvânt al persoanelor vizate. Povestea se centrează pe un ofițer de securitate a cărui misiune este să spioneze un dramaturg cu idei considerate amenințătoare la adresa regimului comunist. Securistul se dovedește a fi o persoană sensibilă, lumea care i se dezvăluie prin intermediul microfoanelor ce împânzesc casa scriitorului ajungând să-l absoarbă în totalitate. Descoperim în RDG o lume a artiștilor ce nu se pot bucura de libertatea cuvântului, și aflăm dorința lor de a trece dincolo de Zid, dar mai ales, de a contribui cumva la distrugerea sistemului opresiv.

Nuntă mută (2008)

Horațiu Mălăele regizează o adevărată parabolă despre cât de absurd poate fi un regim totalitar ajuns în punctul maxim al idolatriei față de dictator. După cum bine știm, la 5 martie 1953 moare Joseph Stalin decretându-se doliu general. Problema este, după cum ne povestește Mălăele, că într-un mic sat românesc ziua de 5 martie trebuia să fie zi de nuntă, motiv de sărbătoare și veselie, lucru care devine imposibil prin lege. Nedorind să-și trimită invitații acasă și să riște să li se strice toată mâncarea pe care o pregătiseră, sătenii organizează o nuntă mută, dar ulterior extrem de gălăgioasă, cu sfârșit tragic. Filmul surprinde senzația de pustiu pe care comunismul a lăsat-o în inimile oamenilor, luându-le și dreptul la fericire.

Amintiri din epoca de aur (2009)

Cristian Mungiu adoptă în acest film tema efectelor secundare ale comunismului asupra oamenilor de rând. Ideea în jurul căreia gravitează povestirile grupate în cele două părți ale filmului, este aceea că acum putem privi spre trecut prin prisma comicului. Filmul nu-și propune să formuleze niște adevăruri fundamentale despre perioada comunistă, ci să ne ofere o eliberare prin râs de toate tragediile epocii care au lăsat un gust amar. Amintiri din epoca de aur a avut un succes fulminant, trasând o linie extrem de subțire între tragic și ridicol.