Rafinăria Petrobrazi: o istorie care se scrie încă
90 de ani de istorie – și ce istorie! Fondată în 1934, Rafinăria Petrobrazi – pe care oamenii au cunoscut-o și sub denumirile Rafinăria Creditul Minier, Rafinăria nr. 7 sau Rafinăria Brazi – a fost și a rămas un reper al comunei Brazi, al Ploieștiului și al industriei petroliere din zona Prahovei, al industriei petroliere românești în ansamblu. Rafinăria a supraviețuit celui de Al Doilea Război Mondial, a trecut prin perioada comunistă, prin anii tulburi ai tranziției și, în toată această perioadă, a furnizat aproape fără oprire carburanți și produse petroliere. Zeci de mii de oameni au intrat pe poarta rafinăriei devenite parte integrantă a economiei locale și naționale.
Câteva repere – și apoi istoria pe larg: inaugurată în 1934 într-o zonă industrială strategică, prin apropierea de câmpurile petrolifere, rafinăria avea la începuturi o capacitate anuală de 300.000 de tone și deservea o piață auto care număra 10.000 de automobile. Aproape complet distrusă în urma bombardamentelor aeriene din 1943 și 1944, rafinăria a fost repusă în funcțiune anul următor, pentru ca, la scurt timp, să intre sub control sovietic, prin includerea în SOVROM. A revenit sub controlul guvernului român în 1956. De-a lungul anilor, capacitatea ei a variat – până la 7,5 milioane de tone în 1988 sau 4,5 milioane de tone în 2005, reflectând contextul de piață, respectiv strategia acționarului.
Istorie și tradiție petrolieră
Încă din Evul Mediu, românii au valorificat zăcămintele de petrol descoperite la suprafață. Țițeiul era colectat în gropi, pentru a fi apoi prelucrat cu ajutorul soarelui. Acest produs uscat la soare a fost numit „ulei negru”, fiind folosit pentru iluminare, încălzire, hidroizolații și chiar în medicină. Cea mai timpurie referință despre „uleiul negru” apare pe un document de tranzacție a unui teren românesc, de la 4 octombrie 1440.
***
***
Primele tehnologii de extracție
Odată cu o creștere a cererii pentru acest ulei negru, țăranii care lucrau la extracție au început să folosească construcții speciale pentru a ajunge la depozitele de țiței. Cea mai creativă invenție a lor a fost „hecna”. Cadrul său susținea un tambur („porumbar”) pe o axă verticală. Când hecna era învârtită, fie manual, fie cu ajutorul unui cal, o frânghie legată de tambur cobora o găleată, în timp ce o a doua frânghie ridica o găleată identică.
1857: premiere pentru industria petrolului, în România
În ierarhia țărilor cu veche tradiție în exploatarea și prelucrarea petrolului, România și-a înscris numele încă din anul 1857, an în care a realizat trei premiere petroliere mondiale:
- Prima țară din lume cu o producție de țiței oficial înregistrată în statisticile internaționale: 275 de tone.
- Prima rafinărie din lume, Rafinăria Mehedințeanu, construită la Ploiești și intrată în funcțiune în același an.
- Bucureștiul devine, la 1 aprilie 1857, primul oraș din lume iluminat public cu petrol lampant. Capitala urma să fie iluminată cu 1.000 de lămpi, dintre care 772 fuseseră deja folosite la iluminatul cu ulei de rapiță, iar restul urmau să fie achiziționate din Austria.
Începuturile industriei auto în România
Invenția motorului cu ardere internă în 1876, a automobilului în 1885 și a motorului diesel în 1897 au creat o piață uriașă pentru produsele petroliere rafinate. Alimentată de această cerere, construcția de rafinării a atins un apogeu în România secolelor XIX-XX, fiind susținută și de Legea Minelor din anul 1895. Acest lucru a deschis larg ușile pentru investițiile străine directe în industria petrolieră din România, inclusiv în rafinării.
Odată cu apariția motorului cu ardere internă, o nouă industrie al cărei destin va fi strâns legat de activitatea rafinăriilor începe să se dezvolte. În anul 1900, Prințul Bibescu, președintele Automobil Club România (ACR), înregistrează prima mașină din țară, aceasta având ca număr de înmatriculare plăcuța cu numărul „0”. Treptat, până în anul 1908, un număr de 139 de mașini erau înmatriculate în România.
17 iunie 1934: se pune piatra de temelie a Rafinăriei Brazi
Societatea Creditul Minier, una dintre cele mai mari companii interbelice având capital integral românesc, înființată în 1919, anunța, în 1933, planul construirii unei rafinării la Brazi. Pentru ridicarea acestei rafinării s-a ales terenul din proprietatea societății din Brazii de Sus, în vecinătatea stației de cale ferată Brazi și în apropiere de Ploiești. Amplasamentul ales permitea o ușoară legătură cu toate șantierele, dar și o bună posibilitate pentru a exporta produsele obținute aici.
La 17 iunie 1934, s-a pus piatra de temelie a noii rafinării, în prezența oficialităților locale și naționale, a oamenilor de știință ai vremii, a conducerii Societății Creditul Minier și a întregului personal tehnic și administrativ al societății. Costul acestei rafinării se ridica la cca 400 de milioane de lei, iar capacitatea de procesare era, precum aminteam în debutul acestui articol, de 300.000 tone țiței/an.
Rafinăria a fost dotată cu instalații de ultimă generație pentru distilare atmosferică, cracare termică și rafinare a produselor albe, iar mai târziu s-a realizat o instalație de polimerizare a fracției C3-C4, în scopul preparării benzinei de aviație.
Capacitatea rafinăriei de la Brazi a crescut la 540.000 de tone țiței/an în anii ’40, iar în cadrul acesteia au fost construite rezervoare speciale în care putea fi păstrată o mare parte din producția anuală.
Rafinăria Brazi a început să producă combustibili pentru aviație în prima jumătate a secolului al XIX-lea
Rafinăria în timpul războiului
Rafinăria de la Brazi a fost distrusă în proporție de 75% de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial
În iarna anului 1940, după declanșarea celui de Al Doilea Război Mondial, produsele petroliere de la Brazi erau încărcate în trenuri și trimise către Germania. În timpul războiului, industria petrolieră a fost grav afectată, atât prin exploatarea intensă a petrolului, cu efecte negative prin deteriorarea zăcămintelor petroliere, cât și prin distrugerile provocate de către bombardamentele aeriene anglo-americane din anii 1943-1944.
Reparațiile de urgență pentru reluarea producției au început la 14 octombrie 1944, iar pe 15 iunie 1945 rafinăria era din nou operațională.
Evoluții în perioada regimului comunist
După sfârșitul războiului, industria românească a intrat sub control rusesc, prin intermediul SOVROM-urilor, grupuri industriale cu acționariat de stat ruso-român. În anul 1948, rafinăria a fost naționalizată, devenind Rafinăria nr. 7 – număr de ordine primit în funcție de mărimea și de locul unde era situată.
Cu doi ani mai devreme, în 1946, fusese înființată compania Tractorul Brașov, deși inițial fusese deschisă ca fabrică de avioane (IAR Brașov), în 1925. În 1948, fabrica devine Uzina Tractorul Brașov, iar primul model adus pe piață a fost IAR 22. După instalarea regimului comunist, o mare parte din parcul auto a fost naționalizat în 1948, odată cu averile industriașilor și moșierilor. Deținerea unui autoturism a devenit un lux, rezervat diplomaților și membrilor nomenclaturii. Următoarele decenii vor fi caracterizate de investiții masive în fabrici și uzine, în timp ce accesul populației la bunuri și servicii a devenit din ce în ce mai dificil.
Extinderea masivă a capacităților de producție
În anul 1956, Rafinăria nr. 7 și-a recăpătat numele de Rafinăria Brazi și a devenit fanionul modernizării industriei petroliere românești. În perioada 1959-1960, a intrat în funcțiune instalația de absorbție și fracționare a gazelor, cu ajutorul căreia este produs gazul pentru butelii și GPL auto. În anii următori, au fost modernizate alte instalații importante pentru producția de motorină și benzină (DAV, instalația de Reformare catalitică sub licență Sinclair Baker), pentru producția de gaze (instalațiile de separare a hidrocarburilor aromatice) și pentru producția de uleiuri (solventare cu furfurol etc.).
Import de tehnologie occidentală
După 1960, s-a trecut la o modernizare radicală a prelucrării țițeiului în România, iar rafinăria de la Brazi a devenit un model pentru întreaga industrie de rafinare din țară. Fiind o rafinărie în plină dezvoltare, Brazi a început să atragă din ce în ce mai mulți vizitatori. La 9 aprilie 1964, un grup condus de vicecancelarul Austriei Bruno Pittermann, inclusiv o delegație de la OMV AG, a făcut o vizită oficială. În Cartea de Onoare a Rafinăriei Brazi, vizitatorii au scris în limba germană: „În amintirea cu prietenie a vizitei acestui loc impresionant”.
Organizarea și standardele tehnologice implementate inițial la Brazi au fost extinse la rafinării din România, toate funcționând la standarde occidentale. Acest lucru a fost susținut și printr-o cooperare internațională. În 1967, instalația de cracare catalitică fluidă (FCC) de la Brazi a obținut licența UOP — Universal Oil Products de la compania americană cu același nume, care deținea patente pentru cele mai moderne procedee de extracție a benzinei și a altor compuși valoroși, din țițeiul brut.
Piața auto din România
Aro, Dacia, Oltcit
Anul 1960 a marcat o premieră și pentru industria auto din România, fabrica ARO producând peste 380.000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în 110 țări de pe cinci continente. În anul 1966, mașinile au atins pragul numeric de 23.000 în București, iar motocicletele ajungeau să fie în număr de peste 90.000.
La sfârșitul anilor ’60, se pun bazele Dacia în județul Argeș, în urma unui acord încheiat cu producătorul francez de automobile Renault. Dacia 1100 este primul model produs la fabrica de la Mioveni, sub licența Renault 8. Modelul a ieșit de pe porțile fabricii din 1968 și până în 1971, au fost vândute aproape 40.000 de exemplare. Dacia 1300 este autovehiculul reprezentativ pentru România anilor ’70-’80. Producția a început în 1969, sub licența Renault (modelul R12), și a continuat, cu mici îmbunătățiri, până în 1980, când a fost înlocuită de Dacia 1310.
În anul 1976, este înființată societatea Oltcit SA, în urma unei colaborări între Guvernul României (64%) și Citroën (36%). În perioada 1970-1980, versiunile sedan ale Dacia 1300 sunt lansate pe piață, inclusiv 1300L („L” venind de la „luxos”) și 1301. Tot în această perioadă, este produs primul model de autoutilitară ușoară sub marca Dacia (Dacia D6), copie a modelului Renault Estafette, iar în 1979 versiunea restilizată a modelului 1300, Dacia 1310, este prezentată publicului.
În perioada comunistă, România era una dintre cele mai mari țări producătoare de automobile din Europa de Est, iar în 1985 inginerii încep să lucreze la conceptul unui model Dacia 100% românesc. În 1987 este introdusă pe piață Dacia Lăstun/Dacia 500, mașină asamblată la Timișoara. Pe lângă autoturismele de producție autohtonă, pe străzile din București existau doar câteva modele de import, în principal Trabant, Skoda și Lada.
La mijlocul anilor ’80, benzina a fost raționalizată. Fiecare familie, dintre cele norocoase posesoare ale unei mașini, avea dreptul la maximum 30 de litri de benzină pe lună. În benzinării nu puteai alimenta dacă nu aveai cartoane care să arate că nu ți-ai consumat rația lunară. În plus, benzinăriile nu erau alimentate în permanență, iar în momentul în care se livra combustibil se formau cozi de câteva sute de metri.
Combinatul Petrochimic Brazi
La începutul anilor ’70, autoritățile au început să pună accentul pe producția petrochimică. Ca urmare, Rafinăria Brazi și unitățile petrochimice din apropiere au fuzionat în anul 1973, formând Combinatul Petrochimic Brazi.
În 1973, au fost puse în funcțiune trei noi instalații care produceau compuși necesari industriei petrochimice, folosiți pentru producerea poliuretanilor, a materialelor plastice și a vopselurilor.
Eșecuri ale investițiilor în petrochimie
Dintre instalațiile petrochimice, unele nu au funcționat niciodată în mod corespunzător, din cauza limitărilor de proiectare și tehnologie. Cele mai mari eșecuri au fost două instalații pentru fabricarea cauciucului sintetic (1978) și o instalație mai mare pentru polietilenă. Acestea au fost abateri rare înregistrate la Brazi și au avut la bază comenzi politice directe și explicite, care nu puteau fi contestate.
La dublă capacitate
În 1976, producția de petrol românesc a atins apogeul istoric, de aproximativ 15 milioane de tone (aproximativ 110 milioane de barili).
În 1983, a început construcția unei serii noi de instalații de rafinare, menite să dubleze capacitățile deja existente. În urma inaugurării acestora – cea de-a doua instalație de distilare atmosferică și în vid (DAV 2), cel de-al doilea complex de rafinare catalitică, cea de-a treia unitate de cocsare, în 1988, capacitatea anuală de rafinare de la Brazi a crescut la 7,5 milioane de tone (55 de milioane de barili) de țiței. Din acestea, 4 milioane de tone (29,3 milioane de barili) erau țiței de proveniență internă, prelucrat în instalațiile de rafinare mai vechi. Celelalte 3,5 milioane de tone (25,7 milioane de barili de țiței) erau importate.
Reorganizări după 1990
În industria petrolieră, companiile de explorare și producție, inclusiv cele de cercetare, inginerie și foraj, au fost comasate într-o entitate nouă, cu capital de stat. Hotărârea Guvernului nr. 23/1991, publicată la 17 ianuarie 1991, a stabilit existența „Regiei Autonome a Petrolului – Petrom – RAP”.
În același timp, în 1991, Rafinăria Brazi își schimbă numele în Petrobrazi, iar Combinatul Petrochimic Brazi, inclusiv rafinăria și complexul petrochimic aflat pe terenul său, devine parte a noii societăți comerciale, SC Petrobrazi SA.
A doua reorganizare
În 1994, s-a construit la Petrobrazi o nouă instalație de anhidridă maleică, materie primă de bază pentru producția de polimeri: o investiție majoră în petrochimie, în valoare de 25 de milioane de dolari. Instalația avea licență din partea Scientific Design SUA.
La 1 noiembrie 1997, fosta agenție autonomă a petrolului a fost reorganizată în Societatea Națională a Petrolului (SNP) Petrom. Pentru a transforma Petrom într-o companie complet integrată de petrol și gaze naturale, au fost incluse sub aceeași umbrelă activitățile de explorare și producție, cele de rafinare, dar și distribuția și comercializarea de carburanți. Organizată ca Sucursala Petrobrazi, rafinăria a ocupat un loc central în societatea nou-organizată.
Piața auto în anii ’90
După Revoluție, piața auto a înregistrat o creștere spectaculoasă, pentru a compensa perioada comunistă, când, din cauza ofertei limitate, perioada de așteptare pentru un autoturism era de ani, iar vehiculele second-hand se vindeau la prețuri mai mari decât cele de la ușa fabricii. Astfel, dacă imediat după Revoluție în România erau sub 1,5 milioane de mașini, în următorii 10 ani parcul auto s-a triplat.
În anul 1991, odată cu retragerea Citroën din societatea Oltcit SA, numele companiei este schimbat în Automobile Craiova și producția continuă sub marca Oltena. În 1994, se pun bazele societății Rodae Automobile, redenumită Daewoo Automobile România, ca rezultat al parteneriatului cu firma coreeană Daewoo Heavy Industries. Din acest parteneriat, a rezultat modelul Cielo – reprezentativ pentru anii ’90. Deceniul a fost caracterizat de un număr mare de mașini de import, secondhand și noi. Pe străzile din București, pe lângă autoturismele produse autohton, încep să apară din ce în ce mai multe modele vestice.
Primii pași spre privatizare
Noul guvern român a continuat în anul 2000 procesul amplu de privatizare, iar pe 3 septembrie 2001, acțiunile Petrom SA au început să fie tranzacționate pe Bursa de Valori București. Pe 14 august 2003, Legea nr. 924/2003 a aprobat strategia de privatizare a Petrom. Odată cu această strategie de privatizare, rafinăria începe să se pregătească pentru tranziția către privat. În anul 2003, au fost puse în funcțiune noi instalații și unități.
După 30 de ani în care s-au făcut puține investiții, perspectiva aderării la UE a impus modernizarea unor instalații pentru a reduce poluarea. Noua instalație de cogenerare de la Petrobrazi, construită sub licență Hyundai, a fost legată de o nouă instalație de demineralizare a apei, furnizând utilități curate și eficiente. Punerea în funcțiune a acestor sisteme a fost un pas de pionierat în rândul rafinăriilor românești. În plus, ca urmare a parteneriatului cu UOP, Petrobrazi a modernizat unitatea FCC, instalație foarte importantă în producția carburanților, crescându-i capacitatea cu 35%.
Eliminarea plumbului din carburanți
O altă investiție esențială a fost unitatea TAME, care permite producerea de benzină fără plumb. Folosirea benzinei cu plumb, compus considerat poluant, a fost interzisă treptat în țările membre UE, începând cu anul 2000. În România, restricțiile privind comercializarea benzinei cu plumb au devenit aplicabile din 2005. În anii 2000, un nou centru de control al rafinăriei și-a început activitatea. Inițial, DVA 2, FCC și TAME erau conduse de aici, dar mai multe unități au fost adăugate succesiv.
Privatizarea
În decembrie 2004, OMV AG achiziționează 51% din Petrom, iar compania începe un proces complex de restructurare și modernizare, care s-a reflectat inclusiv la nivelul Rafinăriei Petrobrazi. La începutul lui 2005, planurile de investiții pentru Petrobrazi au fost revizuite pentru a se obține produse mai prietenoase cu mediul, de înaltă calitate, prin procese de rafinare mai sigure și mai eficiente. Pentru aceasta, procesul de producție a fost modernizat prin investiții în instalații noi și prin aplicarea de standarde internaționale, pentru a consuma mai puțină energie.
Standardele și normele HSSE și sistemele de siguranță intră în focus, de la achiziționarea echipamentelor protective ignifuge și utilizarea de către întregul personal, până la schimbarea de mentalitate necesară pentru a clădi o cultură a siguranței în Petrobrazi. În anul 2010, rafinăria a fost recompensată cu premiul DuPont Safety Award.
Capacitatea rafinăriei, ajustată: 4,2 milioane tone/an
În 2008, în contextul reconfigurării pieței, OMV Petrom își adaptează la mediul european strategia în activitatea de rafinare. Este momentul în care compania își asumă investiții de 600 de milioane de euro în perioada 2010-2014, pentru modernizarea Rafinăriei Petrobrazi. Principalul obiectiv al procesului de modernizare a fost creșterea competitivității. Capacitatea rafinăriei a fost ajustată până la 4,2 milioane tone/an, astfel încât să asigure procesarea eficientă a întregii producții de țiței a companiei în România, valorificând specificul de companie integrată a OMV Petrom.
Structura mixului de produse a fost adaptată nevoilor pieței prin creșterea producției de motorină, care a urcat la peste 1,5 milioane de tone anual. În plus, consumul de energie a fost redus cu circa 25% față de anul 2009.
În perioada 2010-2014, șase instalații majore au fost înlocuite sau modernizate, la fel și infrastructura de depozitare, cea de încărcare/descărcare, rețeaua de conducte și cea de utilități.
Stop-cadru: investiții
- 2006: Retehnologizarea instalației de reformare catalitică.
- 2007: Modernizarea instalației de hidrofinare motorină – se obține motorină cu 10 ppm S.
- 2007-2009: Proiect de modernizare a infrastructurii, care constă într-o mare varietate de lucrări de curățare și de reparare, toate având un scop unic: o rafinărie curată, modernă și sigură.
- 2009: Instalația FCC-Posttreater – se obține benzină cu 10 ppm S.
- 2012: Retehnologizare DAV, pentru procesare 100% țiței domestic – capacitate de prelucrare actuală de 4,2 mil. tone țiței/an.
- 2013: Modernizare instalație cocsare, instalație nouă DGRS, instalație nouă de producere H2.
- 2014: Modernizare instalație hidrofinare motorină (HM 123) și cracare catalitică.
- 2005-2014: Investiții în capacități de depozitare și logistică.
Articol realizat cu sprijinul OMV Petrom și publicat în numărul 270 al revistei „Historia” (revista:270), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iulie - 14 august, și în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: ARHIVA OMV PETROM
