Puiu Manu  Povestea unui maestru al benzii desenate istorice jpeg

Puiu Manu. Povestea unui maestru al benzii desenate istorice

A doua ediţie a Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov, desfășurată în perioada 3-6 octombrie, a fost marcată de expoziţia „Puiu Manu. Povestea unui maestru al benzii desenate istorice”, organizată şi găzduită de Muzeul Judeţean Brașov. Expoziţia, deschisă până în luna ianuarie a anului viitor, reconstituie atelierul lui Puiu Manu, fiind prezentată publicului inclusiv planșeta de lucru a artistului, dăruită la începutul carierei de către mama sa.

Puiu Manu (foto dreapta) este, fără îndoială, unul dintre cei mai longevivi artişti din România: creează benzi desenate de 65 de ani și continuă să lucreze și la vârsta de 91 de ani. Artistul s-a născut în 1928, iar în perioada 1951-1956 a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secţia pictură monumentală, unde a fost coleg cu alţi doi mari artiști, Val Munteanu și Romeo Voinescu.

Puiu Manu 1 jpg jpeg

La 15 septembrie 1954 a debutat ca grafician în paginile revistei „Luminiţa”, unde a ilustrat povestea „Bob-Bobușor”, de Tamara Pânzaru. În 1957 a publicat prima bandă desenată în revista „Cravata Roșie”, „Secretul lui Montezuma”, apoi a urmat o lungă carieră de succes datorată talentului său, Puiu Manu fiind unul dintre puţinii artiști plastici care nu au fost membri ai Partidului Comunist Român.

Deși banda desenată este o artă bidimensională, în expoziţia de la Brașov s-a reușit ca ea să fie redată tridimensional, prin prezentarea personajelor create de Puiu Manu, a obiectelor personale ale artistului și, mai ales, prin expunerea planşetei de desen pe care a lucrat vreme de 60 de ani. Planșeta a primit-o de la mama sa pe când era student la Arte Plastice, iar după şase decenii a primit cadou de la fiica sa o planșetă modernă.

Expoziţia trasează parcursul cronologic al operei lui Puiu Manu și conţine documente inedite din colecţia personală, cărţi de bandă desenată care l-au inspirat, lucrări originale din întreaga creaţie, scenarii, schiţe, cât și efecte personale precum pensule și trofee. Puiu Manu este inspirat mai ales de istorie: sunt expuse la Braşov benzi desenate realizate după Strămoșii, a lui Radu Theodoru, sau altele intitulate „Ioniţă Tunsu, Haiduc de București”, „Ion Vodă Cumplitul”, „Escadrila de Vânătoare” etc. Puiu Manu a inventat și personaje de science fiction şi a lucrat şi cu istoricul Adrian Cioroianu, „părintele” primului supererou român, Căpitanul RO.

Toate Pânzele Sus

În 1956, Puiu Manu a devenit membru în lotul naţional de yachting, fiind campion naţional și premiant la mai multe competiţii naţionale. Pasiunea pentru yachting îl va apropia de scriitorul Radu Tudoran; de altfel, Manu este singurul artist român care a făcut o bandă desenată în colaborare cu Radu Tudoran după romanul acestuia, Toate Pânzele Sus.

„Eram bun prieten cu Radu Tudoran, iubeam amândoi navigaţia cu pânze, dar când i-am propus să scrie scenariul pentru banda desenată a fost uimit: «Puiule, cum să concentrez eu 800 de pagini de roman în 30 de bandă desenată?», «Păi alege doar scenele de acţiune», i-am zis eu. «Dacă nu erai tu, nu făceam albumul Toate Pânzele Sus!», îmi va spune ulterior Radu Tudoran”, și-a amintit Puiu Manu la Brașov.

Foarte puţină lume știe că au fost create trei variante ale aventurii. Cea mai cunoscută e varianta din 1972, care a apărut în 40.000 de exemplare, iar în 2010, artistul a realizat o variantă nouă, complet color. Ceea ce este cu adevărat interesant e faptul că prima variantă a apărut în 1958, în revista „Cravata Roșie”, dar, din motive încă necunoscute, serialul de bandă desenată s-a oprit după patru numere.

„Probabil pentru că Radu Tudoran, care avea în acel moment probleme politice, nefiind membru al Partidului Comunist Român și având un trecut literar în perioada interbelică, a fost la un moment dat pus la index. De altfel, Tudoran a avut și cărţi interzise. Este pentru prima dată într-o expoziţie când cele trei variante ale benzii desenate Toate Pânzele Sus sunt reunite și expuse”, a declarat Dodo Niţă, cel mai cunoscut istoric al benzilor desenate din România.

Gazda expoziţiei: Muzeul Judeţean de Istorie Brașov

Puiu Manu jpg jpeg

Muzeul Judeţean de Istorie Brașov este între cele mai importante instituţii culturale publice ale judeţului Brașov, fiind liderul muzeelor locale după criteriul numărului total anual de vizitatori. Muzeul este principalul organizator al Festivalului de Benzi Desenate Istorice, ajuns la cea de-a doua ediţie. Până în luna ianuarie, la Casa Sfatului pot fi vizitate expoziţia „Puiu Manu.

Povestea unui maestru al benzii desenate istorice”, precum şi expoziţia itinerantă „The Great Challenge. O antologie internaţională de caricaturi politice”, pusă la dispoziţie de Centrul Raţiu pentru Democraţie din Cluj. În anul 1958, Ion Raţiu, în calitate de președinte al Federaţiei Internaţionale a Gazetarilor Liberi, organiza la Washington o expoziţie de caricaturi politice, „The Great Challenge”. Expoziţia a fost deschisă de Richard Nixon, pe atunci vicepreședinte în administraţia Eisenhower.

Program de vizitare: marţi-duminică – orele 10:00-18:00

Taxe de vizitare: Adulţi 7 lei; preșcolari, elevi , studen ţi, 1,50 lei; pensionari, 4 lei

Mai multe detalii:

http://www.brasovistorie.ro

https://www.facebook.com/muzeuljudeteandeistoriebrasov/

Acest articol a fost publicat în numărul 213 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de difuzare a presei, în perioada 15 octombrie – 14 noiembrie 2019, și în format digital pe paydemic.com.

Cumpără Acum

H 213 jpg jpeg