Problema românilor din Transilvania și relațiile României cu Puterile Centrale în perioada neutralității

După declararea neutralității României (28 iulie 1914), guvernele de la Berlin și de la Viena au continuat să facă demersuri pentru a obține sprijinul militar al Bucureștiului. Pentru a obține intrarea României în război alături de Puterile Centrale, Germania a încercat de mai multe ori, fără succes, să convingă guvernul de la Budapesta să acorde mai multe drepturi românilor din Transilvania, provincie cu populație majoritar românească, aflată în acel moment în componența Ungariei. Intransigența liderilor de la Budapesta în relația cu românii transilvăneni a reprezentat principala cauză a sentimentelor anti-austro-ungare în rândul opiniei publice românești. 

Ambasadorul Austro-Ungariei la București, Ottokar Czernin (viitorul ministru de externe al Austro-Ungariei în perioada decembrie 1916 - aprilie 1918), era îndemnat de premierul maghiar, István Tisza, să încerce să obțină intrarea României în război de partea Puterilor Centrale prin orice mijloace, în afară de acordarea unor concesii românilor din Transilvania. Tisza considera că guvernul de la București ar putea fi determinat să intre în război de o victorie a Austro-Ungariei împotriva Rusiei.

„Atitudinea acestei țări (România – n.r.) față de Bulgaria și abandonarea tratatului de la București (acordul defensiv secret dintre Puterile Centrale și România – n.r.) este tot ce am sperat. Eu nu m-am gândit niciodată că România, mai ales după declararea neutralității de către Italia, poate intra în război de partea noastră, înainte ca noi să fi obținut un succes hotărâtor contra rușilor”, îi scria Tisza lui Czernin, în august 1914.

Liderul conservator Alexandru Marghiloman, un susținător al alianței României cu Puterile Centrale, a solicitat legației germane de la București să întreprindă demersuri pe lângă guvernul de la Budapesta să acorde concesii românilor transilvăneni, pentru a nu vedea România în tabăra Antantei. Însă István Tisza era neînduplecat. Într-o altă scrisoare către Czernin, premierul maghiar îl informa că a aflat solicitarea lui Marghiloman. Însă, în opinia sa, „concesiile cele mai largi nu vor influența atitudinea României. Aceasta depinde exclusiv de maniera în care Bucureștiul va aprecia șansele beligeranților”.

Preocupat de obținerea unei victorii rapide împotriva Rusiei, pentru a nu fi nevoit să le facă nicio concesie față de românii din Transilvania, Tisza a făcut demersuri pe lângă ambasadorul Germaniei de la Viena pentru a trimite mai multe trupe pe frontul de est. În același timp, față de românii aflați sub autoritatea guvernului de la Budapesta, premierul maghiar folosea un limbaj duplicitar, promițându-le că solicitările lor ar putea fi acceptate, însă acest lucru depindea de susținerea a eforturilor de război austro-ungare.

«Grăbiți-vă, căci așteptarea nu mai poate dăinui fără a deveni ridicolă și primejdioasă!»

Atitudinea premierului maghiar nemulțumea profund atât liderii de la Berlin care doreau intrarea României în război de partea Puterilor Centrale, cât și susținătorii de la București ai acestei alianțe. Scriitorul român Ioan Slavici (foto sus), originar din Transilvania, adresa un apel liderilor de la Budapesta, într-un articol publicat în ziarul „Ziua” din 27 noiembrie 1914:

„Singurii voștri susținători din România vă spun: «Grăbiți-vă, căci așteptarea nu mai poate dăinui fără a deveni ridicolă și primejdioasă!»”.

Atitudinea intransigentă a lui István Tisza față de problema românilor din Transilvania nemulțumea și numeroși politicieni de la Berlin. Într-o scrisoare către premierul maghiar, deputatul german Matthias Erzberger, viitor ministru de finanțe și vicecancelar al Republicii de la Weimar, susținea necesitatea alăturării României la Puterile Centrale, pentru a obține victoria pe frontul de est. Tisza răspundea la fel de ferm, susținând că această problemă nu influențează poziția României, provocând mai degrabă incitarea românilor din Austro-Ungaria, care ar putea avea solicitări mai radicale. În acest sens, premierul maghiar îi scria deputatului german:

„Cu toată prietenia și fidelitatea unui aliat loial și în deplină cunoștință de responsabilitatea mea, eu trebuie să rog insistent orice german doritor de a feri propria patrie de un nou pericol, de a lăsa în pace nenorocita temă a concesiilor ce trebuiesc făcute românilor din Ungaria”.

Încercările repetate ale oamenilor politici de la București și de la Berlin de a obține anumite concesii față de românii din Transilvania au eșuat. Premierul de la Budapesta a respins ferm orice tratative privind revendicările formulate de reprezentanții românilor din Austro-Ungaria.

Articolul „The Romanian Question in Transylvania and Romania’s relations with the Central Powers during the period of neutrality” a fost publicat pe europecentenary.eu.

Bibliografie:

Victor Atanasiu, Atanasie Iordache, Mircea Iosa, Ion M. Oprea Paul Oprescu, România în Primul Război Mondial, Editura Militară, București, 1979.
Gheorghe Platon (coord.), Istoria Românilor, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, București 2003.
Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, ediția a IV-a, Editura Univers Enciclopedic, București 2008.