Prizonierii francezi din Cetatea Aradului, în perioada războaielor napoleoniene

Aradul a fost una dintre cetățile-închisoare pentru francezi, alături de Bratislava, Pesta, Gradiska, Osijek și Leopoldstadt. Despre prizonierii de acolo, preoții spun că nu erau deschiși spre serviciul divin.

Doctorul în istorie din Arad, Andrei Ando spune că prizonierilor francezi închiși în anul 1794 în Cetatea Arad nu le ardea de cele sfinte. Cel puțin, așa reiese din mărturiile preoților veniți din Franța să le ofere alinare și serviciu divin.

În iunie 1794 a murit Aubin du Hamel, preotul francez care oficia slujbele religioase pentru prizonierii francezi închiși în Cetatea Aradului.

„Știm despre el că a ajuns la Arad din Paris, unde a slujit înaintea Revoluției din 1789. De la Paris, s-a prezentat ca misionar pentru închisorile din Imperiul Austriac unde au fost deținuți militari francezi, în urma războaielor austriece cu armatele lui Napoleon Bonaparte. Aradul a fost una dintre cetățile-închisoare pentru francezi, alături de Bratislava, Pesta, Gradiska, Osijek și Leopoldstadt”, spune doctorul în istorie Andrei Ando.

Preoții francezi primeau un instructaj sumar la Trnava (45 km de Bratislava), de unde erau distribuiți la închisori. Cheltuielile cu formarea, cazarea, masa și cele necesare vieții lor erau suportate de cardinalul Batthyány József Félix János Nepomuk Ádám (1727-1799), concret 240 de forinți anual, 50 kg de ceară pentru lumânare și 40 metri cub de lemne de foc.

Unul s-a împărtășit

Publicația Magyar Hírmondó, citând o relatare a preotului francez din Leopoldstadt, notează că preoții nu au spor cu prizonierii francezi, care nu sunt foarte deschiși nici pentru serviciul divin, nici pentru confesiuni, nici pentru împărtășanie. De exemplu, dintre cei 1.700 de prizonieri din Gradiska, unul singur s-a împărtășit de Paște.

Duelul cu săbii

Rata mortalității era ridicată, ceea ce a determinat comandanții închisorilor să îi oblige pe prizonieri la exerciții fizice. Cel mai agreat mijloc de petrecere a timpului liber l-au reprezentat duelurile cu săbii de lemn fabricate de prizonieri.

„Despre preoții francezi din Cetatea Aradului cunoaștem faptul că la sfârşitul anului 1793, generalul maior Haan solicita Comandamentului General de la Buda un preot vorbitor de limba franceză. Va trebui însă să se descurce pe plan local până în 7 mai 1794, data la care va sosi la Arad preotul Aubin du Hamel din dieceza Troyes. Din corespondenţa Comandamentului General din Banat (general Soro), aflăm că Haan are probleme în continuare, de data aceasta cu procurarea obiectelor de cult, iar serviciul religios pentru prizonieri se oficiază în biserica franciscanilor”, mai adaugă istoricul.

În luna iunie 1794, du Hamel moare şi la Arad va sosi abatele Pellisot, cu recomandare din partea episcopului de Nancy. La sfârşitul anului 1794, Hugo-Vincenz Pellisot, datorită stării sale de sănătate, solicită comandantului cetăţii aprobare de a se muta în Aradul Nou. Va primi şi un ajutor, în persoana preotului suplinitor Jacques Jacques, care a rămas să oficieze în Cetatea Arad. De aici, a ajuns la Gyõr, ca învățător al copiilor familiei Neuhold, după ce mare parte a prizonierilor francezi au murit, iar supraviețuitorii au fost schimbați cu prizonieri austrieci.

Slujbele pentru prizonierii francezi se oficiau în Biserica Franciscană din Cetatea Aradului, sfințită la 2 mai 1781, cu doi ani înaintea finalizării lucrărilor la cetate.

Pentru documentare Andrei Ando a folosit ca sursă de inspirație Magyar Hírmondó, anul VI, nr. 23, 16 septembrie 1794, pag. 368-369 și Puskel Péter, Az aradi vártemplom kálváriája, în Nyugati Jelen, anul XVII, 6 octombrie 2016, pagina 2.

Istoricul bisericii din Cetate

Biserica Franciscană din Cetatea Aradului a fost construită de călugării franciscani ai „Ordinului Sfântul Francisc d’Assisi” în anul 1705, pe locul unui vechi lăcaș de cult din secolul al XII-lea. Ulterior în jurul acestei biserici a fost construită actuala cetate.

Ultimii patru călugări dedicaţi Sfântului Ioan de Capistrano au locuit în Mănăstire până în jurul anului 1861, când aceasta a intrat, în mod exclusiv, sub auspiciile armatei, devenind spital militar. Acest spital al garnizoanei militare, a cărui clădire era atașată de zidurile Bisericii Franciscane, a funcționat aproape 150 de ani, chiar și în timpul ocupației sovietice, când rușii au transformat biserica în grajd pentru cai.

Stilul arhitectonic predominant este cel baroc. Pe fațada bisericii se pot distinge elemente cu pilaștri ornați cu capiteluri corintice. Ornamentația barocă poate fi observată chiar și la cele două intrări în clădirea mănăstirii.

În noiembrie 1918, Cetatea a fost ocupată de trupele franceze și sârbe, iar din iulie 1919 este din nou preluată de Armata Română. După finalizarea Primului Război Mondial, Cetatea, ca şi Aradul în ansamblul său, se înscriu în ampla mişcare pentru realizarea Statului Naţional Unitar Român.

În interiorul Cetății se constituie Consiliul Militar, Gărzile Naţionale şi Consiliul Naţional Român. La 10 iunie 1919, în cetate intră prima unitate militară română – Regimentul 6 Vânători.

În prezent, garnizoana din Cetatea Aradului este constituită într-un batalion mixt româno-ungar pentru menţinerea păcii, batalion devenit operaţional din anul 1999, până astăzi.

Cetatea, în circuitul publicului

Cetatea ridicată pe vremea împărătesei Maria Tereza a fost construită după planurile generalului Ferdinand Philipp Harsch, în stil Vauban-Tenaille. Aceasta va trece în proprietatea municipalității Arad și va intra în circuitul publicul.

După ani de zile în care s-au purtat discuții, edilul Aradului a anunţat pe data de 1 aprilie 2024 că, în urma negocierilor purtate cu Ministerul Apărării, municipalitatea va obţine aproape gratuit Cetatea, nemaifiind nevoie să investească în reabilitarea unităţii militare din Gai.

Cetatea este monumentul istoric de importanţă naţională al oraşului. Planul ei, în formă stelată, cu şase bastioane se înscrie printre cetăţile de tip Vauban din faza târzie, ce încheie totodată şi evoluţia sistemelor stelare din Transilvania.

Zidurile au fost construite din cărămidă şi au fost umplute cu pământ, iar grosimea lor este circa trei metri iar, la acea vreme, au fost înconjurate de un şanţ umplut cu apă din Mureş. Unghiurile sub care sunt construite zidurile sunt astfel calculate încât proiectilele de artilerie să poată fi deviate prin ricoşeu.

Maria Tereza a Austriei (1717-1780) a dispus construirea Cetăţii Aradului, a cărei ridicare a început la 1762, după planurile generalului arhitect austriac Filip Ferdinand Harsch.

Până în 1918 cetatea a fost una din cele mai mari închisori militare ale Imperiului austro-ungar.

În cazematele cetății, folosite pe post de închisori, au fost închiși Horea, Cloșca și Crișan pe lângă prizonierii amintiți.

În timpul revoluției din 1848–1849, cetatea a jucat un rol crucial. Sub asediul armatei republicane maghiare, garnizoana a bombardat orașul zi de zi timp de nouă luni.

Acum se dorește ca cetatea să fie un spaţiu deschis pentru instituţii de cultură, universităţi, terase şi spaţii de promenadă.

Vezi mai multe fotografii pe adevarul.ro