Primul pamflet politic cunoscut din spaţiul românesc
De la toţi boierii brăileni şi de la toţi cnezii şi de la toţi rumânii, scriem ţie, domnului moldovenesc, Ştefane voievod. Ai tu oare omenie, ai tu minte, ai tu creieri de-ţi prăpădeşti cerneala şi hârtia pentru un copil de curvă, fiul Călţunei, şi zici că-ţi este fiu?Dacă ţi-e fiu şi vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să fie după moartea ta domn în locul tău, iar pe mumă-sa ia-o şi ţine-o să-ţi fie doamnă;cum au ţinut-o în ţara noastră toţi pescarii din Brăila, ţine-o şi tu să-ţi fie doamnă. Şi învaţă-ţi ţara ta cum să te slujească, iar de noi să te fereşti;căci de cauţi duşman, ai să-l găseşti. Şi aşa să ştii:domn avem, mare şi bun, şi avem pace din toate părţile;şi să ştii că toţi pe capete vom veni asupra ta şi vom sta pe lângă domnul nostru Basarab voievod, măcar de-ar fi să ne pierdem capetele.
Nota Bene:Acest text a fost scris (în slavonă) pe spatele unei scrisori (tot în slavonă) în care Stefan cel Mare solicita brăilenilor să se alăture unui anume Mircea, pe care dorea să-l instaleze domn al Ţării Româneşti. O scrisoare similară a trimis Ştefan buzoienilor şi râmnicenilor, bucurându-se de un răspuns asemănător. Dincolo de necunoscutele care planează asupra datei, locului şi autorului textului — astfel, nu ştim cine anume a redactat aceste răspunsuri, şi în ce măsură ele au fost scrise de o singură persoană sau sunt rodul unei consultări mai largi — el reflectă animozitatea existentă în ţinuturile de graniţă ale Ţării Româneşti împotriva lui Ştefan cel Mare, care în 1470 arsese Brăila. Totodată, documentul reflectă opţiunea majorităţii boierimii muntene pentru acceptarea suzeranităţii otomane, şi refuzul de a se alătura luptei antiotomane animate în acel moment de Ştefan cel Mare.
Bogdan Murgescu – Istoria Romaniei in texte