Povestea lui Superman  Istoria unui supererou jpeg

Povestea lui Superman. Istoria unui supererou

La începutul anului 1933, Jerry Siegel şi colegul său, Joe Shuster, doi studenţi din liceul Grenville, Cleveland, au scris povestea care avea să stea la baza celui mai măreţ, ideal şi puternic supererou din istoria imaginaţiei umane:Super-Omul. 

Povestea „The Reign of the Superman” a fost publicată în ediţia nr. 3 a revistei „Science Fiction”. Personajul principal era un vagabond care a dobândit puteri supranaturale după ce a consumat droguri. Acesta şi-a folosit noile abilităţi pentru amuzament şi profit. Ulterior, acesta şi-a pierdut puterile, fiind amintit ca un simplu răufăcător. 

În iunie 1933, Siegel a dezvoltat un nou personaj, un supererou, numit Superman, al cărui nume real era Clark Kent, un jurnalist din oraşul Metropolist (inspirat după realul New York City). Prototipul lui Superman era doar un om puternic, fără puteri supranaturale şi fără costumul său binecunoscut. 

Abia în 1934, Siegel, cu autorul multor artişti, ca Russel Keaton, a muncit la comicul Buck Rogers, punând bazele poveştii lui Superman. 

Conform poveştii, într-un viitor îndepărtat, când Pământul avea să fie distrus de un cataclism, ultimul om supravieţuitor şi-a trimis copilul înapoi în timp, în anul 1935, fiind adoptat de un cuplu, Sam şi Molly Kent. Copilul, pe parcurs ce creştea, a dezvoltat şi abilităţi supraumane. Părinţii săi l-au învăţat cum să-şi folosească puterile. 

Din păcate, sindicatele de presă au respins lucrarea şi Keaton a abandonat proiectul. Siegel şi Shuster au continuat să dezvolte o nouă poveste a supereroului. 

1  primul comic cu superman sursa vignette4 wikia  nocookie net  jpg jpeg

Conform poveştii, Superman era un extraterestru, provenit de pe planeta Krypton. Pe planeta Krypton (un corp ceresc masiv cu gravitaţie crescută) se dezvoltase o civilizaţie avansată care putea efectua călătorii interstelare. Însă miezul radioactiv al planetei a devenit instabil. Unul dintre locuitorii acestei planete, savantul Jor-El, şi-a adăpostit bebeluşul abia născut, numit Kar-El, într-o capsulă dintr-o navă. Nava a fost trimisă spre sistemul nostru solar cu coordonate stabilite cu puţin timp înainte ca planetă Krypton să implodeze. Nava a aterizat cu bine pe planeta Pământ, în America, capsula cu bebeluşul extraterestru fiind descoperită de un cuplu, Jonathan şi Martha Kent, care l-au adoptat şi l-au crescut ca pe propriul fiu, numindu-l Clark Kent. Pe parcursul copilăriei, datorită gravitaţiei scăzute a planetei Terra, Clark Kent avea să-şi descopere abilităţile supraumane. 

Din acel moment s-a născut personajul Superman, binecunoscut pentru costumul său albastru, cu pelerina roşie şi cu semnul „S”pe piept cu semnificaţii variate (în filmul Man of Steel, în limba planetei sale, „S” semnifică „speranţă”). 

Creaţia lui Siegel şi Shuster a intrat pe piaţa benzilor desenate din 1935, producând noi poveşti despre aventurile lui Superman . Aceştia au vândut drepturile de deţinere a francizei în 1938 către Detective Comics pentru 130 $ (2200$ în prezent). 

Povestea lui Superman a debutat astfel în primul număr din seria de benzi desenate „Action Comics” . Seria s-a dovedit a fi de succes căci a ridicat moralul multor soldaţi americani în perioada celui de-al doilea război mondial cu apariţiile sale zilnice în ziare. 

Detective Comics a publicat însă o nouă poveste cu varianta copilărească a lui Superman-„Superboy”.Siegel a fost foarte furios când a aflat şi împreună cu Shuster au dat în judecată Detective Comics, cunoscut atunci ca National Periodical Publication. Cei doi creatori ai supereroului au fost concediaţi . Siegel a fost reangajat în 1957, dar demis în 1969 după ce, împreună cu Shuster, au încercat o a doua tentativă de a da publicaţia în judecată. În 1975, în urma publicării poveştii despre relele tratamente la care au fost supuşi cei doi creatori, Warner Communications, care a cumpărat National Periodical Publication (cunoscut că DC din 2001), a decis că franciză „Superman” aparţine pe deplin creatorilor şi că pe fiecare copertă a fiecărei publicaţii să scrie „Superman created by Jerry Siegel &Joe Shuster”. 

Personajul lui Superman a fost inspirat după John Carter de pe Marte şi eroi greci ca Hercule sau Ahile, dar şi după numeroşi luptători de wrestling, boxeri, atleţi şi culturişti. 

Povestea lui Superman a fost rescrisă din anii 40’, când a fost publicată o nouă serie cu un univers paralel. Oricum ar fi, contextul e acelaşi:Clark Kent ajunge jurnalist ce lucrează la publicaţia Daily Planet, îşi ascunde adevărata identitate purtând un costum cotidian şi o pereche de ochelari, se îndrăgosteşte de o jurnalistă pe nume Lois Lane, şi evita confruntările în public. Doar îmbrăcat în costumul de supererou, fără ca oamenii să ştie cine este cu adevărat, îşi desfăşoară activităţile eroice. 

Însă din 1943 a fost dezvăluită arma care îl putea dezarmă pe Superman-minereul verde şi radioactiv:kryptonita. 

Încă din 1933 s-a creat un triunghi amoros:Lois Lane ajunge să-l iubească pe Clark, cât şi pe Superman, fără să ştie că sunt una şi aceeaşi persoană.Timp de decenii, ea l-a suspectat totuşi pe Clark că este Superman, dar întotdeauna, cel din urmă reuşeşte să-şi ascundă identitatea. 

De la sfârşitul aniilor 50’ apare şi varianta feminină a lui Superman-Supergirl. În 1960 a fost înfiinţat „Justice League”, Superman fiind unul dintre membrii fondatori alături de Batman. 

În 1986 este lansată miniseria The Man of Steel, aducând o nouă versiune a poveştii lui Superman. Abia din numărul 662 din Action Comics (1991), Lois Lane descoperă identitatea duală a supereroului. 

În 1993, ediţia nr. 75 din seria Superman-„The Death of Superman”, a şocat întreg mapamondul. Sperman fusese ucis de Doomsday . Moartea şi funeraliile sale au ajuns ştiri naţionale. 6 milioane de exemplare au fost publicate. Superman a continuat să apară şi în seria „Infinite Crisis „în anii 2005-2006. 

În 2011, DC Comics a relansat povestea lui Superman. 

Superman este caracterizat că fiind paşnic, cu un caracter umanitarist, bine educat de părinţii adoptivi, dar şi agresiv deopotrivă. În principiu, evita să ucidă. Pedepseşte crunt atacatorii, hoţii, gangsterii, violatorii. Deşi iniţial se ferea de autorităţi, din anii 40’, Superman colabora cu poliţiştii în combaterea infractorilor. Pierderea planetei natale, combinată cu presiunea folosirii puterilor sale şi responsabilitatea de a apară umanitatea îl fac să se simtă singur pe Pământ, deşi are o mulţime de prieteni. Invulnerabilul supererou are ca abilităţi supraume zborul, viteza, forţa crescută de putere, vedere cu raze X, abilitatea de a trage cu  lasere, rezistenţă la temperaturi extreme. Însă doar kryptonita îl poate  neutraliza . 

Sunt prezentaţi o serie de inamici, ca Metallo, Părăsite, Mongul, Generalul Zod (provenit de pe Krypton), Doomsday, Darkseid, Brainiac, Lex Luthor fiind principalul inamic al lui Superman. 

Superman a fost pentru prima oară ecranizat în serialul de desene animate din anii 40’. O altă serie de animaţie   a fost cea din anii 1996-2000. Din 2000, Superman a apărut în serialul „Justice League” de pe Cartoon Network. În 1948 debutează serialul „Superman” cu Kirk Alyn în rolul principal. În 1951 este lansat filmul Superman and the Mole Men, cu George Reeves în rolul principal. Din 1978 debutează seria de cinci filme „Superman” cu Christopher Reeve în rolul supereroului. În 2006 este lansat „Superman Returns”, cu Brandon Routh în rolul principal. Povestea lui Superman este rescrisă în filmul „Man of Steel”(2013) regizat de Zack Snyder, cu Henry Cavill în rolul lui Superman, în care se pune accent pe latura paşnică a supereroului . Superman revine în filmul Batman v Superman:Dawn of Justice (2016), în care este este mesianizat. Siegel şi Shuster au reuşit imposibilul în anii 30’, depăşind limitele imaginaţiei umane. Au creat un supererou care a depăşit oricare alt erou mitic sau figura mesianică, fiind unul ale  cărui abilităţi supraumane pot avea efecte la scară planetară, chiar cosmică.  

Superman a inspirat mulţi alţi creatori de supereroi, fiind figura eroică emblematică a istoriei moderne. Dar niciun supererou apărut recent nu l-a putut depăşi. Povestea sa continuă să ne inspire în viaţa de zi cu zi, legendă lui Superman dăinuind de peste 70 de ani şi s-ar părea că va mai dăinui încă multă vreme de acum înainte. Necesitatea frecventă ca  un supraom  protector să ne rezolve problemele în absenţa unei divinităţi indiferente sau pasivitatea şi incapacitatea unor autorităţi guvernamentale  şi instituţii sociale copleşite, corupte sau limitate  ne-au determinat încă de la începutul civilizaţiei să ne imaginăm eroi şi semizei. 

Istoria ne-a arătat că în fiecare dintre noi, ca indivizi, în funcţie de faptele  noastre eroice (oricât de minore ar fi) capabile de a a schimba cursul istoriei, de a ajuta sau informa semenii, de a supravieţui ca specie, de a lupta pentru libertate, de a învaţă din greşelile trecutului  şi a progresa, există un mic Superman.

Surse:

https://www.youtube.com/watch?v=SvGwLHODZgo

http://superman.wikia.com/wiki/Superman

https://en.wikipedia.org/wiki/Publication_history_of_Superman