Povestea incredibilă a soldatului Aimo Kuivonen și supradoza de Pervitin care ar fi trebuit să-l omoare
În panteonul ciudățeniilor și eroismelor finlandeze din cel de-Al Doilea Război Mondial, numele lui Simo Häyhä sau Lauri Allan Törni sunt firești: primul, legendarul lunetist cu peste 500 de confirmări, al doilea, ofițerul care a luptat sub trei steaguri diferite – Finlanda, Germania și Statele Unite. Dar niciun destin nu se apropie de bizara, aproape neverosimila istorie a lui Aimo Allan Kuivonen, soldatul care a supraviețuit unei supradoze de metamfetamină cum nici un organism uman nu ar fi trebuit să reziste.
Pentru a înțelege miraculosul – sau terifiantul – parcurs al lui Kuivonen, trebuie să privim spre contextul în care Europa însăși devenise dependentă de un „medicament” ce făcea ravagii: Pervitinul.
Pervitinul – drogul legal care a alimentat Blitzkrieg-ul
În 1940, un tânăr soldat german, pe nume Heinrich Böll – același care avea să devină primul scriitor german laureat al Premiului Nobel pentru Literatură după război – le scria celor dragi o rugăminte stranie: „Trimiteți-mi câteva doze de Pervitin.” Böll cerea ceva pe deplin legal, un produs farmaceutic considerat, în epocă, aproape la fel de banal ca o cafea tare.
Germania moștenise de la Republica de la Weimar o legislație extrem de permisivă privind narcoticele. Cocaina, morfina și alte substanțe circulau firesc în societate – însuși Hermann Göring fusese internat într-un spital psihiatric suedez, în 1925, pentru dependență de morfină. Era un timp în care „stimulentele” nu erau privite ca droguri, ci ca suporturi moderne pentru eficiență.
În 1938, compania Temmler a lansat pe piață Pervitinul: pastile mici, menite să combată oboseala și stresul. În realitate, era un derivat pur de metamfetamină, o substanță capabilă să înlăture durerea, foamea și somnul, provocând în schimb euforie, agresivitate și o încredere de neclintit în propriile puteri.
Nimeni nu-l considera un drog. Mulți îl comparau cu băutul unei sticle de Coca-Cola. Studenți, muncitori, funcționari, chiar și gospodine îl consumau fără griji – iar armata germană l-a adoptat cu un entuziasm care azi pare sinistru.
În 1939, dr. Otto Ranke, medic militar la Academia de Medicină din Berlin, l-a testat pe 100 de studenți universitari. Rezultatele l-au încântat. A recomandat administrarea sa soldaților. În timpul campaniei din Polonia, metamfetamina a devenit combustibilul Blitzkrieg-ului: unități întregi puteau lupta 48 de ore fără somn.
În total, 35 de milioane de pastile de Pervitin și Isophan (varianta rivală a firmei Knoll) au fost distribuite trupelor germane.
În unele situații, Pervitinul părea miraculos. În iarna anului 1942, pe Frontul de Est, 500 de militari ai Wehrmachtului, înghețați și vânați de Armata Roșie, și-au salvat viețile după ce au primit „rația” de metamfetamină. S-au ridicat, au luptat și au reușit să scape.
Rommel îl consuma zilnic. Japonezii, italienii, finlandezii – toți aliații celui de-Al Treilea Reich îi apreciau efectele.
Continuarea articolului pe turismistoric.ro
Mai multe pentru tine...
