Polonezii: primii învingătorii ai „Enigmei”
La 25 iulie 1939, în sediul secret al spionajului polonez de la Pyry (localitate aflată în sudul Varşoviei, în prezent integrată acesteia – n.n.) îşi făceau apariţia trimişii serviciilor de spionaj ale Franţei şi Marii Britanii. Au fost surprinşi să afle că, încă din 1933, polonezii puteau citi mesajele germane care fuseseră criptate cu ajutorul maşinii Enigma. Uimirea lor a atins apogeul atunci când au văzut un duplicat al maşinii Enigma realizat de criptografii şi inginerii polonezi, precum şi un dispozitiv care facilita spargerea codurilor. Acest eveniment a avut un impact semnificativ asupra desfăşurării războiului, care avea să înceapă peste cinci săptămâni.
Păstrarea secretului militar reprezintă chestiunea cea mai importantă pentru orice armată. Cel care cunoaşte planurile strategice ale adversarului, desfăşurarea unităţilor militare, puterea armelor de foc, este, în caz de război, mai aproape de victorie. Încă de la începuturi, comandanţii s-au îngrijit ca astfel de date să nu ajungă la ochii şi urechile persoanelor neautorizate. În acest scop, ordinele şi corespondenţa şefilor de stat, diplomaţilor, comandanţilor şi membrilor statelor majore au fost cifrate.
Inventate în secolul al XIX-lea, telegraful şi – ulterior – radioul au fost extrem de utile politicienilor şi militarilor, acelerând fluxul de informaţii, facilitând totodată interceptarea mesajelor de către adversari. S-au convins de aceasta, în mod dureros pentru ei, germanii, în timpul Primului Război Mondial. Rezultatul acestuia a fost decis, în 1917, prin intrarea Statelor Unite în război, de partea Aliaţilor. Cauza directă a reprezentat-o descifrarea, de către spionajul britanic, a unei telegrame adresată de ministrul de externe german-Zimmermann ambasadorului ţării sale în Mexic, care trebuia să convingă autorităţile acestui stat să declare război Statelor Unite.
Dezvăluirea, la începutul anilor ’20, a faptului că britanicii au spart codurile flotei nemţeşti le-a lăsat autorităţilor Germaniei înfrânte un gust amar. Comandamentul Reichswehr-ului avea nevoie de cifruri mai sigure decât cele folosite până atunci. De acest fel, erau considerate cele mecanice. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, precursorii construcţiei de maşini criptografice, folosite nu doar pentru necesităţile armatei, ci şi pentru afaceri, au fost inventatori din Statele Unite, Olanda, Germania şi Suedia. În 1923, inginerul german Arthur Scherbius a prezentat o maşină, bazată pe invenţiile brevetate de olandezul Hugo Alexander Koch, pe care a numit-o Enigma, numele acesteia provenind de la cuvântul grecesc ainigma – ghicitoare, secret. A promovat-o ca pe „un dispozitiv de încredere pentru a transmite secrete comerciale”. De această invenţie s-a interesat marina militară germană care, din 1926, a introdus în uz o variantă modificată a Enigmei, şi anume varianta „C”. Doi ani mai târziu, armata de uscat a început să folosească o versiune mai mică şi mai uşoară – varianta „G”, iar din 1930, în dotarea Reichswehr-ului a intrat un alt model, dotat cu conector, ceea ce a crescut numărul combinaţiilor cifrate.
Maşina germană de cifrat „enigma” – modelul din anii ’30 (cu trei rotoare), folosită de armata de uscat
ENIGMA – O MAŞINĂ DE NEÎNVINS?
La prima vedere, Enigma semăna cu o maşină de scris aşezată într-o cutie de lemn, dar în realitate era mult mai complexă. Se compunea din:a) o tastatură corespunzând celor 26 de litere ale alfabetului latin;b) un panou cu 26 de lămpi care se aprindeau, indicând litera alfabetului deja criptată;c) conectoare (aşezate în faţă) cu cabluri şi ştechere, legate la 26 de prize, care permiteau schimbarea literelor în mesajul cifrat;d) un set de trei discuri rotative, aşezate pe acelaşi ax, denumite rotoare, care erau cel mai important element al maşinii;pe ambele laturi ale fiecărui rotor se găseau 26 de contacte echidistante (ace), corespunzătoare literelor alfabetului şi un mecanism de schimbare a stării care roteşte unul sau mai multe rotoare la fiecare apăsare a unei taste;fiecare rotor avea un inel alfabetic ataşat pe exteriorul discului, cu 26 de litere sau cifre;una dintre acestea se vedea printr-o fereastră, indicând operatorului poziţia rotorului;când erau plasate unul lângă altul, acele unui rotor se sprijineau pe contactele rotorului vecin, formând o conexiune electrică;în interiorul unui rotor, un set de 26 de fire conecta fiecare ac de pe o parte cu un contact din partea cealaltă într-un şablon complex;în faţa rotoarelor se afla un cilindru fix, iar din 1930 a fost adăugat un cilindru mobil, aşa-numitul reflector;e) baterii;f) cutia de lemn.
Pentru criptarea unei informaţii, cuvintele erau tastate literă cu literă. Apăsarea unei taste determina aprinderea unei lămpi, care corespundea literei de ieşire (deja criptată). La fiecare apăsare a unei taste rotoarele îşi schimbau poziţia. Impulsul electric trecea de la baterie prin comutatorul bidirecţional de litere spre tabloul de prize. Tabloul de prize permitea recablarea conexiunilor între tastatură şi roata fixă de intrare. Apoi, curentul trecea prin priza – neutilizată, deci închisă – prin roata de intrare, prin cablajele rotoarelor şi intra în reflector. Reflectorul trimitea curentul înapoi, pe o cale diferită, prin rotoare şi cilindrul din faţă, şi apoi prin prize şi cabluri la un alt comutator bidirecţional, care aprindea lampa. Criptograful transcria textul codat, pe care îl transmitea apoi prin radio.
Rotoare de criptare, demontate, ale „enigmei”, expuse la muzeul Naţional American de criptologie de la Fort Meade
Pentru ca mesajele trimise şi citite pe maşinile Enigma să fie înţelese, trebuia ca acestea să aibă rotoarele şi conectoarele identic poziţionate;aceasta reprezenta „cheia zilnică” şi era stabilită de către comandamentul de la Berlin. Se adăuga „cheia mesajului”, aleasă de criptograf şi aşezată la începutul fiecărei depeşe. După stabilirea parametrilor potriviţi pe maşina sa, destinatarul tasta mesajul cifrat şi citea literele textului corect care se aprindeau pe panoul cu lămpi.
Numărul maxim de combinaţii ce puteau fi obţinute cu Enigma se ridică la 10 la puterea 17 (1017). De aceea se credea că cifrul ei era imposibil de spart. Contrainformaţiile radio britanice evitau ascultarea mesajelor nemţeşti, pornind de la ideea că de vreme ce nu le pot citi nu are sens să le înregistreze. Unele unităţi ale forţelor armate ale Republicii de la Weimar, şi apoi ale Celui De-al Treilea Reich, foloseau modele diferite ale Enigmei şi „chei” proprii, ceea ce îngreuna şi mai mult sarcina decriptorilor adverşi.
CONTRAINFORMAŢIILE RADIO POLONEZE ŞI MATEMATICIENII DIN POZNAŃ
Enigma a devenit o provocare şi pentru contrainformaţiile radio poloneze. Acest serviciu, construit de la zero după ce Polonia şi-a câştigat independenţa, în noiembrie 1918, obţinuse deja, încă de la începuturile existenţei sale, succese importante, în timpul războiului polono-sovietic din anii 1919-1920. Descifrarea codului Armatei Roşii de către locotenentul Jan Kowalewski, în septembrie 1919, le-a permis comandanţilor polonezi să planifice ofensiva asupra Ucrainei şi să respingă inamicul în bătălia Varşoviei, din august 1920.
Contrainformaţiile radio erau în sarcina serviciilor speciale militare care aparţineau de Direcţia a II-a a Marelui Stat Major al Armatei Poloneze. În structura ei se afla şi un birou care era însărcinat cu spargerea cifrurilor. Depeşele Reichswehr-ului erau interceptate de staţiile de ascultare din Poznań, Krzeslawice, lângă Cracovia şi Starograd, din Pomerania (Pomorze). Criptologii polonezi reuşeau să le descifreze, dar au început să aibă probleme, din vara anului 1926, după ce nemţii au început să folosească Enigma. Folosirea unui cifru mecanic i-a făcut pe criptologi să treacă de la analiza filologică (identificarea în mesaje a anumitor trăsături caracteristice unei limbi, de exemplu:literele care apar cel mai des sau anumite grupuri tipice de litere) la analiza pe bază de metode matematice.
Căpitanul Maksymilian Ciężki (1888-1951), şeful secţiei germane din cadrul Biroului cifrurilor, cel care a susţinut aducerea matematicienilor pentru spargerea codului „Enigmei”
Locotenentul Maksymilian Ciężki, comandantul unităţii de cifruri, s-a angajat să găsească matematicieni care îşi puteau măsura forţele cu Enigma. În 1929 a organizat un curs de criptare pentru studenţii de la Institutul de Matematică de la Universitatea din Poznań. Cei mai iscusiţi au fost:Marian Rejewski, Jerzy Rożycki şi Henryk Zygalski. Ultimii doi au fost angajaţi în cadrul Departamentului de criptare al unităţii de la Poznań. În 1930, după un an de studii la Göttingen, li s-a alăturat şi Rejewski.
La 1 septembrie 1932, toţi trei au fost mutaţi la Varşovia, pentru a lucra la biroul de cifruri al Direcţiei a II-a a Statului Major General. Cei care au decis transferul celor trei au fost locotenent-colonelul Gwido Langer şi căpitanul Ciężki, acesta din urmă conducând, la vremea respectivă, BS-4 (Biroul special nr. 4 – secţia germană – n.n.). Sperau amândoi că investiţia în acei matematicieni capabili va da roade în lupta cu Enigma. Înainte însă i-au supus încă unei încercări – descifrarea codului de patru litere al marinei germane. Matematicienii au presupus că o parte din mesaj era un simplu exerciţiu şi se referea la istoria Germaniei. Au dat lovitura ghicind conţinutul unuia dintre ele:„Cand s-a născut Frederic cel Mare?”. Răspunsul s-a potrivit mănuşă:„1712”. După câteva luni, cele mai multe dintre mesajele folosind acest cod au putut fi descifrate.
Criptografii au fost izolaţi de restul personalului Direcţiei a II-a. Cum scria în memoriile sale Marian Rejewski:„Nici măcar portarul, care ne aducea ceaiul şi micul dejun, nu avea voie să intre în camera noastră;pe uşa ei era atârnată o draperie neagră, şi ca urmare, au numit-o ironic, «black chamber» (engl.) (cabinetul negru), acelaşi nume purtându-l, în limbaj colocvial, unitatea criptologică americană”.
LUPTA CU „ENIGMA”
În toamna lui 1932, serviciul secret polonez i-a pus la dispoziţie lui Rejewski toate informaţiile pe care le deţinea despre Enigma. Acesta a primit depeşele cifrate pe baza modelului militar al Enigmei, precum şi varianta comercială a acesteia. Matematicianul a identificat anumite caracteristici ale cifrului Enigmei, între altele, faptul că începutul fiecărui mesaj cifrat este compus din două litere, prima fiind comună pentru toate maşinile, iar cea de-a doua, proprie fiecăreia în parte. Rămâneau însă multe alte necunoscute. Ajutorul a venit din Franţa. Căpitanul Gustave Bertrand, şeful biroului criptografic din cadrul serviciului secret francez, reuşise în 1931 „să-l cumpere” pe Hans-Thilo Schmidt, important agent în cadrul Centrului Cifrurilor (Chiffrierstelle), din Ministerul German de Război. Acesta i-a vândut fotografii ale modelului Enigmei întrebuinţat de armată, instrucţiuni de folosire ale acesteia, tabele depăşite cu „chei” şi rapoarte, atât cifrate, cât şi decriptate. Bertrand le-a comunicat mai departe aliaţilor, transmiţându-i o copie maiorului Langer din Direcţia a II-a poloneză. Ulterior a mai trimis tabelele cu „cheile” de descifrare pe lunile septembrie şi octombrie 1932.
Pe baza acestora şi folosind teoria matematică a permutărilor, Rejewski a descifrat mecanismul Enigmei militare. Spre sfârşitul anului 1932, între Crăciun şi Anul Nou a decriptat prima depeşă. Tocmai la timp, deoarece o lună mai târziu, Adolf Hitler devenea cancelar al Germaniei şi începea reînarmarea rapidă a acesteia. În ajutorul lui Rejewski au fost aduşi Różycki şi Zygalski.
Deja în ianuarie 1933, prin schimbarea cablajului în interiorul rotoarelor variantei comerciale a Enigmei, mesajele germane puteau fi decriptate. Şi aceasta, cu toate că rotorul lipsă era simulat prin încercări bazate pe acoperirea tastelor cu capace marcate cu litere diferite. În scurt timp, întreprinderea electronică AVA, care lucra pentru Biroul Cifrurilor, a realizat o copie a Enigmei.
Cei trei matematicieni se concentrau acum pe spargerea codului „cheie” al mesajelor. Între timp, forţele armate germane se măreau. Wehrmacht-ul (creat în 1935, în locul Reichswehr-ului) sau armata de uscat, Luftwaffe (Aviaţia), Kriegsmarine (Marina), dar şi serviciile SS şi SD foloseau masiv maşini de tip Enigma. Se estimează că în forţele armate germane şi în sistemul de apărare erau folosite cel puţin 30 de mii de maşini de cifrat. Polonezii erau singurii care obţineau informaţii din atât de multe surse. Aceasta era posibil, în ciuda faptului că Germania a modificat Enigma şi a îmbunătăţit procedurile de securitate;de exemplu:parametrii rotoarelor erau schimbaţi nu trimestrial, ci lunar, iar mai târziu – zilnic.
Marian Rejewski (1905-1980), matematician eminent şi criptolog, primul care a reuşit să spargă codul „Enigmei”, la sfârşitul anului 1932
Condiţia succeselor viitoare era păstrarea strict secretă a muncii criptologilor. La sfârşitul anului 1937, biroul BS-4 s-a mutat într-un sediu nou – centrul de comunicare „Wicher”, ascuns în pădurile Kabacki, din localitatea Pyry, de lângă Varşovia. Acolo, Rejewski şi colegii lui căutau noi modalităţi de a lupta cu Enigma.
Prima dintre acestea a fost „bomba criptologică a lui Rejewski” (după unii, numele vine de la zgomotul pe care-l făcea maşina în timp ce lucra şi care semăna cu ticăitul unei bombe cu ceas, după altă variantă, „bomba criptologică” s-a născut din discuţiile purtate de cei trei într-o cafenea, în timp ce-şi mâncau desertul:o „bombă” din îngheţată). Aceasta se compunea din 6 maşini Enigma, conectate două câte două. „Bomba” identifica literele care se repetau ciclic în mesajele criptate cu o singură „cheie”. Şase „bombe” – realizate de întreprinderea AVA – funcţionând concomitent, puteau descoperi cifrul în doar două ore!
O altă realizare importantă au fost „foile lui Zygalski”;acestea erau seturi de 26 de coli perforate pentru fiecare din cele şase secvenţe de setări ale celor trei rotoare ale Enigmei. Prin suprapunerea foilor erau identificate secvenţe repetitive de litere în mesaje, ceea ce a permis determinarea poziţiei rotoarelor dintr-o anumită zi.
„Alianţa celor cinci ochi”
La mijlocul lunii decembrie 1938, germanii au introdus o versiune îmbunătăţită a Enigmei, cu două rotoare suplimentare, ceea ce a făcut ca metodele utilizate de către polonezi să devină ineficiente. Pentru a continua decriptarea mesajelor germane, cele şase „bombe criptologice” deţinute de Biroul Cifrurilor nu mai erau suficiente, şi ar fi fost necesare cel puţin 60! Costul lor depăşea de zece ori bugetul anual al Biroului. Cu câteva luni înainte de începerea războiului, comandamentul polonez a pierdut o sursă foarte importantă de informaţii.
Polonezii au decis să împărtăşească rezultatele obţinute până atunci de Birou serviciilor secrete francez şi britanic, pe de o parte conştienţi fiind că singuri nu mai pot continua lupta cu Enigma, şi pe de altă parte, datorită apropierii Poloniei de puterile occidentale, în contextul creşterii ameninţării celui de-Al Treilea Reich. Dezvăluirea acestor informaţii a avut loc în timpul întâlnirii, menţionată la început, din iulie 1939, de la Pyry. Între cei prezenţi se găseau căpitanul Bertrand, şeful secţiei de decriptare a serviciului secret francez, Alastair Denniston, şeful celulei criptografice a serviciului secret britanic (GC&CS – Government Code and Cipher School), precum şi Dillwyn Knox, unul dintre criptologii britanici de frunte. Le-au arătat, între altele, „bombele lui Rejewski – şase dulăpioare, fiecare înalt de 1, 20 m şi semănând cu o maşină de spălat. Le-au pornit şi toate cu un murmur discret au început să meargă:tamburii au început să se mişte, beculeţele se aprindeau şi se stingeau”.
Gen. Heinz Guderian, comandantul corpului XIX de Blindate, în maşina de comandă, în timpul campaniei din Franţa, în 1940. Mai jos – criptolog folosind „Enigma”
Britanicii, mai ales, nu şi-au putut ascunde uimirea că polonezii, deja de câţiva ani, citeau mesajele germane. Knox nu le putea ierta polonezilor că s-au dovedit a fi mai buni. Pe drumul spre hotel „a bodogănit tot timpul (...). Repeta într-una, că a fost un furt, că niciodată n-ar fi putut-o construi singuri (Enigma), că au furat-o cu câţiva ani în urmă şi apoi au urmărit modificările, ceea ce putea oricine, dar iniţial trebuie fie s-o fi cumpărat, fie s-o fi furat”. Totuşi, şi el, şi francezii au înţeles însemnătatea epocală a descoperirilor poloneze. Una din urmările întâlnirii de la Pyry a fost transportarea, în august 1939, la Paris şi Londra, a copiilor poloneze ale Enigmei şi a documentaţiei privind spargerea codurilor nemţeşti. A fost astfel impulsionată dezvoltarea serviciilor de spionaj ale aliaţilor vestici, precum şi intensificarea activităţii de decodare cu ajutorul Enigmei. Dr. Marek Grajek, criptolog polonez şi expert în istoria criptologiei, a spus că „a fost actul fondator al unei alianţe criptologice, care a funcţionat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care continuă şi astăzi. Pentru prima dată se întâmpla ca trei ţări să decidă să colaboreze în domeniul criptologiei”. În timpul războiului, primii care au fost nevoiţi să iasă din alianţă au fost polonezii, apoi francezii;în timp, au fost înlocuiţi de americani, canadieni, australieni şi neozeelandezi. Aşa s-a născut „alianţa celor cinci ochi” de spionaj contemporan.
EXILUL CRIPTOLOGILOR POLONEZI
La 1 septembrie 1939, Germania a invadat Polonia. Ca urmare a înaintării rapide a armatelor germane spre Varşovia, la 6 septembrie, Biroul Cifrurilor, împreună cu personalul au fost evacuaţi spre est. Împrejurările au fost dramatice, deoarece avioanele nemţeşti bombardau şoselele şi căile ferate. „8 septembrie – Siedlice în flăcări, bombardată de nemţi. Pe drum – bombardamente dese, trenuri blocate, deblocarea liniilor, înlăturarea piedicilor de pe şine, ca să putem merge mai departe”, aşa îşi amintea Marian Rejewski călătoria cu trenul de la Varşovia la Brest, pe Bug.
De la Brest, echipa Biroului Cifrurilor a mers mai departe la Wołyń, pe urmele Statului Major al Comandantului Suprem. Criptologii au fost urcaţi într-o coloană de maşini, care a ajuns la Nistru, trecând prin Kowel, Łuck, Krzemieniec, Trembowa şi Husiatyń. Din cauza lipsei benzinei, au trebuit să lase pe drum o parte din maşini, să ardă documentele inutile şi să îngroape aparatură, între altele bombele criptologice. Mai puţin norocos a fost personalul biroului, trenul cu care acesta călătorea fiind bombardat. Chiar şi aşa, angajaţii Biroului Cifrurilor au reuşit să ajungă la Kuty, la graniţa polono-română. La vestea agresiunii sovietice din 17 septembrie, ambele părţi ale echipei, într-un interval de câteva ore, au trecut în România, evitând astfel să fie luaţi prizonieri.
Secretul spargerii codului Enigmei a rămas nedescoperit, deşi a fost pus în pericol de neglijenţa conducerii Direcţiei a II-a, care lăsase în Fortul Legiunilor din Varşovia (una dintre fortificaţiile care alcătuiesc citadela Varşoviei, construită între 1851-1853 – n.n.) aproape întreaga arhivă. Nu se aflau acolo documente secrete, dar ofiţerii Abwehr au găsit între ele trei depeşe decriptate, trimise în 1937, de pe o navă a Kriegsmarine. Au considerat, totuşi, că polonezii le-au obţinut de la un agent.
Autorităţile române i-au internat pe militarii angajaţi la Biroul Cifrurilor. Rejewski, Różycki şi Zygalski, fiind civili, au ajuns cu trenul la Bucureşti şi, invocând faptul că-l cunoşteau pe căpitanul Bertrand, au obţinut ajutor din partea Ambasadei Franței. Au primit bani şi documente şi, la 25 septembrie, au ajuns la Paris. Bertrand, care-şi dorea foarte mult să obţină informaţii de la departamentul comunicații radio al serviciilor secrete poloneze, a mers el însuşi în România şi i-a scos de sub supraveghere pe ofiţerii de la Biroul Cifrurilor, în frunte cu Langer şi Ciężki.
Cincisprezece polonezi, formând aşa-numitul grup Z, au ajuns la „Bruno”, centrul spionajului francez, situat în castelul Vignolles, la circa 40 km de Paris. Bertrand a luat echipa sub aripa sa protectoare, străduindu-se, în acelaşi timp, să împiedice contactele polonezilor cu criptologii britanici, care se străduiau să-i aducă cât mai repede în Marea Britanie, pentru a putea verifica metodele de spargere a cifrului Enigmei.
Aliaţii colaboratori la spargerea codului „Enigmei”, în centrul secret al spionajului francez de la „Bruno”, în primăvara anului 1940;de la stânga la dreapta:locotenent-colonelul Gwido Langer, comandantul echipei poloneze de criptologi, locotenent-colonelul Gustave Bertrand, șef al serviciului secret francez, şi maiorul Kenneth Mc Farland, un ofițer britanic de legătură din Bletchley Park
Intră în scenă Alan Turing
În cele din urmă, în ianuarie 1940, sub pretextul livrării „foii lui Zygalski”, la castelul Vignolles sosea tânărul matematician şi criptograf Alan Turing, care avea să devină celebru mai târziu drept cel care a învins Enigma. Rejewski îşi amintea că el şi colegii săi l-au tratat „ca pe un coleg mai tânăr, specializat în logică matematică, dar care abia făcea primii paşi în criptologie. Discuţiile noastre [...] se refereau mai ales la «centrală» şi la conexiunile cu prizele, elemente forte ale Enigmei, de care el era foarte interesat”. Folosind „foaia lui Zygalski”, realizată în Marea Britanie, cei trei polonezi, în prezența lui Turing, au reuşit să decripteze prima depeşă germană din timpul războiului. Întorcându-se la Bletchley Park – celebrul centru al comunicațiilor radio din cadrul serviciului secret britanic, Turing a început şi el să spargă cifruri ale Enigmei, grație îndrumărilor polonezilor.
Munca criptologilor polonezi a făcut ca, în primăvara anului 1940, în centrul de la „Bruno” să fie citite cea mai mare parte a mesajelor germane interceptate de staţiile de ascultare franţuzeşti. Conţinutul acestora, precum şi „cheile” decriptate erau transmise la Bletchley Park. Polonezii au obţinut numeroase informaţii preţioase privind invazia germană asupra Norvegiei precum şi planurile de atac, pe uscat şi aerian, asupra Franţei.
Progresul rapid al armatei germane din timpul campaniei franceze, în mai şi iunie 1940, a făcut ca, la 10 iunie, centrul „Bruno” şi, odată cu el şi polonezii, să fie evacuați în sudul Franţei, şi apoi la Oran, în Africa de Nord. Cu toate că noul guvern francez, condus de mareşalul Pétain, a semnat armistiţiul cu Germania şi a rupt alianţa cu Marea Britanie, căpitanul Bertrand a organizat, în zona liberă, administrată de guvernul de la Vichy, un centru secret al comunicațiilor radio din cadrul spionajului francez, pe care l-a numit „Cadix”. Acesta era situat în castelul des Fouzes, lângă Uzès. Membrii echipei poloneze au ajuns acolo la sfârşitul lui septembrie 1940, folosind documente franţuzeşti false.
Între timp, conflictul dintre Bertrand şi polonezii, care, în noua situaţie politică ar fi vrut să ajungă în Marea Britanie, se amplifica. Bertrand l-a convins totuşi pe gen. Kleeberg, ataşatul militar polonez, să-i ordone lui Langer să-şi continue activitatea conspirativă. Decriptarea mesajelor germane – emise de unităţi ale Wermachtului, conducătorii SS-ului şi poliţiei – a fost reluată la începutul lui octombrie 1940. Informaţiile din centrul „Cadix” ajungeau nu numai la Rezistenţa franceză, ci şi la Statul Major Polonez de la Londra. Bertrand a înființat încă un centru, o filială a „Cadix”-ului, la Alger, unde a trimis o parte a echipei poloneze. Ceea ce a dus la o tragedie, căci, în ianuarie 1942, vasul cu care aceştia călătoreau s-a scufundat şi trei polonezi şi-au pierdut viaţa, între ei Jerzy Różycki, unul dintre învingătorii Enigmei.
O depeşă germană din 14 februarie 1945, decriptată la Bletchley Park
Sfârşitul centrului „Cadix” a venit în noiembrie 1942, o dată cu ocuparea de către nemţi a sudului Franţei. Echipa poloneză s-a destrămat. Marian Rejewski şi Henryk Zygalski au ajuns în Marea Britanie, trecând prin Spania, Portugalia şi Gibraltar. În schimb, locotenentul Langer şi maiorul Ciężki nu au reuşit şi au fost căzut în mâinile nemţilor. Interogaţi de Abwehr, nu au trădat secretul spargerii codului Enigmei şi au supravieţuit războiului. Amândoi au murit câţiva ani mai târziu, la Londra – Langer în 1948, iar Ciężki în 1951.
Rejewski şi Zygalski au servit în compania de transmisiuni de pe lângă Statul Major al Comandantului Suprem de la Boxmoor, lângă Londra. Nu s-au mai ocupat de Enigma, ci de decriptarea codurilor mult mai simple, folosite de SS şi de analizarea cifrurilor sovietice. După război, Rejewski s-a întors în ţară, unde, de teama represiunii comuniste, a dorit să nu aibă nimic în comun cu serviciile secrete sau cu criptologia. A lucrat ca magaziner-distribuitor, contabil şi inspector financiar. Zygalski a rămas în exil şi a predat matematica într-o şcoală. Abia spre sfârşitul vieţii li s-au recunoscut meritele cu privire la spargerea codului Enigmei. Zygalski a murit în 1978, iar Rejewski aproape doi ani mai târziu.
„ULTRA” SAU BLETCHLEY PARK ÎMPOTRIVA ENIGMEI
Informaţiile primite de la polonezi i-au ajutat pe britanici să pregătească o amplă operaţiune de spionaj, îndreptată împotriva maşinii germane Enigma, care a primit numele de cod „Ultra”. Nucleul acesteia se afla în centrul secret de la Bletchley Park, la 50 de mile (80 km – n.n.) nord de Londra. Personalul acestuia a crescut în timpul războiului de la 150 la 10.000 de persoane. Mesajele criptate ale diferitelor armate germane sau ale aparatului de securitate al Celui De-al Treilea Reich erau prelucrate de echipe întregi de criptologi, matematicieni şi lingvişti. După decriptare erau analizate de specialişti din domenii diferite. Informaţiile obţinute ajungeau la un grup foarte restrâns de politicieni şi militari, condus de Winston Churchill. Acesta a numit personalul centrului „găina care face ouă de aur”!
Realizările criptografilor de Bletchley Park i-au ajutat pe britanici să câştige în 1940 Bătălia Angliei (la care au contribuit şi piloţi polonezi de renume), să înlăture pericolul invaziei germane şi să scufunde cuirasatul „Bismarck”. Au contribuit, de asemenea, la victoria Aliaţilor în lupta cu submarinele germane pentru obţinerea supremaţiei în Oceanul Atlantic, dar şi la planificarea operaţiunii „Overlord” – debarcarea în Normandia. Se adaugă la acestea cooperarea anglo-americană împotriva japonezilor, care foloseau şi ei maşini de cifrat bazate pe varianta comercială a Enigmei. Trebuie menţionată aici, printre altele, spargerea de către americani, în iunie 1942, a Codului Purpuriu japonez, ceea ce a contribuit, în mare măsură, la câştigarea războiului din Pacific.
Eroul luptelor cu Enigma a fost genialul matematician Alan Turing, care a dezvoltat concepţia poloneză a bombelor criptologice, pentru a sparge cifruri din ce în ce mai complexe. Primul dispozitiv proiectat de el, numit „Victory” („Victoria”), a început să fie folosit încă din martie 1940. Până la sfârşitul războiului, la Bletchley Park au fost realizate aproximativ 200 de dispozitive, care ajutau la descifrarea setărilor rotoarelor şi mesajelor-cheie criptate cu ajutorul Enigmei. În 1942, Turing, a reuşit, de asemenea, să spargă codul maşinii germane Lorenz, folosită pentru codarea mesajelor trimise prin teleimprimator. Descoperirile sale au ajutat la construirea primei maşini programabile Colossus, precursoarea computerului.
ADEVĂRUL IESE LA LUMINĂ
Spargerea cifrului Enigmei a contribuit în mod semnificativ la victoria Aliaţilor în cel de-Al Doilea Război Mondial. Specialiştii sunt de părere că a grăbit prăbuşirea Germaniei naziste cu doi sau chiar trei ani.
Maşina de calcul Colossus – considerată strămoşul computerului, construită de matematicienii şi inginerii de la Bletchley Park, pentru spargerea cifrurilor germane folosite în transmiterea mesajelor prin teleimprimator
Cu toate acestea, succesele criptografilor în lupta cu Enigma au rămas necunoscute, vreme de mulţi ani. Pe de o parte, serviciile secrete ale Aliaţilor îşi păstrau cu sfiinţenie secretele, pe de altă parte, maşinile de cifrat germane sau cele realizate după modelul acestora au fost folosite în multe țări, până în anii ’60 (britanicii, de exemplu, au vândut altor state exemplare capturate ale Enigmei, având astfel acces la informaţii strict-secrete). Primele publicații pe această temă au apărut abia la sfârşitul anilor ’60. Lucrul acesta a fost cunoscut şi în Polonia.
În Europa de Vest, o bună perioadă de timp, contribuţia criptologilor polonezi şi a ofiţerilor Biroului Cifrurilor la descifrarea Enigmei a fost ignorată sau subestimată. Primul care a scris despre aceasta în memoriile sale, publicate în 1973, a fost Gustave Bertrand. Dar britanicii nu au vrut să împartă faima decriptării Enigmei nici cu francezii, nici cu polonezii. Serviciile secrete britanice au inspirat publicaţii în care s-a scris că succesul polonezilor s-a datorat faptului că le furaseră nemţilor dintr-o fabrică un exemplar al maşinii de cifrat. Abia după ce guvernul britanic a făcut publică o parte a documentelor privind Enigma s-a văzut că, de fapt, a fost altfel.
Adevărul despre realizările lui Marian Rejewski şi colegilor lui răzbate în cele din urmă până la opinia publică, formată pe baza publicaţiilor de popularizare sau filmelor artistice, ale căror autori fie prezentau situaţii fictive (de ex. un polonez nu putea fi spion german în Bletchley Park, după cum se arată în filmul „Enigma”, din 2001, regizat de Michael Apted, pentru că, în afară de britanici, lucra acolo doar un mic grup de francezi), fie perpetuau erorile din trecut şi dezinformarea.
Abia la sfârşitul secolului trecut şi începutul acestui secol, matematicienii şi criptologii polonezi au fost onoraţi postmortem. În septembrie 2000 a venit în Polonia Andrew, prinţ de York, care, în numele reginei Elisabeta a II-a, a dăruit guvernului polonez un exemplar al Enigmei, folosit de marina germană. În muzeul de la Bletchley Park polonezilor le-a fost dedicată o parte a expoziţiei şi o placă comemorativă.
În anul 2014, Asociaţia Internaţională a Inginerilor (The Institute of Electrical and Electronics Engineers – IEEE) le-a decernat lui Rejewski, Różycki şi Zygalski prestigiosul premiu „Milestone” (engl., piatră de hotar – n.n.), care se acordă pentru realizări ştiinţifice ce au schimbat soarta lumii. În timpul ceremoniei desfăşurate la Universitatea Politehnică din Varşovia, profesorul de Marca, preşedintele IEEE a spus:„A fost un moment de o însemnătate uriaşă – o adevărată piatră de hotar, de fapt unul dintre puţinele care au salvat vieţi omeneşti”.
de BOGUSŁAW KUBISZ, istoric, redactor adjunct la publicaţia lunară „Mówią wieki” („Vorbesc veacurile”). Traducerea din limba polonă de Adriana Panaite
