⬆

Gheorghe Gheorghiu Dej și mareșalul sovietic Kliment Voroșilov (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 88/1951)

Planul Valev nu exista la Moscova în anul 1964

Anul 1964 este prezentat în istoriografia românească drept acea perioadă de timp în care Gheorghe Gheorghiu-Dej a dat dovadă de eroism deosebit, de un fel de dragoste fierbinte de țară, și s-a opus cu vehemență ideilor venite de la Kremlin.

A fost redactată un fel de ”declarație de independență” și apoi s-a declanșat o adevărată ofensivă împotriva documentului numit pe scurt Planul Valev, cel ce era definit drept o amenințare la adresa patriei populare. S-ar fi dorit pur și simplu ruperea României pentru a obține un grânar al lagărului socialist. Liderul de la București s-a ridicat ca un erou din vremurile mitologice și s-a opus chiar cu prețul vieții, cancerul asasin din martie 196 5 având originea într-o acțiune de iradiere a sovieticilor.

S-a mai scris că puternicii zilei de la Kremlin au dorit dezindustrializarea României și transformarea într-un spațiu agricol primitiv, un fel de colonie a lagărului socialist. Realitatea prezentată chiar în cărțile și documentele regimului era complet diferită. Autoarea Ana Pîrșcoveanu-Apostolide a scris în anul 1963 o vastă lucrare de popularizare despre sare, materie primă fundamentală a industriei chimice. Este descris complexul industrial de la Borzești, cel ce putea să livreze anual 95.000 t de sodă caustică, 83.000 t de clor și 36.000 t de mase plastice. Erau și capacități pentru trimiterea spre agricultură sau export a 100.000 t de insecticide, fungicide și erbicide. Cetatea chimiei de pe plaiurile Moldovei era un model de exploatare intensivă a două resurse ale subsolului, petrol și sare, pentru obținerea unor produse superioare necesare economiei comuniste.

Saltul uriaș în domeniul chimic nu era posibil prin propriile resurse și au fost aduse utilaje din Uniunea Sovietică, probabil la prețul impus de Moscova. Marea putere nu avea suficiente resurse pentru a asigura un nivel de trai ridicat în orașele industriale și exploata orice ocazie pentru a face rost de fonduri sau de mari cantități de alimente. Autoarea lucrării sublinia că marele combinat a fost un rod al colaborării frățești cu Uniunea Sovietică și ideile au fost acceptate de cenzura statului comunist în anul 1963. Este interesant de observat că autoritățile de la Moscova dezvoltau industria comunistă a României și apoi veneau cu ideea să o distrugă. Istoricii români de astăzi nu vor să se gândească la absurdul situației. Cum putea Kremlinul să ceară dezindustrializarea din moment ce ar fi însemnat să încalce tocmai părți ale ideologiei comuniste? Ar fi fost o acțiune care pe timpul lui Stalin se lăsa cu execuție, subminarea economiei fiind o faptă foarte gravă.

Oare de ce a fost ridicat Combinatul chimic Borzești cu cheltuieli enorme? A fost simpla dorință de a eficientiza agricultura prin eliminarea prășitului manual sau prin recoltarea produselor agricole ce erau nimicite de lacomii dăunători? Se dorea binele țăranilor și cEmil Borisovici Valevreșterea nivelului de trai la orașe și sate în lumea lipsită de exploatare. Nici pe departe de conducătorii comuniști astfel de idei cu față umană. Autoarea cărții despre sare preciza câteva pagini mai departe că instalațiile puteau să livreze către unități militare specializate clor, fosgen, difosgen sau alte substanțe toxice de luptă. Este amintită doar prin denumire iperita, gaz sufocant și de contact extrem de agresiv. Astfel de minuni ucigătoare erau specifice numai lumii capitaliste și nici prin cap pașnicilor comuniști nu le trecea ideea utilizării pe post de armă a produselor otrăvitoare.

Planul Valev n-a existat și toată lupta împotriva acestui zis odios document a fost o făcătură pentru a ascunde lupta pentru putere de la Kremlin, venirea la putere a grupării Brejnev ducând la încetarea oricărei forme de eroism de la București. Vitejii comuniști de la București au criticat cu vehemență un articol de geografie economică, destul de modest prin datele incluse. Culmea este că materialul este prezentat în termeni laudativi la adresa conducerii comuniste de pe malurile Dâmboviței și a fost normal ca Emil Borisovici Valev să nu fie găsit vinovat de ceva serios de către autoritățile comuniste de la Moscova. Dacă ar fi fost ceva neplăcut, ar fi ajuns să studieze geografia prin întinsele spații ale Siberiei sau ale Extremului Orient. Este interesant de precizat că respectivul cadru universitar a rămas la facultate și n-a ieșit cu ceva în relief în dificila lume sovietică. Nu s-a implicat în politică pentru a ajunge în cele mai înalte funcții și posturile au fost ocupate de persoane cu o instruire slabă sau mediocră.

Moscova a vrut dezvoltarea industrială a României, dar era interesată să aibă în continuare o piață de desfacere pentru bunuri ale propriei economii. Armamentul era o monedă de schimb foarte bună și liderii de la București cereau chiar mai mult decât putea să ofere uzinele mecanice sovietice.

Minciuna despre eroismul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Costin Murgescu trebuie să dispară din cărți științifice și din manualele de istorie. Liderul de la București a avut un oraș din regiunea Voronej denumit Dej în semn de omagiu pentru tot ceea ce a făcut în numele Kremlinului. A făcut totul însă împotriva poporului român.

Grav este că ideile inoculate de către Iosif Stalin au fost continuate de către Nicolae Ceaușescu și cei care planificau și conduceau economia socialistă. Exploatarea sării s-a intensificat și nu s-a ținut cont de protejarea solului, a subsolului și a apelor. Au fost smulse din adâncuri peste două milioane de tone în 1965 și pragul de trei milioane a fost atins și depășit în 1972. Dacă rezultatele prezentate în anuarele statistice ale epocii sunt corecte, ar fi fost absolut normal să se trăiască bine, dar nivelul de trai a rămas unul foarte scăzut chiar și după normele lagărului socialist. Săparea galeriilor în munții de sare sau injectarea de apă pentru obținerea de saramură au dus la apariția unor vaste goluri subterane și a fost normal să se producă deplasări ale solului și afectarea unor localități din regiunile industrializate. Nici nu sunt cunoscute toate pericolele din adâncuri. Erau săpate camere ce aveau o lățime de 36 m și o adâncime de 50 m. Golurile produse de sondele pentru saramură sunt greu de studiat, infiltrațiile apei putând să genereze efecte șocante în muntele de sare.

Combaterea Planului Valev a fost doar o mascaradă a autorităților de la București pentru a obține simpatia grupării Brejnev, cea care a reușit în toamna anului 1964 să-l detroneze pe Nikita Hrușciov din poziția de stăpân al Uniunii Sovietice. Gheorghe Gheorghiu-Dej a simțit vântul schimbării și a vrut cu orice preț să fie în tabăra învingătorilor. Manevra i-a reușit, dar cancerul i-a stricat bucuria în martie 1965. A fost o mare șansă pentru poporul român să scape de cel care a promovat lagărele de exterminare și execuțiile până când la Moscova s-a dat un ordin de diminuare a terorii. Istoricii de astăzi încearcă să recupereze ceva bun din perioada Dej, dar n-a existat vreo faptă bună dorită de cel ce a făcut totul pentru a avea puterea în stil comunist.

_{Foto sus: Gheorghe Gheorghiu Dej și mareșalul sovietic Kliment Voroșilov (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 88/1951)}