Pentru un alt Ev Mediu: Școala de la Annales şi Jacques Le Goff

Revista Annales d'histoire économique et sociale a apărut, pentru prima dată pe data de 15 ianuarie 1929, la Strasbourg, avându-i ca fondatori pe Lucien Febvre și Marc Bloch.

Lucien Febvre (1878-1956) a fost profesor la Universitatea din Dijon, iar din 1919 la Universitatea din Strasbourg. Una dintre cele mai importante lucrări ales sale a fost Marin Luther, un destindin 1928, unde studiază raportul din individ și colectivitate;dar și cartea din 1942, Religia lui Rabelais:problema necredinței în secolul al XVI-lea.

Marc Bloch (1886-1944) a fost profesor la Universitatea din Strasbourg din 1919 și la Universitatea din Sorbona din 1936. Una dintre cele mai importante lucrării ale sale a apărut în 1924:Regii taumaturgi. Studiu peste caracterul natural supranatural atribuit puterii regale în special în Franța și în Anglia.A scris istoria unui miracol și, totodată, a credinței în acel miracol-cum bine remarca Jacques Le Goff-cel ce există începând cu clipa în care oamenii pot crede în el, apoi dispare din momentul în care ei nu mai pot crede într-însul. În acest studiu recunoaștem două mari teme ale Școlii de la Annales:istoria globală (totală) și durata lungă. Altă temă esențială este:legătura între puterea taumaturgică și ceremonia încoronării.

În redacția revistei nu erau doar istorici, ci și geografi, politologi, sociologi sau economiști. Pe lângă cei doi istorici-fondatori, se distinge și Henri Pirenne (1862-1936), un istoric belgian ce s-a concentrat asupra momentului de început al Evului Mediu. Teroria lui se bazează pe economie și susține faptul că debutul acestei epoci are legătură cu ruperea legăturilor comerciale dintre Occident și Orient, în contextul invaziilor barbare. „Teza Pirenne” a fost enunțată în 1922-1923 și apare în cartea sa, publicată postul, în 1937:Mahomed și Carol cel Mare.

Autorii ce publică în revistă pun accent pe istoria economică și socială, criticând, de cele mai multe ori, istoria polită și militară . De asemenea această școală istoriografică, fondată în jurul publicației, aduce cu sine o serie de inovații ce vor schimba foarte mult perspectivă istorică a următorilor ani. În primul rând, istoricii apelează la conceptul de istorie totală, mai precis, se prezintă toate aspectele societății, nu doar cele politice. De asemenea este preluat și conceptul de istorie structurală  a lui Marc Bloch, ce aduce în discuție legăturile dintre componentele societății, prezentând totul ca o rețea de factori. Nu putem să nu observăm și apariția geografiei în discursul istoric, evidențierea legăturii dintre cele două domenii socio-umane, purtându-se discuții despre relația dintre om și mediu. Marc Bloch mai propune și o abordare comparativă a istoriei, considerând că, mai ales în ceea ce priveşte studierea Evului Mediu, trebuie să depăşim frontierele artificiale moderne construite în urma apariției istoriei naționale. Odată cu apariția publicației se pun bazele și istoriei antropologice  și istoriei mentalitățiilor, un pas foarte important ce a influențat nu doar istoriografia franceză, ci cea europeană.

După al Doilea Război Mondial, apar schimbări și în plan istoriografic, prin urmare cea de-a două generație de istorici ce fac parte din Școala istoriografică de la Annales trebuie să ia în considerare schimbările din plan internațional, mai ales că vor avea un rol dominant în accea ce privește dezvoltarea științelor sociale . Personalitatea lui Fernand Braudel se remarcă cel mai bine în această perioadă. Fernand Braudel (1902-1985) a fost cel mai mare istoric francez de după Cel de al Doilea Război Mondial. Cea mai importantă lucrare a sa o constituie lucrarea de doctorat începută în 1920:Mediterana şi lumea lui mediteraniană în epoca lui Filip al II-lea, ce se concentrează pe rolul mării în istorie. Acesta folosește geografia ca pe știinta spațiului unei societăți și îi înțelege importanța, arâtând, de pildă, rolul comerțului și drumurilor comerțiale. O altă inovăție este aparția conceptului de durata lungă, mai există și cel de economie-univers, dar și apariția capitalismului  ca obiect de studiu istoric. 

Cea de-a treia generație continuă, în linii mari, munca înaintașilor. Lista istoricilor importantați este completată de Georges Duby, Emmanuel Le Roy Ladurie, Philippe Ariès, Jean Delumeau, Carlo Ginzburg  și Jacques Le Goff.

Jacques Le Goff (1924-12014) a fost un important medievist francez, ce urmează, în linii  mari, exemplu lui Marc Bloch, fiind influenţat de lucrarea acestuia Regii taumaturigi. Alături de Pierre Nora  ca conduce un nou curent istoriografic – „Noua istorie” – ce va pune accent pe istoria mentalităţilor, analizând structurile mentale ale societăţii dar şi anumite grupuri de oamenii, până atunci ignoraţi, în mare parte, de istorici precum bancherii, negustorii, intelectuali, deci comunităţi mici. De asemenea, studiază aspectele legate de credinţele omului medieval. Una dintre cele mai importante lucrări ale sale a rămas:Pour un autre Moyen-Âge(trad. Pentru un alt ev mediu), lucrare apărut în anul 1977, în două volume, ce cuprinde patru părți intitulate sugestiv. Autorul îl consideră pe Michelet precursorul istoriei mentalităților, de asemenea, îl aduce în discuție și pe Pirenne ca precursor al cercetării Evului Mediu. Pe tot parcursul cărții înțelegem că Jacques Le Goff considera că istoria nu se scrie doar cu ajutor informațiile din documente, ci că e nevoie și de „imaginație”. Se concentrează pe un demers pluridisciplinar, apelând la folosirea etnografiei, folclorului, surselor arheologice sau textelor litarare și este adeptul conceptului de „durată lungă”. 

Practicarea celor mai multe dintre ştiinţe este, incontestabil, o treabă de profesionist. Ştiinţa istorică nu este însă atît de exclusivistă (...) Aş dori ca istoria, chiar dacă va deveni mai ştiinţifică, să poată rămîne totuşi o artă. Pentru a hrăni memoria oamenilor, gustul, stilul, pasiunea sînt la fel de necesare ca rigoarea şi metodă.

Alte lucrări importante, ce au produs schimbări importante în ceea ce privește studierea istoriei nu doar în Franța, ci în Europa, ale lui Jacques Le Goff sunt:(1957) Intelectualii în Evul Mediu;(1981) Nașterea Purgatoriului;(1985) Imaginarul medieval. De asemenea coordonează lucrări amble precum:Omul medieval(1994) sau Dicționarul tematic al Evului Mediu occidental.(1964)

Jacques Le Goff, Historien-Vidéothèque CNRS (1991)

Bibliografie: 

1.Ecaterina Lung, Istoria culturală:origini, evoluții, tendințe, București, Editura Universității din București, 2009.

2.Fernand Braudel, Mediterana şi lumea lui mediteraniană în epoca lui Filip al II-lea, Bucureşti, Editura Meridiane, 1985-1986.

3.Henri Pirenne, Mahomed și Carol cel Mare, Bururești, Editura Meridiane, 1996.

4.Jacques Le Goff (coord.), Civilizația Occidentului Medieval, București, Editura Științifică 1970.

5.Jacques Le Goff, Imaginarul medieval, București, Meridiane, 1991

6.Jacques Le Goff, Intelectualii în Evul Mediu, București, Meridiane, 1994

7.Jacques Le Goff, Nașterea Purgatoriului, București, Meridiane, 1995

8.Jacques Le Goff (coord.),  Omul medieval, Iași, Polirom, 1999.

9.Lucien Febvre, Marin Luther, un destin, București, Editura Corint, 2001.

10.Lucien Febvre, Religia lui Rabelais:problema necredinței în secolul al XVI-lea, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1996/98.

11.Marc Bloch, Regii taumaturgi. Studiu peste caracterul natural supranatural atribuit puterii regale în special în Franța și în Anglia, Iași, Editura Polirom, 1997.