Oul, simbolul universal al omenirii
Departe de a se limita la mitologia creştină care îl asociază cu viaţa şi învierea, oul este poate unul dintre cele mai vechi simboluri ale omenirii, răspândit totodată în foarte multe spaţii culturale.
De la oul de şarpe celtic până la ouăle fecundate de soare din care se năşteau eroii chinezi sau oul care se desparte în două emisfere creând cerul şi pământul la hinduşi, simbolismul general al oului îl leagă de geneza lumii. Oul conţine în esenţa sa toată diversitatea fiinţelor. În mitologia egipteană, din Nun, personificarea oceanului primordial, va răsări o movilă pe care se va deschide un ou. Din ou va ieşi un zeu care va avea sarcina de a organiza haosul şi va produce la rândul său ouă din care se va modela viaţa. Într-o altă cosmogonie egipteană, oul o reprezenta pe Querehet, cea care patrona forţele vitale.
În ''Changya Upanishad'', oul se naşte din Non-Fiintă şi se despică, creând elementele. În Tibet, chiar dacă nu are un rol tocmai primordial, oul se află totuşi la originea mai multor strămoşi. În tradiţiile chineze, haosul avea forma unui ou, care s-a desfăcut după 18000 de ani. Teoria Huentian vede lumea ca pe un ou imens înălţat pe verticală. Cerul se află în partea superioară a cochiliei, pământul este gălbenuşul, fundul oului este oceanul primordial. Nici amerindienii nu ocolesc acest simbol:tempel incaşe au ca ornamente plăci de aur ovale, posibil reprezentări ale zeului suprem Huiracocha. Printre miturile cosmogonice se numără şi acela care povesteşte despre Soarele care a trimis pe pământ trei ouă din care se nasc nobilii, femeile şi poporul.
La triburile din Mali, oul cosmic este spiritul prim, care se produce în centrul vibraţiei sonore printr-o răsucire. Oul se concentrează şi treptat se separă de vibraţie, pluteşte în spaţiu şi în cele din urmă se sparge, eliberând 22 de elemente fundamentale. Şi pentru triburile din Congo este simbolul perfecţiunii, galbenul fiind asociat elementului feminin, iar albul celui masculin. După cum ne precizează şi Mircea Eliade, în general oul se subsumează unei imagini a totalităţii, se succedă haosului ca principiu organizaţional. Chiar şi când oul nu este primordial, în el rezidă mereu germenele diferenţierilor care se materializează prin crearea fiintelor.
Dincolo de creaţie, el apare şi ca simbol al unei înnoiri periodice, apropo de ouăle de Paşti. Ouă colorate găsim şi în alte culturi, în cazul acesta funcţia principală este cea de renaştere, de ciclicitate. Tot la ideea de înviere ne duce şi descoperirea unor ouă de lut în morminte din Rusia sau Suedia sau a unor statui beoţiene ale lui Dionysos ţinând în mână un ou. Orfismul, dimpotrivă, interzicea consumul de ouă din pricina aluziei la întoarcerea periodică la existenţă. Iar orficii aveau drept scop principal anularea oricărui raport cu lumea efemeră, purificarea sufletului, ceea ce presupunea şi condamnarea simbolurilor terestre. Oul este un liant al renaşterilor.
Tot la ideea de germene ne poartă şi tradiţiile alchimice. Oul închide în sine elementele vitale, aşa cum vasul închide ingredientele ‘operei’ care trebuie încălzită pentru a putea prepara elixirul sau a transforma în argint sau aur. Oul filozofic simboliza sediul tuturor transmutaţiilor, fiind uneori numit piatra encefală sau piatra de cupru. De obicei cuptorul alchimiştilor era comparat cu oul cosmic. Tot la acesta ne fac aluzie şi imagini mai puţin directe, ca de pildă capul scarabeului, pietrele ovale, scoica, ombilicul, în genere ceva ce sugerează un punct de pornire.
Tot oul mai comportă şi semnificaţia sânului matern, siguranţei, confortului. În acest sens îl putem interpreta ca o zonă de conflict între fiinta liberă şi cea dezlănţuită, între tendintele de extraversiune şi intraversiune. În ou se află şi binele şi răul, totalitatea renaşterilor, iar pentru ca ce conţine să se poată manifesta, trebuie spartă carapacea.
