Orchestra Roșie, poliția antinazistă
Sub denumirea de Orchestra roşie poliţia secretã germanã adunã mai multe cercuri de rezistenţã antinazistã. Conceptul creat în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial se referã atât la o reţea de spionaj a serviciului de informaţii sovietic activ în Europa de Vest, cãt şi la mai multe grupãri de rezistenţã din Reich-ul german. Printre aceste cercuri se numãrã organizaţia din jurul lui Harro Schulze-Boysen şi Arvin Harnack, precum şi cea a diplomatului Rudolf von Sheliha.
Numele "Rote Kapelle" ("Orchestra Roşie") este datorat obiceiului serviciilor de contrainformaţii germane de a porecli spionii-operatori radio cu aliasul "cutii muzicale", iar pe agenţii lor de pe teren ca "muzicieni". "Roşu" era eticheta pentru "comunist".
Începuturile organizaţiei pot fi datate chiar la 1933, pe mãsurã ce criticile împotriva naţional-socialismului iau amploare. Dar abia în 1939 se încheagã cooperarea grupãrilor Schulze-Boysen şi Harnack. Înãuntrul organizaţiei destul de laxe activeazã grupuri mai mici când individual, când combinat. Discuţiile cu teme politice, activitãţile antinaziste şi reţelele sociale merg mânã în mânã. Funcţionari din ministere şi angajaţi ai Wehrmacht-ului se afiliazã mişcãrii alãturi de artişti, muncitori, creştini, liberali sau tineri comunişti.
Rezistenţa se manifestã cel mai activ în anii 1940-42. membrii organizaţiei Schulze-Boysen/Harnack elaboreazã mai multe manifeste ilegale, împrãştie foi voalante şi rãspândesc mesajele episcopului Clemens August Graf von Galen, conducând de asemenea o activitate intensã de afişaj ca urmare a deschiderii expoziţiei cu tentative de hãrţuire din mai 1942, “Paradisul sovietic”.
Ţelurile principale ale grupãrii sunt încheierea rapidã a rãzboiului şi încheierea unei înţelegeri cu Uniunea Sovieticã, pentru ca Germania sã poatã supravieţui dupã rãzboi ca stat naţional independent. În calitate de ofiţer de informaţii din Ministerul Aerului, Schulze-Boysen deţine informaţii despre planul de atac asupra URSS. Din toamna 1940 Harnack şi Schulze-Boyse intrã în contact cu un angajat al ambasadei sovietice la Berlin, care le oferã detalii despre acesta. Câţiva adepţi încearcã în lunile urmãtoare, fãrã succes, sã producã o legãtur radio cu Moscova.
Primele informaţii pãtrund în interiorul Moscovei în 1941 prin intermediul unui agent al serviciului de informaţii moscovit ce activeazã în Europa de Vest. O parte din campania de informare include dezvăluirea secretelor naziste ţărilor străine, în mod special prin contacte personale cu membrii personalului diplomatic al ambasadei SUA şi printr-o legătură mai puţin directă cu guvernul sovietic. Serviciile de contraspionaj germane aleg să eticheteze grupul Schulze-Boysen cu numele de Orchestra Roşie pentru a-şi justifica acţiunile împotriva activiştilor germani antinazişti.
Rudolf von Scheliha, care avea ca sarcină de serviciu la Ministerul de Externe să monitorizeze presa străină în legătură cu atrocităţile naziste, îi iritã pe şefii Gestapo-ului prin cererea de detalii despre atrocităţile care s-au petrecut de fapt, astfel devenind o ţintă a serviciilor secrete. Este condamnat la moarte şi executat prin spânzurare pe 22 decembrie 1942, împreună cu luptătorii din grupul lui Harnack şi Schulze-Boysen.
Existã într-adevãr şi un grup sovietic de spionaj coordonat de agentul sovietic Leopold Trepper. Alexander Gurewitsch alias Kent, un agent al reţelei Trepper, pleacã la Berlin pe 29 octombrie 1941 pentru a încerca să stabilească legături cu mişcarea de rezistenţă Schulze-Boysen/Harnack. Este singurul moment în care s-a stabilit un contact între cele două reţele de spionaj.
Grupul lui Trepper făcea rapoarte despre concentrările de trupe germane în teritoriile sovietice ocupate de nazişti, despre rezultatele atacurilor aeriene asupra Germaniei, despre producţia germană de avioane şi despre transporturile de combustibil.
În Franţa, se lucreazã cu mişcarea de resistenţă comunistă aflată în ilegalitate. Agenţii acestui grup reuşesc să intercepteze convorbirile telefonice din Paris ale Abwehr-ului. Suzanne Spaak, o militantă socialistã născută în Belgia, se alăturã reţelei pariziene a grupului Trepper după ce este îngrozită de comportamentul ocupanţilor nazişti din ţara ei de origine.
Până la urmă, Abwehr-ul reuşeşte să localizeze prin triangulaţie aparatul de transmisie al lui Johann Wenzel, un agent al grupului Trepper din Belgia, şi îl aresteazã. Wenzel acceptã să lucreze ca agent dublu şi să-şi trădeze şefii din reţea. Operaţiunile grupului Trepper sunt eliminate în întregime până în primăvara anului 1943.
