Mortalitatea infantilă în perioada comunistă

Anul 1966 a adus o intensă dezbatere în jurul natalității și regimul comunist a reacționat în stil specific, dur, împotriva populației care nu producea suficientă carne de muncă și de tun pentru planurile partidului unic. Au fost luate tot felul de măsuri pentru a împiedica avorturile și femeile erau vânate tot timpul pentru ca nu cumva să încalce legea. Aveau valoare numai dacă sporeau efectivele umane din lagărul comunist.

Problema însă era chiar la partidul ce debarcase de pe tancurile sovietice. Investițiile în spitale erau reduse și aparatura era mai mult decât depășită. Era chiar arhaică. Nu era de mirare că mortalitatea în țară era ridicată și erau afectați în special copiii sub un an. În anul 1957 au pierit 33.475 de bebeluși, ceea ce ar fi echivalentul a 33 de licee. Poate nu toate ființele venite pe lume ar fi fost viabile, dar mortalitatea infantilă a fost una deosebită. Anul următor a venit cu dispariția altor 27.521 de copii și a fost urmat de 1959 cu 28.354 de decese. Era lipsă un întreg orășel.

Dacă se face un calcul al celor trecuți în neființă până la vârsta de patru ani, se constată că pierderile au fost de 42.433 de suflete în anul 1957 și au urmat alte 33.210 în 1958. Există decese din cauza unor accidente sau a unor malformații congenitale, dar cel mai mare tribut era luat de bolile contagioase și la acest capitol al combaterii maladiilor statul a făcut puține investiții. Oare de ce?

Explicația este una foarte simplă: cheltuielile militare. Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost obsedat să îndeplinească ordinele venite de la Kremlin pentru a putea realiza revoluția mondială și a achiziționat masiv tancuri T-34 și avioane MiG-15 din Uniunea Sovietică și Cehoslovacia. Nu s-a făcut ceva util pentru poporul român, ci totul trebuia să fie dirijat spre utopia ce prevedea cucerirea planetei în numele comunismului. Oamenii din spațiul carpatic erau doar niște sclavi ideologici ce munceau pentru acest vis și urmau să piară în uniforme verzi pentru fanteziile conducătorilor.

Problema fundamentală în statul român a fost îngrijirea a ceea ce exista și nu conta numărul celor născuți, femeile din respectiva epocă istorică fiind adepte ale familiilor numeroase. Dacă se extinde studiul asupra mortalității până la vârsta de nouă ani, se constată în 1957 dispariția a încă 2.276 de copii sau echivalentul unei comune. Au urmat alți 1.810 în 1958 și 1.794 în 1959.

România populară a fost acel stat în care omul avea valoare doar dacă era sănătos de la natură și muncea cât mai mult pentru partid. Nu prea contau acele persoane ce erau costisitoare prin tratamentele medicale, fie acestea și rudimentare.

_{Foto sus: Nicolae Ceaușescu, vizită în regiunea Bacău (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 343/1966)}