Moartea comisarului Gheorghe Șincai, polițistul împușcat de bandiți în Bucureștiul anului 1945
În primele zile ale lunii octombrie 1945 s-a petrecut un alt eveniment senzațional care avea să fie prezentat de majoritatea ziarelor bucureștene. Mai exact, Gheorghe Mihalache (bandit celebru, fost partener al fraților Maslovici, autor a numeroase spargeri săvârșite între anii 1939 și 1945) și un alt deținut, care erau escortați de Poliție, au reușit să evadeze, fiind ajutați de doi complici.
Bandiții fuseseră scoși de la închisoarea Văcărești „spre a arăta unele gazde și tăinuitori unde se află ascunsă parte din pradă”. Incidentul s-a petrecut, greu de crezut, în tramvaiul liniei 20, la stația aflată în bulevardul Maria colț cu strada 11 Iunie. Mijlocul de transport era arhiplin, când un bărbat și o femeie s-au strecurat printre călători și l-au împușcat pe gardianul Radu Tencu. În tramvai s-a creat panică, ceea ce i-a ajutat pe cei doi deținuți să fugă de sub escortă, împreună cu complicii, într-o mașină furată.
Cum era de așteptat, cazul a fost preluat de detectivii Brigăzii Speciale Tehnice. Ziarul „România Liberă” (nr. 363) din 10 octombrie 1945 scria: „Posedând prețioase indicații de la un informator, comisarul-șef Alimănescu de la Brigada Tehnică, însoțit de o echipă de polițiști, a reușit să identifice pe femeia care însoțea pe spărgător în ziua asasinatului. Ea se numește Maricica Zvoboda și avea ultimul domiciliu în șos. Vitan 24. Condusă la Poliție, Maricica Zvoboda a declarat că este chiar concubina deținutului Gheorghe Mihalache și că a amenințat cu revolverul pe șoferul mașinii nr. 4427 B, pentru ca acesta să pornească. Arestata a mai declarat la interogatoriu că gazda sa a oferit un milion de lei pentru punerea în aplicarea a planului răpirii celor doi spărgători care erau condamnați la mai mulți ani de închisoare”.
Alimănescu a aflat că cei doi evadați erau ascunși la un complice de pe Calea Moșilor. Însoțit de comisarii Șincai, Ficler, Popazu și detectivii Maxim, Mirea, Meleanu, Chiriță au plecat la adresa indicată. Dar misiunea avea să se sfârșească tragic, după cum relata ziarul „Semnalul” (nr. 1044) din 10 octombrie 1945: „Când mașina a ajuns în Calea Moșilor, la colțul străzii Vaselor, polițiștii au fost intrigați de țipete de ajutor... Automobilul a stopat și polițiștii au coborât repede spre a vedea ce se întâmplă. Era 12 noaptea când, împrăștiindu-se spre a nu oferi o țintă vie, polițiștii au fost întâmpinați de o rafală de gloanțe trase din arme automate. Chiar de la primul schimb de focuri, comisarul Șincai Gheorghe a căzut răpus de trei gloanțe de revolver. Comisarul Alimănescu, împușcat și el, a continuat lupta mai departe. Protejați de întuneric și făcând baraj cu armele lor automate, bandiții s-au putut retrage și cu ajutorul unui automobil ce-i aștepta pe strada Vaselor, au putut dispare fără ca vreunul să cadă în mâinile polițiștilor”.
Alimănescu, care a fost rănit la mână, a scăpat ca prin minune. Avea să o recunoască chiar el într-un interviu acordat ziarului „România Liberă” (nr. 371) din 19 octombrie 1945: „Era în noaptea când l-au omorât pe comisarul Șincai. Eu eram cu o sută de metri mai aproape de bandiți decât el. Pe mine mă ocheau toți. Și arma mea automată se defectase. N-am putut trage nici un singur foc. Am desfăcut pardesiul și l-am ținut întins cu o mână în lături. Rafalele de gloanțe mi-au ciuruit pardesiul. Un glonț mi-a rănit mâna, însă trucul m-a salvat. Un alt glonț a trecut prin pardesiu și l-a nimerit pe Șincai. Am văzut când a căzut. Dar bandiții au plătit scump aceasta și o vor mai plăti. Am jurat să-l răzbun...”.
Dar cine erau atacatorii?
Același ziar scria: „S-a constat că cinci bandiți atacaseră pe cârciumarul Enescu, chiar în colțul străzii Vaselor. Ei îl pândiseră după ce închisese prăvălia și pusese banii proveniți din vânzarea de peste zi într-o servietă. Cei cinci bandiți l-au atacat pe Enescu, lovindu-l cu tocurile revolverelor spre a-l ameți și a-i smulge servieta din mână. Dar Enescu a rezistat loviturilor și, deși rănit, a mai avut putere să strige după ajutor. Coincidența a făcut ca – spre norocul lui – să treacă prin apropiere mașina polițiștilor care au auzit zbieretele și au alergat spre locul unde banda își teroriza victima. Numai această intervenție a polițiștilor care au riscat focurile de armă l-a salvat.
Din declarațiile cârciumarului, cel puțin trei dintre bandiți au fost răniți în confruntarea cu agenții lui Alimănescu. A doua zi, la Institutul Medico-Legal a fost adus cadavrul unui bărbat ciuruit de gloanțe. Anchetatorii au stabilit ulterior că era unul dintre atacatorii Brigăzii Tehnice Speciale și care în urma rănilor căpătate în lupta cu polițiștii decedase la câteva ore. Când l-au identificat, surpriza a fost și mai mare: era faimosul infractor „Balamuc”, „o adevărată vedetă a cazierului judiciar”, care avea la activ numeroase jafuri.
Dar prețul plătit pentru uciderea acestui infractor notoriu a fost mult prea mare. Brigada Specială Tehnică îl pierduse pe comisarul Gheorghe Șincai, care avea 32 de ani, fiind originar din comuna Mărguța, județul Bihor. Înainte de a intra în Poliție lucrase la Fabrica I.A.R. de la Brașov. Corpul neînsuflețit al comisarului a fost depus la Biserica Sfântu Gheorghe din București, fiind înmormântat în ziua de 10 octombrie 1945. Evenimentul a fost intens mediatizat de presă, regăsindu-se și în jurnalele de actualități ale ONC (Oficiul Național al Cinematografiei) din anul 1945.
Acest text este un fragment din articolul „Hoții și vardiștii în Bucureștiul anului 1945”, publicat în numărului 51 al revistei Historia Special, (revista:special/51), disponibil în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Funeraliile comisarului Șincai, imagine publicată de ziarul „Universul” din 12 octombrie 1945
