⬆

Metode și unelte tradiționale de pescuit din Țara Bârsei

Vechimea pescuitului în sud-estul Transilvaniei este milenară, informații despre această ocupație s-au păstrat încă din a doua jumătate a secolului al XII-lea (1169, 1181), în legătură cu unele domenii feudale mănăstirești. Importanța economică a acestei surse de trai este consemnată și în Diploma Ioaniților (1247).

Dintre formele de pescuit practicate în Țara Bârsei până pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea putem menționa pescuitul în colectiv, adică pescuitul cu satul, mai târziu, clăcile de pescuit, de regulă efectuate la porunca proprietarului sau arendeșului de pământ. Râurile și apele de munte cu o mare bogăție piscicolă care străbat această zonă au constituit factori naturali care au asigurat supraviețuirea acestei ocupații, scrie Muzeul de Etnografie Brașov, pe pagina de Facebook a instituției.

Cel mai vechi procedeu de prindere a peștelui a fost pescuitul cu mâna. Conform tradiției orale, păstrăvii se prindeau vara cu mâna când apele erau mici și limpezi. Iarna pescarii aruncau zăpadă în albia râului de munte care, pentru câteva minute, rămânea „seacă”, astfel păstrăvii puteau fi adunați cu mâna. O altă metodă de pescuit era abaterea apei într-o altă albie, după care se culegeau peștii cu mâna.

Până după cel de al Doilea Război Mondial, în Țara Bârsei se mai practica pescuitul prin otrăvirea apei apei cu plante, var sau substanțe procurate din farmacii. Această metodă, controversată, a fost și încă este întâlnită la multe popoare.

Uneltele tradiționale de pescuit erau bățul ascuțit, ostia (cu mai multe vârfuri ascuțite), coșul cilindric, vârșa, sacul, mreaja sau breaja (trei rețele de plasă împletite cu ochiuri mari), plasa (năvodul), rochia (plasa rotundă folosită în apele mai mari), lingura (plasă împletită din sfoară de urzică sau cânepă, cu coadă, în fotografie), cârligul și undița. Deseori se practica și pescuitul cu luntrea (cinul) sau pluta.

_{Sursă text și fotografie: Țara
Bârsei, Editura Academiei RSR, București, 1972}