Marea Criză Economică și cheltuielile guvernelor epocii

S-a scris mult despre fenomenul economic care a debutat peste ocean în toamna anului 1929 și s-a întins ca o pată de ulei toxic pe întreaga suprafață a planetei. Nu mai erau fonduri pentru o funcționare a sistemului ce asigurase progresul industrial și fabricile au început să dea faliment, ceea ce ducea la scăderea nivelului de trai și la tensiuni sociale.

Era evident că lumea capitalistă concurențială nu mai era un model viabil de dezvoltare și mulți oameni de rând și specialiști în economie și-au întors privirile spre statele totalitare de tip fascist, comunist și chiar nazist. Acolo fabricile duduiau și nu mai exista șomaj sau mase de țărani erau împinse în noile capacități industriale cu forța de către agenții comunismului.

Savanții au ajuns la concluzia că a fost un viciu de funcționare a sistemului capitalist și nu s-a putut face ceva pentru oprirea dezastrului. Politicienii au încercat unele măsuri, dar marasmul economic a continuat până s-a ajuns la război mondial. Criza a favorizat acțiunea liderilor totalitari și s-a ajuns la nenorocirea din 1939. Oare să fie adevărată teoria?

Problema este că nu sistemul capitalist de producție a fost vinovat pentru evoluția evenimentelor din rău în mai rău, ci modul în care guvernele au gestionat banul public și destinația investițiilor masive făcute indiferent de situația din țară. Chiar dacă România nu putea să influențeze situația la nivel mondial, să vedem cu ce se ocupa guvernul în plină recesiune. Banii puțini și mulți luați din împrumuturi erau trimiși către firme de armament din diferite țări și acolo fabricile erau în plină activitate de nu mai puteau să facă față comenzilor.

Conducerea de la București a comandat hidroavioane din Italia și aproape toți banii au fost achitați până în mai 1933. Alte sume erau dirijate către Polonia pentru aparate de vânătoare P.Z.L. Cehoslovacia era principalul partener din domeniu și un uriaș contract era semnat pentru puști și puști-mitraliere Z.B. Alți bani se scurgeau pentru tunuri în Franța. Submarinul Delfinul și nava-bază Constanța erau aproape complet achitate.

Cititorul de astăzi este impresionat de cifre și acestea trebuie oferite. Numai firma Z.B primise deja pentru armamentul portativ 100.154.000 de lei, suma totală fiind însă de 1.856.199.540 lei. Firma Škoda trebuia să livreze tunuri antiaeriene de calibrul 75 mm, obuziere de 100 și 150 mm, guri de foc ce erau moderne și vitale pentru desfășurarea ostilităților pe câmpul de luptă modern. Instrumentele morții costau și fuseseră virați în conturile companiei din statul aliat 216.042.500 lei. O tonă de petrol era prețuită în 1932 la numai 1.800 lei. Efortul valutar pentru apărare era enorm și numai liderii marilor puteri distrugeau huzurul omenirii.

Capitalul românesc se scurgea peste frontiere în timp ce în țară erau mari probleme cu drumurile și cu podurile. Erau necesare autocamioane și noi trenuri. Dotarea școlilor și a spitalelor lăsa de dorit. Guvernanții, din patriotism, erau interesați de comenzile de armament unde erau comisioane consistente. Nici măcar nu erau interesați să dezvolte fabricile locale pentru armele ușoare și săbiile cu rol de paradă erau cumpărate tot de peste hotare de la firme germane. Bani au fost în toate țările, dar au fost dirijați spre distrugere.

Această hemoragie de lichidități provoca mari probleme pentru bugetul statului și nu erau bani pentru salariile profesorilor. Au fost impuse curbe de sacrificiu pentru muncitori, ceea ce a provocat greve și tensiuni sociale de care profitau agitatorii comuniști. Autoritățile de la București erau obligate să facă astfel de investiții pentru că toate guvernele procedau în mod identic și nu se ținea cont de soarta oamenilor. Cursa înarmărilor începuse furibund din 1926 și se amplifica de la an la an. Războiul era de neevitat pentru că așa doreau cercurile de putere din cadrul marilor puteri și astfel de pofte au rămas până în zilele noastre. Pofta de distrugere este ceva specific speciei umane și educația superioară nu poate să o elimine.

_{Foto sus: Submarinul Delfinul (foto: Wikimedia Commons)}

Bibliografie minimală

_{Bagramian, I. H., Așa a
început războiul, Editura Militară, București, 1974.}

_{Cloșcă, Ionel, Războiul
naval și legile lui, Editura Militară, București, 1991.}

_{Constantiniu,
Florin, O istorie sinceră a poporului român, Univers enciclopedic,
București, 1997.}

_{Djilas, Milovan, Conversații
cu Stalin, Corint Books, București, 1995.}

Duțu, Alecsandru, _{Între
Wehrmacht și Armata Roșie}, Editura Enciclopedică, București, 2000.

_{Eliberarea Basarabiei și a
Bucovinei de Nord 22 iunie – 26 iulie 1941, Editura Fundației
Culturale Române, București, 1999.}

_{Hillgruber, Andreas, Hitler,
Regele Carol și Mareșalul Antonescu Relațiile româno – germane
(1938 – 1944), Editura Humanitas, București, 1994.}

_{Iancu, Petre, Aventura
submarinului, Editura Albatros, București, 1984.}

_{Istoria economică a României,
vol. II, coordonator academician N. N. Constantinescu, Editura
Economică, București, 2000.}

_{Istoria
Aviației Române, Editura Ştiințifică și Enciclopedică,
București, 1984.}

_{Manole, Ilie, Ioan Damaschin,
Confruntări navale, vol. 2, Editura Militară, București, 1988.}

_{Negrea, Radu, Banii și
puterea, Humanitas, București, 1990.}

_{Roman, Valter, Probleme
militare contemporane, Editura Militară, București, 1949.}

_{Scafeș, Cornel, Horia Vl.
Şerbănescu, Ioan I. Scafeș, Cornel Andone, Ioan Dănilă, Romeo
Avram, Armata Română 1941 – 1945, Editura R.A.I., București,
1996.}

_{Scârneci, Vasile, Viața și
moartea în linia întâi, Editura Militară, București, 2012.}

_{Sokolovski, V. D., Strategia
militară, Editura Militară, București, 1972.}

_{Solonin, Mark, Butoiul și
cercurile, Polirom, Iași, 2012.}

_{Stăncescu, Ioan, Oceanele și
mările lumii, Editura Albatros, București, 1983.}

_{Suvorov, Victor, Ziua „M”,
Polirom, Iași, 1998.}

_{Suvorov, Victor, Ultima
Republică, vol. III, Polirom, Iași, 2011.}

_{Ştefănescu, Alexandru V., În
umbra Marelui Reich, Editura Cetatea de scaun, Târgoviște, 2020.}