Lucrări publice în vremea lui Carol I

„Gândul acesta, că ceea ce faci este definitiv făcut, că opera, scăpată din mâinile tale, se duce de-a lungul veacurilor și umple lumea de răsunetul vieții și bătăilor inimii tale, are ceva din solemnitatea și fiorul judecății supreme a Sfintei Scripturi”. (Alexandru Vlahuță - „Onestitatea în artă”) Cred că acesta a fost „gândul” după care a înțeles Regele Carol I să-și conducă faptele. A ne apleca asupra acestor fapte, care au reprezentat momente de răscruce în istoria țării, este nu numai o datorie morală, dar și o obligație într-un moment de cumpănă. Cu atât mai mult cu cât, pentru prima dată, după decenii de întuneric, dorim să punem în lumină lucrările de artă și edificiile publice realizate pe vremea lui Carol I, prin actele de fundație întocmite atunci.

Astăzi, când societatea românească este bolnavă de neîncredere, suspiciune, frică și... lipsă de responsabilitate, avem convingerea că numai istoria îi poate spune „leacul”. Istoria îi dă și „doctoria următoare: să se părăsească pe dată de risipă, de intrigi, de certe ambițioase, de apăsări, de strâmbătăți și să se pună mereu pe muncă, pe economie, pe fapte bune și pe învățătură...( Prof. Grigore Cristescu - Manual de Istoria Românilor tipărit la Iași, 1877).

Carol I și modernizarea 

Domnia Regelui Carol I a fost pentru România începutul modernizării în toate domeniile între care, cum era și firesc, construcțiile au ținut un loc de frunte. Lucrările publice ridicate în cei 48 de ani de rodnică domnie reprezintă nu numai un admirabil efort material, moral și spiritual pentru climatul politic și mijloacele de înfăptuire din acea vreme, dar mai ales o mândrie a trecutului, o lecție pentru prezent și un stimulent pentru viitor.

Palatul Băncii Naționale a României, clădirea Școlii Naționale de Poduri și Șosele, Ateneul Român, Biserica Domnița Bălașa, Catedrala Mitropolitană din Iași, Catedrala din Constanța, Palatul de Justiție din București, Podul peste Dunăre, clădirea Ministerului Agriculturii, Comerțului și Domeniilor, Palatul Casei de Depuneri și Consemnațiuni București, Portul Constanța, clădirea Școlii Centrale de Fete, Catedrala Episcopală din Galați, Palatul Patriarhiei, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (astăzi Primăria Municipiului București), Muzeul Țăranului Român, clădirea Muzeului Geologic al României, Palatul Bursei și Camerei de Comerț (azi Biblioteca Națională), Palatul Cercului Militar, Parcul Carol, clădiri de licee, școli primare, dispensare și spitale, localuri pentru administrații financiare și primării și multe altele s-au ridicat în timpul acestei domnii.

Pe de altă parte, Regele Carol I, atașat valorilor din țară încă de la început, conștient de trecutul voievozilor noștri, al căror scaun îl ocupa, se hotărăște să repare vechile lăcașuri de cult, cum ar fi Mânăstirea Curtea de Argeș, Biserica Domnească de la Argeș, Trei Ierarhi de la Iași și altele.

O nouă legislație și credite pentru lucrări publice 

Iar pentru a putea îndeplini această operă vastă de construcție, Regele Carol I a înțeles să ia o serie de măsuri legislative și organizatorice pentru a crea cadrul instituțional, financiar și tehnic necesar. Printre primele legi promovate, în sesiunea 1881– 1882, se găsește și un proiect de lege prin care „guvernul era autorizat să construiască edificii publice în capitală”, în sumă totală de 10.000.000 lei (aur). Legea promulgată la 5 iunie 1882 cuprindea „prescripțiuni speciale” pentru executarea și plata acestor lucrări, care erau respectate cu strictețe. În anul 1884 se deschide un nou credit pentru lucrările publice, prin legea 1750/5 iunie 1884, în valoare de 17.000.000 lei (aur).

Pentru a avea un ordin de mărime privind efortul pe care tânărul regat îl făcea, precizăm că suma destinată edificiilor publice reprezenta circa 14% din bugetul țării din acel an, care era de 128.869.433,71 lei (aur). Cercetarea cifrelor din „Tabela de construcțiuni a se executa”, care era anexată la lege, pune în evidență atenția acordată școlii și bisericii.

Să reținem, în contextul actual, că în 1884 Parlamentul țării prevedea prin Bugetul de stat, pentru construirea Bisericii Catedrale din București, suma de 5.000.000 lei (aur). Numai pentru Ateneul Român, costurile cumulate la inaugurare, în 1888, s-au ridicat la aproximativ 1.000.000 lei (aur).

1881 - reorganizarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele

Apreciind urgența formării unor tehnicieni români care să înfăptuiască programul de construcții propus, Regele Carol I susține în anul 1881 reorganizarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele după programul propus de profesorul inginer Gheorghe I. Duca, pe care îl numește director al școlii, prin decretul 1035/aprilie 1881.

Cu toată înzestrarea cu un program de învățământ modern și cu profesori de valoare, școala întâmpina o serioasă piedică în dezvoltare prin lipsa unui local propriu, unde să-și desfășoare activitățile (cursuri, lucrări practice și laboratoare). De aceea, în anul 1884, în baza legii mai sus-amintite, se deschide un credit de 800.000 lei (aur), în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, pentru clădirea școlii. Profesorul inginer Gheorghe I. Duca este însărcinat cu „luarea măsurilor necesare pentru procurarea terenului și întocmirea proiectului”.

După elaborarea planurilor de arhitectul Cassien Bernard, lucrările de fundații încep în mai 1885, inaugurarea localului având loc la 2 octombrie 1886. Ulterior se construiește și un local pentru Școala de Arte și Meserii după proiectele profesorului inginer arhitect Nicolae P. Cerkez.

În același timp, preocupat de promovarea realizării lucrărilor publice de către tehnicieni români (până în 1881, toate lucrările publice – căi ferate, poduri – fuseseră executate prin concesiune acordată străinilor), Regele Carol I participă, la 30 octombrie 1881, la inaugurarea liniei ferate Buzău-Mărășești, prima lucrare executată în întregime de inginerii români.

Apariția Societății Politehnice

Momentul are o dublă semnificație, căci cu acest prilej inginerii și arhitecții români, în prezența Regelui Carol I, hotărăsc crearea primei asociații a inginerilor și arhitecților din țara noastră, SOCIETATEA POLITEHNICĂ. Societatea Politehnică este înființată în urma Adunării Generale din 6 decembrie 1881. Comitetul ales pe anul 1882 avea ca președinte pe inginerul D. Frunză și vicepreședinți pe inginerii C. Olănescu și D. Manovici. Prin Decretul Regal 173/25 ianuarie 1882, Societatea este recunoscută de utilitate publică.

Societatea va avea un cuvânt determinant în toate problemele tehnice ale României moderne. Cu prilejul inaugurării căii ferate Mărășești–Buzău a fost întocmit un document comemorativ semnat de Regele Carol I, Regina Elisabeta, primul–ministru Ion C. Brătianu, membrii guvernului și directorul liniei, inginerul Dimitrie Frunză. În document sunt nominalizați, alături de membrii guvernului, cei 45 de ingineri constructori și antreprenori care au proiectat, supravegheat și executat lucrările liniei ferate, fapt care exprimă aprecierea de care se bucura corpul tehnic la acea vreme.

Grija pentru realizarea unor lucrări trainice și de calitate și pentru cheltuirea corectă a banului public, a determinat, în acea perioadă, Ministerul Lucrărilor Publice să încredințeze îndrumarea activității tehnice a construcțiilor și aprobarea din punct de vedere tehnic și financiar a lucrărilor executate din bani publici, Consiliului Tehnic Superior – organizat prin decretul 1405/29 martie 1901 și condus de inginerul Anghel Saligny.

De asemenea, treptat, au luat ființă servicii sau direcții de arhitectură, pe lângă fiecare departament, pe lângă municipii și primării de oraș etc. Serviciile și direcțiile erau conduse de arhitecți care au înțeles și dovedit, cu prisosință, atât importanța serviciului din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere social. Arhitecții Dumitru Maimarolu, Al. Săvulescu, Nicolae Gabrielescu, Gr. Cerchez, George Mandrea, Nic. Ghica Budești, Nicolae Cerkez, Petre Antonescu au fost arhitecți șefi în ministere și inspectori generali.

Cercetarea documentelor din arhive și biblioteci scoate în evidență profesionalismul, seriozitatea și responsabilitatea cu care înaintașii noștri au înțeles să realizeze construcțiile trainice și sigure cu care astăzi ne mândrim. Dar și preocuparea lor de a ne transmite, peste decenii, elementele cărții tehnice – de la proiect până la certificarea calității execuției și justificarea cheltuielilor financiare.

Această cercetare poate constitui o lecție pe care generația tânără ar trebui să o învețe. Ar putea înțelege, astfel, că – așa cum spunea inginerul Emil Prager – „cultura reprezintă cunoștințele acumulate prin instrucție și știință, aplicate practic într-un anumit moment”.

Edificii publice ridicate în vremea lui Carol I

În patrimoniul de documente ce se află la Arhivele Naționale, am găsit și „Actele comemorative și de fundație” ale unor lucrări de artă și edificii publice ridicate în vremea lui Carol I. Aceste acte au o însemnătate aparte pentru istoria construcțiilor din țara noastră pentru că marchează data începerii sau finalizării lucrărilor, indică terenul pe care s-a ridicat clădirea, cum a fost el dobândit și precizează arhitecții și inginerii care au proiectat, supravegheat și executat lucrarea ca antreprenori.

Astfel, aflăm că profesorul inginer-arhitect Nicolae P. Cerkez, pe care actuala lume tehnică l-a uitat sau îl confundă cu fratele său, Grigore P. Cerkez, a fost Directorul lucrărilor Palatului Băncii Naționale, a proiectat și executat Școala de Arte și Meserii, din strada Polizu, și Școala Superioară de Medicină Veterinară, de pe Splaiul Independenței. Apoi, că arhitectul T. Montaureanu este autorul proiectului Liceului „Lazăr”. Louis Blanc a proiectat clădirea Ministerului Agriculturii, Comerțului și Domeniilor, arhitectul Radu Nedelescu – clădirea Colegiului „Ion Maiorescu” din Giurgiu, iar arhitectul Toma Dobrescu este autorul clădirii Liceului Carol I din Craiova.

De asemenea, aflăm că proiectul inițial al portului Constanța a fost întocmit de inginerul Ion B. Cantacuzino, fiind apoi îmbunătățit de profesorul inginer Anghel Saligny. Dar și că Președintele Consiliului lucrărilor publice, care a avizat proiectul, era inginerul Pandele Tărușanu, necunoscut astăzi, pe nedrept, lumii tehnice. Apoi aceste acte erau prezentate într-o formă grafică deosebită, atât din punct de vedere al hârtiei, cât și a imaginilor desenate și a scrisului.

Astfel, actul de inaugurare al Expoziției Jubiliare din 1906 din Parcul Carol are textul tipărit într-un chenar care prezintă în partea de sus Stema țării încadrată de portretele Regelui Carol I și Reginei Elisabeta. Sub portretul Regelui Carol I se află o imagine tablou cu primirea sa la inaugurarea expoziției. Pe verticala din stânga se află portretele lui Traian, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, iar verticala din dreapta este marcată de Columna lui Traian. În partea de jos se află un tablou reprezentând Dorobanțul din Războiul de Independență.

Și actele de fundație ce au rezistat timpului

Aceste acte de fundație erau întocmite de obicei în trei exemplare: unul se punea în fundația lucrării, unul se depunea la Arhivele Statului, iar ultimul în Arhiva instituției de care depindea edificiul. Actele erau semnate de Regele Carol I, Regina Elisabeta, membrii Guvernului, autorități locale, și totdeauna de arhitecții și inginerii autori ai proiectelor.

Astfel, la biserica Domnița Bălașa, actul comemorativ a fost închis într-un tub de sticlă, în care au fost introduse câte un exemplar din toate monedele metalice ale vremii de la 1 ban la moneda de aur de 20 lei. Totul a fost învelit în câte o foaie a ziarelor ce apăreau atunci în țară, și introdus într-un tub de metal care a fost așezat la temelie. Arhitectul noii construcții a fost Alexandru Orăscu, execuția aparținând antreprizei lui Dobre Nicolau, care a construit și Ateneul Român. Iată cum s-a desfășurat ceremonia la punerea pietrei de temelie la portul din Constanța:

„Documentul semnat de Rege și Regină și de asistență a fost pus într-un tub și închis într-un bloc enorm de piatră de cca 4 tone. Blocul a fost ridicat cu o macara puternică și pus la loc într-un «mod matematic». Apoi, Regele a cimentat cu mistria și bătut cu ciocanul prima piatră de temelie care poartă înscripția 16 octombrie 1896”.

Un album cu valoare de document

Argumentele de până acum privind însemnătatea actelor de fundație pentru istoria construcțiilor din țara noastră, modul lor de prezentare și certificarea lor prin semnăturile ce le poartă ne-au determinat să le strângem într-un album. Albumul se deschide cu Actul oficial al proclamării Regatului României din 10/22 mai 1881.

Apoi, se prezintă documentul comemorativ din 30 octombrie 1881 care marchează două momente semnificative în istoria tehnicii românești: inaugurarea primei căi ferate executate integral de inginerii noștri și înființarea primei asociații profesionale Societatea Politehnică.

Continuăm cu actele de fundare grupate pe tipuri de lucrări publice: lucrări de artă (podul peste Dunăre între Fetești și Cernavodă, portul Constanța); edificii publice (clădiri de instituții – Banca Națională, Palatul de Justiție; școli – Liceul Gh. Lazăr, Colegiul Carol I din Craiova); lăcașe de cult (Biserica Domnița Bălașa, Catedrala Episcopală Galați, Catedrala din Constanța).

Toate aceste acte sunt însoțite de descrierea istoricului lucrării și imagini ale unor documente deosebite, cât și de fotografii de epocă și actuale.

Foto: Arhivă Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa