Cum se scria literatura în exil  nazist jpeg

Literatura în exil nazist: Mefisto

Imaginea supusului fa┼ú├ú de regim, a micului burghez cu tendin┼úe na┼úional-socialiste, a artistului care func┼úioneaz├ú ca instrument de propagand├ú, a individului care renun┼ú├ú la valori confund├ónd sacrificiul pentru art├ú cu carierismul ÔÇô acesta este portretul decaden┼úei asupra c├úruia ne invit├ú Klaus Mann s├ú reflect├úm ├«ntr-un roman emblematic, at├ót din punctul de vedere al reprezent├úrii totalitarismului german, c├ót ┼či din cel al reinterpret├úrii mitului faustic. Este vorba despre Mefisto:Romanul unei cariere.

Valorile burgheze ┼či-au trait via┼úa, a sosit momentul supusului, mult mai flexibil ┼či mai capabil de compromis. Pe baza personajului autorul construie┼čte o satir├ú ce are ca obiectiv demontarea artistic├ú a regimului. Romanul vrea s├ú dest├úinuie inten┼úia na┼úional-socialismului fa┼ú├ú de cultur├ú, al c├úrei progres natural ├«ncearc├ú s├ú-l blocheze. Pactul mefistofelic ├«ncheiat cu puterea este aspru criticat, la fel ┼či preten┼úia actorului oportunist care urm├úre┼čte ascensiunea profesional├ú c├ú pactul ar fi un compromis de dragul artei. Actorul lui Mann nu mai are con┼čtiin┼úa n├úzuin┼úei artistice, ci se identific├ú cu viciul carierismului, devenind astfel un suport al regimului.

R├úul metafizic ├«ntruchipat ├«n mod tradi┼úional de Mefisto devine r├úul metafizic. Romanul, o satir├ú la adresa arivismului, are ┼či o cheie mai concret├ú ├«ntruc├ót personajul lui Klaus Mann corespunde unei figuri istorice, anume actorului Gustav Gr├╝ndgens. Pres├úrat cu conota┼úii politice, romanul prezint├ú categoria mefistofelicului drept ├«ncarnarea dorin┼úei de putere naziste. Actorul care se las├ú instrumentalizat e┼čueaz├ú ca artist, dar c├ó┼čtig├ú ├«n noua sa profesie de comedian. De ce comedian? Pentru c├ú ┼či regimul este la fel de comedian. Autorul se concentreaz├ú pe transformarea personajului ├«n simbol al practicii de dominare naziste.

Noul sens al artei

Pu┼úin dup├ú preluarea puterii de c├útre na┼úional-sociali┼čti ├«ncepe o reformulare a artei, pentru a servi propagandistic regimului. Se na┼čte o art├ú laudativ├ú la adresa comunit├ú┼úii, r├úzboiului sau eroismului, menit├ú s├ú educe noul om. ├Än 1935 se ├«nfiin┼úeaz├ú sub conducerea lui Hans Friendrich Blunk ┼či Hanns Johst RSK-ul (Reischsschrifttumkammer), care are ca scop supravegherea literaturii, care trebuie s├ú se armonizeze cu noul model. Scriitorul are voie s├ú creeze doar dac├ú fac parte din aceast├ú organiza┼úie. Josef Weinheber, Kurt Eggers sau Gerhard Schumann sunt c├ó┼úiva dintre scriitorii ├«n slujba regimului care dob├óndesc prestigiu prin publicitatea la adresa sa. Pe 10 mai 1933 are loc o mare ardere public├ú de c├úr┼úi la ini┼úiativa oficiului principal pentru propagand├ú ┼či pres├ú, sub pretextul purific├úrii spiritului german. Printre autorii demoniza┼úi se num├úr├ú Sigmund Freud, Erich K├Ąstner, Heinrich Mann sau Arnold Zweig. Este elaborat├ú ┼či o list├ú neagr├ú de publica┼úii a 131 de autori care trebuie s├ú dispar├ú din biblioteci ┼či libr├úrii.

Se formeaz├ú o grup├ú de scriitori distan┼úa┼úi de regim, dar care pubic├ú ├«n Germania, f├úr├ú ├«ns├ú a opune o rezisten┼ú├ú activ├ú:Hans Fallanda, Ricarda Huch sau Ernst Wiechert. Al┼úi autori pleac├ú ├«n exil, pentru a dezvolta acolo literatura de rezisten┼ú├ú:Thomas Mann, Bertold Brecht sau Anna Seghers. Centrele literaturii de exil sunt Paris, Amsterdam, Stockhol, Praga, Moscova, ulterior ┼či SUA, Mexic sau Argentina. Printre autorii cei mai importan┼úi ai perioadei 1933-1945 ├«i amintim ┼či pe Klaus Mann, Lion Feuchtwanger, Oskar maria Graf, Erich Maria Remarque ┼či Franz Werfel. Ace┼čtia se confrunt├ú cu dificultatea ob┼úinerii pa┼čapoartelor, permiselor de ┼čedere sau permiselor de munc├ú. Greu de ob┼úinut este un loc de munc├ú permanent sau o cet├ú┼úenie. Nici publicarea nu este un ┼úel u┼čor de atins. Multe conturi pentru emigran┼úi sunt ├«nchise sau dizolvate, actele de identitate expir├ú dup├ú dezcet├ú┼úenire. ├Än plus, mai exist├ú ┼či ┼čocul cultural, care asociat cu lipsurile materiale, conduce la izolare ┼či depresie.

Satira la adresa regimului

1 2 24 jpg jpeg

O metod├ú preferat├ú de autorii literaturii de exil este satira. S├ú r├ódem de regim! Sub acest motto am putea s├ú clasific├úm multe romane ale anilor ÔÇÖ30. Satira permite relevarea unui tablou social ┼či istoric complex. Pentru c├ú este exilat, autorul critic├ú ┼či avertizeaz├ú. Protestul critic este exprimat vis-a-vis de ├«nc├úlcarea cras├ú a drepturilor omului, iar starea de dezr├úd├úcinare resim┼úit├ú de exilat ├«i devine avantaj. Atacul nu se ├«ndreapt├ú doar ├«mpotriva regimului, ci ┼či ├«mpotriva factorilor care i-au favorizat dezvoltarea. Micul burghez arivist este ├«ndeob┼čte vizat. Exprien┼úa exilului, care cuprinde elemente iluministe, liberale, antitotalitare, utilizeaz├ú stilul satiric drept critic├ú ┼či autodefinire.

Exemple:Walter Mehring:ÔÇťM├╝ller:Chronik einer deutschen Sippe, Irmgard Keun:ÔÇťNach MitternachtÔÇŁ sau ÔÇťD-Zug dritter KlasseÔÇŁ, Klaus Mann:ÔÇťMephisto:Roman einer KarriereÔÇŁ. Mann se concentreaz├ú asupra rela┼úiei dintre art├ú ┼či politic├ú, asupra tipologiei oportunistului, dar mai pu┼úin pe geneza dictaturii na┼úional-socialiste. Criza intelectual├ú depl├óns├ú ├«n roman, uneori foarte patetic, ├«i este ┼či t├úria ┼či sl├úbiciunea. Dimensiunea didactic├ú se subordoneaz├ú inten┼úiei literare de a prelucra artistic spiritul epocii.

Aceste romane caut├ú s├ú sl├úbeasc├ú conceptele ÔÇťpopulisteÔÇŁ cu care lucreaz├ú ideologia nazist├ú ┼či s├ú dema┼čte teatralitatea sistemului. Sub na┼úional-socialism nu exist├ú posiblitatea dezvolt├úrii unei identit├ú┼úi individuale s├ún├útoase ┼či bine definite. Micul burghez este ├«n viziunea lui Klaus Mann o baz├ú a dictaturii, o imagine a culturii corupte. Nu este vorba despre conota┼úii sociale, ci despre o personificare a naturii servile la care oblig├ú regimul. Satira la adresa arivistului vrea s├ú demonteze prin r├ós dimensiuea totalitar├ú, ermetic├ú a regimului. ├Äntrebarea este dac├ú ea poate func┼úiona ├«n condi┼úiile ├«n care ÔÇťnazi┼čtii care se folosesc de instrumente p├útrunz├útoare al convingerii ┼či exploat├úrii emo┼úionaleÔÇŁ(1). Se critic├ú o alegere, nu o predispozi┼úie intelectual├ú. Romanele din exil nu fac o separa┼úie ├«ntre regim ┼či popor:├«n Germania nazist├ú burghezul se afirm├ú.

Satira vrea s├ú ├«mp├úrt├ú┼čeasc├ú valori, nu este neap├úrat apolitic├ú, dar neag├ú dogmatismele ┼či ideologiile. Critica se adreseaz├ú ├«ndeosebi individului care se supune autorit├ú┼úii unui regim corupt. Structurile sociale ┼či psihologice sunt ÔÇťorientate c├útre ipoteza c├ú convingerile politice, sociale ┼či economice ale individului adesea construiesc un model mental cuprinz├útor ┼či coerent, fondat pe un spirit sau o mentalitate, ┼či c├ú acest model mental exprim├ú tr├ús├úturi ascunse ale structurii caracteriale individuale. La mijlocul intereselor se afl├ú poten┼úialul fascist, un individ cu o structur├ú care favorizeaz├ú propaganda antidemocratic├úÔÇŁ(2).

Literaturã în exil

N├úscut ├«n 1906 ├«n M├╝nchen, fiul lui Thomas Mann public├ú ├«n 1925 unul dintre primele romane homoerotice din literature german├ú:ÔÇťDer fromme TanzÔÇŁ. C├úl├útore┼čte mult al├úturi de sora sa Erika, se ├«nt├ólne┼čte cu Andre Gide sau Jean Cocteau. Romanul s├úu din 1932, ÔÇťTreffpunkt im UnendlichenÔÇŁ schi┼úeaz├ú cele trei teme ale orizontului s├úu de experimentare:dragostea, suicidal ┼či drogurile. Dup├ú preluarea puterii de c├útre nazi┼čti ├«n 1933, Klaus emigreaz├ú la Paris, unde patroneaz├ú centrul celor mai importan┼úi autori exila┼úi. La editura Querido din Amsterdam public├ú revista de exil ÔÇťDie SammlungÔÇŁ. Klaus Mann ├«ncearc├ú ridicarea unui front antinazist unitar ┼či reu┼če┼čte s├ú reuneasc├ú personalit├ú┼úi de diferite orient├úri politice:Ernst Bloch, Bertolt Brecht, Albert Einstein, Lev Tro┼úki, Ernest Hemingway, Boris Pasternak, Walter Mehring. ├Än 1934 ├«┼či pierde cet├ú┼úenia german├ú. Dezvolt├ú un soi de umanism socialist, care ar fi trebuit s├ú asigure o ordine suprana┼úional├ú spre beneficiul individului. Tot acum ├«i apare ┼či primul roman de exil, ÔÇťFlucht in den NordenÔÇŁ.

1 3 25 jpg jpeg

ÔÇťMefistoÔÇŁ apare la editura Querido din dorin┼úa lui Mann de a-l demonta pe Gustav Gr├╝ndgens, actor de mare success ├«n Germania nazist├ú, dar pornind de la un caz particular se ajunge la o veritabil├ú diatrib├ú ├«mpotriva amestecului dintre intelectualitate ┼či regim. Dup├ú mai multe cure de detoxifiere, lucreaz├ú ca reporter ├«n timpul r├úzboiului civil din Spania. In SUA scrie romanul ÔÇťDer Vulkan. Roman unter EmigrantenÔÇŁ, ├«n care expune tabloul multifa┼úetat al literaturii de exil ┼či elaboreaz├ú o utopie a socialismului.

├Ämpreun├ú cu sora sa compune ÔÇťEscape to LifeÔÇŁ, o carte despre reprezentan┼úii din art├ú, ┼čtiin┼ú├ú ┼či politic├ú a emigra┼úiei germane. Se ├«nroleaz├ú ┼či ├«n armata Americana, dar participarea efectiv├ú la r├úzboi ├«i este ├«nt├órziat├ú din cauza orient├úrilor sale homosexuale ┼či comuniste. ├Ämparte foi volante prin care ├«i ├«ndeamn├ú pe solda┼úii germane la dezertare.

Este present ca reporter la interogarea lui Hermann G├Âring. Ca urmare a demiterii din armat├ú, a insucceselor scriitorice┼čti ┼či a dificult├ú┼úilor financiare, Klaus Mann se sinucide la Cannes, ├«n 1946. ÔÇťMefistoÔÇŁ este prima dat├ú publicat ├«n DDR abia ├«n 1955, dar public├úrile la diverse edituri sunt incomodate de obiec┼úiile familiei lui Gustav Gr├╝ndgens, care vedeau ├«n roman doar un atac personal ├«mpotriva actorului. ├Än 1981 regizorul maghiar Istvan Szabo adapteaz├ú cinematografic romanul, p├ústr├óndu-i integral mesajul ┼či caracterul.

Art├ú ┼či activism

ÔÇťDe┼či angajamentul politic al lui Klaus Mann pare a merge pe o linie uniform├ú de st├ónga ├«ncep├ónd cu atitudinea adoptat├ú ├«n 1933, acest angajament se desf├ú┼čoar├ú totu┼či ├«ntr-o manier├ú mult mai complicat├ú ┼či contradictorieÔÇŁ(3). Activismul lui Klaus Mann se ├«ntrevede mai limpede dec├ót arta sa. Exilul pentru el este o alegere ├«n deplin├ú cuno┼čtin┼ú├ú de cauz├ú, fiind singura cale de a lupta pentru progres, toleran┼ú├ú ┼či libertatea de g├óndire. Este ├«ns├ú dificil s├ú-l ├«ncadr├úm ├«ntr-o categorie politic├ú definit├ú, pentru c├ú, de┼či cu simpatii socialiste, Klaus Mann se fere┼čte de dogmatism. Situa┼úia exilului pretinde capacitatea de a mixa realit├ú┼úi cotidiene cu fic┼úiuni. Mann este povestitor, critic, eseist. Pe de-o parte ├«ncearc├ú s├ú avertizeze asupra adev├úratului caracter al celui de-al treilea Reich, pe de alt├ú parte urm├úre┼čte perpetuarea tradi┼úiei spiritului german dincolo de statul care o deformeaz├ú.

Scriitorul p├ústreaz├ú un conservatorism cultural destul de pronun┼úat, o estetic├ú sublim├ú mo┼čtenit├ú de la Novalis sau Rilke ┼či reflectat├ú ├«n stilul uneori patetic sau exaltat. Problematica politic├ú o integreaz├ú relativ t├órziu ├«n opera sa, atunci c├ónd intelectualul con┼čtientizeaz├ú democra┼úia decadent├ú ├«n care tr├úie┼čte. Se orienteaz├ú spre o formulare existen┼úialist├ú a ┼úelurilor politice, p├úr├úsind treptat critica cultural├ú conservatoare ┼či orient├óndu-se spre o critic├ú a totalitarismului.

├Än viziunea sa sarcina intelectualului const├ú tocmai ├«n critica politicului, socialului, esteticului, dar ├«nclina┼úiile personale creeaz├ú o tensiune ├«ntre artist ┼či realitatea la care se raporteaz├ú. ├Än primii ani ai exilului nutre┼čte o autentic├ú speran┼ú├ú socialist├ú, socialism ce apare mai mult ca o abstrac┼úie contrapus├ú na┼úional-socialismului dec├ót ca o realitate social├ú concret├ú. Se a de el dup├ú pactul dintre Hitler ┼či Stalin ┼či dup├ú categorizarea homosexualit├ú┼úii drept atitudine fascist├ú. Dilemele sale ideologice ├«i dovedesc implicarea social├ú ┼či autonomia reflec┼úiilor. ÔÇťSimpatia lui Klaus Mann, fascina┼úia sa corespund unui scepticism estetic ce nu se ├«mpiedic├ú de antifascismul criticii umanismului burghezÔÇŁ(4).

Repro┼čurile lui Mann nu sunt direc┼úionate doar ├«mpotriva practicilor burgheze, ci ┼či ├«mpotriva celor socialiste. Atitudinea sa sceptic├ú nu ├«nseamn├ú neap├úrat o atitudine concludent├ú fa┼ú├ú de lume ├«n genere. Suportul moral ├«l g├úse┼čte oricum mai pu┼úin ├«n concepte sociale, direc┼úii ideologice, ┼či mai mult ├«n intelectuali exemplari care ┼či-au pus ├«n practic├ú artistic integritatea sufleteasc├ú, ca de pild├ú Andre Gide. Contraexemplul, intelectualul ipocrit, este Gustav Gr├╝ndgens.

Tot Klaus Mann nu neag├ú niciodat├ú tradi┼úia spiritual├ú german├ú, chiar ┼či c├ónd nazi┼čtii preiau puterea, pentru c├ú tot spiritul german a fost acela care a permis par┼úial conturarea premiselor pentru victoria dictaturii, o construc┼úie lipsit├ú de fundament istoric sau idealuri. Regret├ú absen┼úa influen┼úei politice a intelectualilor, dar recunoa┼čte ┼či culpa lor, a renun┼ú├úrii la realit├ú┼úile imediate ├«n favoarea specula┼úiilor.

Mefisto:romanul unei cariere

Roman-cheie al literaturii germane de exil, Mefisto schi┼úeaz├ú panorama temporal├ú a Germaniei hitleriste, perceput├ú ca un teatru al burlescului, superficialului, irealului, comedianului, simbolizat de personajul Hendrik H├Âfgen prin parabola faustic├ú. Mefisto ├«ntruchipeaz├ú maleficul secularizat al regimului totalitar, cu care actorul ├«ncheie pactul pentru a se c├úp├útui profesional. De┼či multe dintre personajele sale seaman├ú unor personalit├ú┼úi ale epocii, Klaus Mann se fere┼čte de vreo compara┼úie direct├ú, desen├ónd tipologii umane, nu portrete. Tipologia surprinde problematica general├ú, portretul este doar ocazia.

Hendrik H├Âfgen ├«l copiaz├ú ├«n bun├ú m├úsur├ú pe Gr├╝ndgens, intendentul teatrului de stat din Berlin, al teatrului de stat prusac, director al scenei de stat din D├╝sseldorf, precum ┼či cumnat al lui Mann. Prologul, o petrecere ├«n cinstea anivers├úrii zilei de na┼čtere a premierului, ne introduce ├«n re┼úeaua politic├ú ┼či social├ú a timpului, dar constituie ┼či o sintez├ú a sistemului totalitar:pomp├ú, zvonuri, propaganda, intrigi, elite, minciuniÔÇŽ┼či panzere din mar┼úipan.

Rela┼úia dintr artist ┼či sistem este exprimat├ú univoc de la ├«nceput:apreciat ┼či l├úudat pentru virtu┼úi pe care nu le posed├ú, pervertit moral, Hendrik se identific├ú cu rolul pe care ┼čtie s├ú-l joace cel mai bine:Mefisto. Falsitatea o experiment├úm prin fastul petrecerii ├«naltei societ├ú┼úi, plin├ú de str├úlucire, dar lipsit├ú de individualitate sau integritate. Doar rolurile r├úm├ón. Actorul care ├«┼či vinde sufletul tr├úie┼čte o depersonalizare ├«n urma c├úreia rolul pe care trebuie s├ú-l joace devine adev├úrata sa fire. Propria-i ├«nscenare se manifest├ú prin smoking ┼či monoclu, prin r├ósul care vrea s├ú ascund├ú lipsa stimei de sine. Este cumva ┼či o problem├ú a dublei orient├úri de putere a protagonistului. Supus regimului cu care se identific├ú, el exercit├ú ├«ns├ú puterea asupra celorlal┼úi. Se afl├ú undeva ├«ntre o sfial├ú copil├úreasc├ú ┼či o autocaracterizare de success.

Ce face Hendrik ├«nainte s├ú accead├ú la elita hitlerist├ú? Joac├ú pe scena mai pu┼úin faimosului teatru din hamburg, ia lec┼úii de dans de la iubita lui de culoare Juliette, se g├ónde┼čte la proiectul unui teatru revolu┼úionar comunist ┼či o ├«nt├ólne┼čte pe Dora Martin, actri┼ú├ú celebr├ú pe scena de la Berlin. Primul pas ├«n carier├ú ├«l face atunci c├ónd Theophil Marder, regizorul piesei Knorke, ├«l remarc├ú. La premier├ú o cunoa┼čte pe Barbara, fiica Geheimrat-ului von Bruckner, c├úp├út├ónd acces la zona mai ├«nalt├ú a societ├ú┼úii. Ob┼úine roluri ├«n Viena ┼či Berlin, joac├ú ├«n primul s├úu film ┼či, ├«n ciuda lipsei vreunui talent deosebit, ├«┼či face un renume prin interven┼úiile amicale. C├ónd Hitler preia puterea, Hendrik se afl├ú ├«n Spania ┼či ├«┼či d├ú seama c├ú pentru a putea reu┼či ├«napoi acas├ú, trebuie s├ú se supun├ú, cu at├ót mai mult cu c├ót iubita premierului, Lotte Lindenthal, intervine pentru el.

Premiera lui Mefisto ├«i deschide toate por┼úile spre succes, at├óta vreme c├ót ├«l are pe premier de partea sa. Le abandoneaz├ú pe Juliette ┼či pe Barbara, care public├ú un ziar antinazist ├«n Fran┼úa, dar intervine pentru prietenul s├úu, Otto Ulrich, implicat ├«n activit├ú┼úi bol┼čevice. Fo┼čtii prieteni ai lui Hendrik sunt ├«n exil, ├«n vreme ce el devine intendentul teatrului din Berlin. Se c├ús├útore┼čte cu Nicoletta von Niebuhr, fosta so┼úie a regizorului Marder ┼či este avansat ├«n func┼úia de senator pentru chestiunile culturale ale Reich-ului ├«n urma unei ac┼úiuni de epurare c├úreia ├«i cade victim├ú ┼či Ulrich. Rolul de Hamlet nu i se potrive┼čte, cu toate acestea, seaman├ú multe laude din pres├ú. Regretele ├«ncep c├ónd afl├ú de uciderea lui Ulrich.

Klaus Mann ├«┼či declar├ú inten┼úia:ÔÇťM├ú str├úduiesc s├ú ar├út de ce micul burghez devenit mefistofelic trebuie s├ú ajung├ú tr├úd├útor. Pentru a demonstra amploarea acestei tr├úd├úri, a fost necesar s├ú prezint infernul prezentului german cu mijloace patetice sau satiriceÔÇŁ(5). Personalitatea lui H├Âfgen sus┼úine ideea c├ú vechea moral├ú nu-┼či mai are locul ├«n noul regim. ÔÇťLeg├útura dintre tehnologic-instrumental ┼či social-moralÔÇŁ┼či-a pierdut valabilitatea. H├Âfgen procedeaz├ú gre┼čit, el ├«┼či muleaz├ú personalitatea ├«n conformitate cu cerintele politice. Dar deciziile sale corespund unei logici dac├ú ┼úinem cont de structura sa caracterial├ú. El alunec├ú pe panta imoralit├ú┼úii, dar din perspectiva celorlal┼úi experimenteaz├ú o devenire eroic├ú ├«n piesa de teatru a regimului.

Istoria sa este istoria unei societ├ú┼úi. ÔÇťNu mi-am propus s├ú istorisesc povestea unui om c├ónd am scris Mefiso:roman al unei cariere. Inten┼úia mea era s├ú ├«nf├ú┼úi┼čez un tip, ┼či ├«mpreun├ú cu el diferitele medii, premisele sociologice ┼či spirituale care au f├úcut posibil├ú o asemenea ascensiuneÔÇŁ(6). Ascensiunea sa este posibil├ú pentru c├ú recunoa┼čte noile structuri de putere ┼či aspir├ú s├ú se identifice cu ele.

├Ä┼či ia ├«n serios meseria de actor, care presupune flexiblitate, camuflare ┼či lips├ú de scrupule. Abordeaz├ú artistic interiorul unui sistem a c├úrui dominare este la r├óndul ei o art├ú. Conjunc┼úia dintre H├Âfgen ┼či putere se relev├ú ├«n teatralitatea de care dispun ambii pentru a manipula masele. ┼×i la Hendrik, ┼či ├«n sistem exist├ú o genez├ú psihologic├ú contextual├ú, dar ┼či tendin┼úe mefistofelice apriorice, care atunci c├ónd au un cadru propice de dezvoltare devin promotorul unei umanit├ú┼úi denaturate, robotizate.

Cum se face artã în naţional-socialism

Hendrik H├Âfgen este un bun studiu de caz pentru ce ├«nseamn├ú reu┼čita artistic├ú ├«n perioada totalitar├ú. Problema principal├ú asupra c├úreia ne invit├ú Klaus Mann s├ú reflect├úm se refer├ú la rela┼úia dintre regim ┼či om, repectiv artist. Cum ├«l judec├úm pe H├Âfgen? Este el un colbora┼úionist sau doar un naiv? ├Än general opozan┼úi regimului au dou├ú posiblit├ú┼úi pentru a nu fi lichida┼úi. Pot s├ú ia calea exilului, unde s├ú lupte activ ├«mpotriva sistemului, dar asta presupune ├«nt├ómpinarea unei serii bogate de dificult├ú┼úi.

Decizia este de obicei tardiv├ú ┼či sub presiune. L├úsarea ├«n urm├ú a trecutului, lipsa de timp pentru aranjarea chestiunilor de acas├ú, problema adapt├úrii la o cultur├ú str├úin├ú ┼či a dob├óndirii unuei locuin┼úe ┼či loc de munc├ú, imposibilitatea ├«ntoarcerii. ├Än roman personajul opteaz├ú pentru alternativ├ú. Convertirea la religia nazist├ú ┼či adoptarea unui protector. Se produce o revalorizare si o schimbare de mentalitate, dar nu at├ót de radical├ú precum pare, pentru c├ú el are germenele mefistofelic ├«nr├úd├úcinat ├«n psihic, a┼čtept├ónd o ocazie de ac┼úiune. Principiile nu mai sunt ├«n┼úelese ca ceva stabil, durabil, de neschimbat.

Ele se reduc la unul singur:evitarea c├úderii. Carierismul supune toate sentimentele ┼či convingerile care ar contraveni liniei promovate de regim. G├óndirea ┼či voin┼úa nu mai au valoare intrinsec├ú, ci se instrumentalizeaz├ú. Hendrik nu ┼úine cont de nedrept├ú┼úi, ne├«n┼úelegeri ┼či tulbur├úri interioare at├óta vreme c├ót trebuie s├ú se concentreze asupra autoconserv├úrii. Individul este redus la instinctul de conservare. 

Naiv e greu s├ú-l categorisim. De mai multe ori se arat├ú entuziasmat de noul sistem, recunoa┼čte puterea r├úului, dar dore┼čte s├ú ia parte la ea. R├úul sistemic se identific├ú cu r├úul caracterial ├«n imoralitate ┼či deformare uman├ú, opineaz├ú Klaus Mann. Trecutul lui Hendrik ├«i na┼čte ├«ns├ú ┼či lui temeri, tr├úie┼čte mereu sub spectrul c├úderii din favoarea premierului. Se eschiveaz├ú atunci c├ónd prietenul lui Ulrich ├«l amenin┼ú├ú, argument├óndu-┼či comportamentul prin statutul s├úu de artist. Dar este arta o scuz├ú? Putem s├ú-I iert├úm artistului gre┼čelile omului?

├Än opinia lui Hermann KestenKlaus Mann ├«ncearc├ú s├ú ├«nv├úluie inten┼úia politic├ú ┼či figurile concrete ale lui Hitler, G├Âring, Goebbels prin caricaturizare ┼či satir├ú. Nu este vorba despre demonizarea hitlerismului, tema ridic├ú ├«ntreb├úri fundamentale despre condi┼úia artistului ┼či rela┼úia sa cu contextul istoric. Avantajul sau dezavantajul romanului, depinde de a┼čteptarea cititorului, se v├úde┼čte ├«n lipsa unei prezent├úri coerente a realit├ú┼úii istorice, pentru c├ú autorul doar sugereaz├ú, nu istoricizeaz├ú.

Politicul este inevitabil legat de estetic, pentru c├ú actorul ┼či rolul s├úu sunt ├«n centrul aten┼úiei. ├Änsemn├útatea sa ├«n mentalul colectiv captureaz├ú ┼či viziunea politic├ú, pentru c├ú ea sintetizeaz├ú comedia ┼či tragedia regimului. Evident c├ú alegerea artei actorice┼čti ca paralel├ú la regimul NS nu este ├«nt├ómpl├útoare.

Actorul beneficiaz├ú de puterea m├ú┼čtilor, care ├«nlocuiesc cu succes aparen┼úa cu esen┼úa. Cam la fel face ┼či na┼úional-socialismul:schi┼úeaz├ú adev├úrul unei construc┼úii artificiale, dezvolt├ú arta camufl├úrii. ├Än text nu se traseaz├ú o diferen┼ú├ú clar├ú ├«ntre comportamentul omului modern ┼či cel al artistului, pentru c├ú am├óndoi par a se ghida dup├ú aceea┼či regul├ú:regula m├ú┼čtii care ├«nlocuie┼čte caracterul. Imita┼úie, maimu┼ú├úreal├ú, clownerieÔÇŽcam asta reprezint├ú pentru Klaus Mann at├ót actorul, c├ót ┼či sistemul. Discrediteaz├ú actorul pentru c├ú militeaz├ú nu pentru exil, ci m├úcar pentru distan┼úarea de politic.

Dar arta ├«n totalitarism se reduce la compromis ┼či oportunism. Fausticul nu mai are nimic nobil ┼či m├úre┼ú ├«n el. Acest motiv a marcat decisiv spiritul german, exprim├ónd aspira┼úia na┼úiunii la superioritate. Aceast├ú aspira┼úie cap├út├ú la Klaus Mann un sens carieristic c├ót se poate de p├úm├óntesc, deloc metafizic, deloc intelectual. Ea este ├«ns├ú o alegere, H├Âfgen decide binele ┼či r├úul prin comportament ┼či ac┼úiune, dispune de con┼čtiin┼ú├ú de sine ┼či de r├úspundere individual├ú. Mefistofelicul la el nu are conota┼úii supranaturale ┼či nu predispune la interpret├úri literare foarte complexe, ci serve┼čte doar la satirizarea ┼či parodierea regimului ┼či individului care ├«i devine simbol. Actorul are succes pentru c├ú ofer├ú o reprezentare artistic├ú a nazismului.

Puterea iube┼čte aceast├ú latur├ú a r├úului:ÔÇťGeneralul ├«ns├ú s-a b├útut pe coaps├ú de bucurie:con┼čtientizarea fulger├útoare a r├úului, m├óndria lui Satan de rangul s├úu ├«nfior├útor ├«l amuzau teribilÔÇŁ(7). Comedianul se raporteaz├ú mereu la putere p├ón├ú c├únd ajunge s├ú se identifice cu ea.

Faust, figur├ú titanic├ú ce simbolizeaz├ú n├úzuin┼úa spre absolut, spre cunoa┼čterea esen┼úelor universale, nu se serve┼čte de ├«nchipuiri iluzorii, ci de ac┼úiune. Cultul ac┼úiunii devine ├«n cariera lui Hendrik ┼či ├«n regim pierderea con┼čtiin┼úei, deoarece ├«nc├úrc├útura moral├ú este neglijat├ú. Satira atrage aten┼úia asupra instrumentaliz├úrii unor personaje emblematice ale culturii ├«n a┼ča fel ├«nc├ót s├ú corespund├ú idealurilor naziste. Individul trebuie s├ú se supun├ú, a┼ča cum o face Mefisto. Este o cultur├ú a fa┼úadei, a m├ú┼čtii lui Mefisto:ÔÇťDac├ú nu am avea dec├ót sufletul faustic, unde am ajunge? Du┼čmanilor no┼čtri le-ar conveni! Nu, nu, Mefisto este ┼či el erou na┼úional.

Doar c├ú nu trebuie s├ú le spunem oamenilorÔÇŁ(8). Ideologizarea materialului faustic corespunde unei ├«mpotriviri fa┼ú├ú de democra┼úia vestic├ú ┼či unei apologii a micii burghezii, care se demonizeaz├ú pentru a accede la putere. ├Än viziunea lui Mann, nu e┼čti mefistofelic, ci devii mefistolfelic.

NOTE

(1)Koebner, Thomas. Militanter Humanismus:Ein Konzept des dritten Weges im Exil, în:Unbehauste:Zur deutschen Literatur in der Weimarer Republik, im Exil und in der Nachkriegszeit, München, 1992, p. 244

(2)Adorno, Theodor. Studien zum autorit├Ąren Charakter, Frankfurt am Main, p. 1.

(3)Winckler, Lutz:Artist und Aktivist:Zum K├╝nstlerthema in den Exilromanen Klaus Manns, M├╝nchen, 1987, p.74.

(4)Winkler, Lutz:Klaus Mann:Mephisto:Schl├╝sselroman und Gesellschaftssatire, in:Exilforschung:ein internationales Jahrbuch, M├╝nchen, 1992, p. 81.

(5), (6) Kesten, Hermann:Meine Freunden, die Poeten, Frankfurt am Main, 1980.

(7) Mann, Klaus:Mefisto. Roman einer Karriere, Reinbek bei Hamburg, 1981, p. 229.

(8) Ibid., p. 244.

Vezi si:

Spangenberg, Eberhardt:Karriere eines Romans. Mephisto. Gustav Gr├╝ndgens:Ein dokumentarischer Bericht aus Deutschland und dem Exil 1925-1989, Reinbek bei Hamburg, 1987.

Klinger, Cornelia:Flucht, Trost, Revolte. Die modernen ├Ąsthetischen Gegenwelten, Wien, 1995.