Lista lui Tolstoi  Care sunt cărţile care l au influenţat pe marele scriitor rus şi gradul de influenţă al fiecăreia   jpeg

Lista lui Tolstoi. Care sunt cărţile care l-au influenţat pe marele scriitor rus şi gradul de influenţă al fiecăreia

Lev Tolstoi este unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii universale, cărţile sale fiind o sursă de inspiraţie pentru foarte mulţi autori. Cine l-a inspirat însă pe conte? În 1891, acesta realiza, la cererea unui editor rus, o listă cu titlurile cărţilor care l-au influenţat, Tolstoi scriindu-le prin indicarea gradului de influenţă: „enorm”, „foarte puternic” sau „puternic”.

În lista alcătuită de Lev Tolstoi în 1891, pe când avea 63 de ani, titlurile aparţin literaturii engleze, franceze, germane şi ruse. De asemenea, după 35 de ani, titlurile din literatura engleză se înmulţesc, scriitorul rus afirmând, în 1877, că aceasta a oferit unele dintre cele mai bune cărţi. Pe lângă „calificativul” oferit fiecărui titlu, Tolstoi şi-a împărţit lecturile şi în funcţie de vârstele la care le citise: între 14 şi 20 de ani, între 25 şi 50 de ani, respectiv între 50 şi 63 de ani.

Între 14 şi 20 de ani, printre titlurile care l-ar fi influenţat „enorm” pe scriitor se numără Predica de pe munte din Evanghelia după Matei; „Émile sau despre educaţie” şi „Confesiuni” de Jean-Jacques Rousseau; „Viy”, o povestire de Gogol; şi „David Copperfield” de Charles Dickens. Printre cărţile care şi-au lăsat „foarte puternic” amprenta asupra tânărului Tolstoi, se numără „Eugene Onegin” de Aleksandr Puşkin; „Hoţii” a lui Schiller; sau „Suflete moarte” de Gogol.

Cu privire la vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani, în lista lui Tolstoi, niciun titlu nu e trecut ca având o influenţă „enormă”, dar „Notre-Dame de Paris” a lui Hugo şi „Hermann şi Dorothea” de Goethe l-ar fi influenţat foarte puternic, iar „Iliada şi Odiseea”- citită în rusă; „Phaidon” şi „Banchetul” lui Platon, precum şi poeme de Fiodor Tiutcev, Aleksei Kolţov şi Afanasy Fet sunt trecut la o influenţă puternică.

Citeşte continuarea pe Adevărul.ro