Leprosul medieval - imaginea bolii in lumea Evului Mediu

Leproșii erau una dintre categoriile responsabile pentru orice fel de disentiuni intr-o societate. Pentru a oferii multimii o rezolvare, ei erau cei care trebuiau sacrificati pentru a calma masele sanatoase.  Torturați până își recunoșteau vina, separați de familie și de proprietațiile lor, ținuți în afara cetatii, ei își recunosteau într-un final vina, doar ca sa scape de tortura. Cel mai frecvent delict de care erau acuzați era otrăvirea apelor. Tendinta de marginalizare se manifesta tocmai  pentru ca situatia acestu grup e incerta, leproșii provoaca oroare pentru ca boala lor, inteleasa ca un semn carnal al păcatului, le desfigurează trăsăturile, lipsindu-i de o înfătișare umană.

La începutul Evului Mediu, Europa Occidentală era caracterizată, printre altele de o tendință din ce în ce mai accentuată, de-a lungul secolelor, de extindere urbană. Această modernizare a generat condiții de trai precare, situații sanitare inadecvate, iar progresul lent al medicinei și al orașelor ca structură omogenă a dus la exacerbarea boliilor. În aceasta problemă Biserica a încercat să mențină ordinea socială, dar și un control al epidemiilor, ce erau percepute de societate ca o pedeapsa divină, încercândo instituționalizare a bonlavilor pentru a ține sănătatea colectivă sub control.

Spitale pentru leproși

În acest context apar spitalele speciale pentru leproși. Ele erau în afara orașelor, dar totuși conectate cu societatea din proximitate pentru că acestea functionau pe baza de caritate.  Scopul principal al acestor spitale era sa îi pregatească pe leprosi de moarte, nu să îi ajute în procesul de vindecare fizică. De exemplu, spitalul din Sherbun, fondat în 1181 de către episcopul de Durham putea adăpostii 65 de leproși.

Fiecare bonlav primea o bucată de pâine și o halbă de bere pe zi. Dieta unui lepros trebuia însă să cuprinda carne sau peste de mai multe ori pe saptamana. În unele perioade ale anului ei puteau avea o dieta mai variată în funcție de sezon. Li se permitea dreptul la vizite din partea familiei. Neobediența aducea dupa sine măsuri coercitive cum ar fi bătaia, reducerea porției de mâncare sau apă iar în cele mai grave situații, expulzarea lui din spital.

Lepra în imaginarul medieval

În imaginarul medieval, leprosul este în general considerat o ultimă verigă a societății sau chiar considerați lipsiți de orice umanitate. Se credea că sangele unui lepros erai purtator al bolii. Aceasta amenintare a dus la defăimarea lor pe scara largă și asocierea în unele cazuri cu canibalismul. Ceea ce pare totuși interesant pentru mentalitatea medievală era aceasta degradare a coprului ce ajungea până la putrefactie. Cu toate acestea, leproșii erau singurul grup minoritar care simboliza un pericol dublu:  o emblema a instabilitatii corpului uman și a dizolvarii psihice[1]

 « Masacrarea și închiderea leproșilor a fost autorizată de Filip V cel Lung, regele Franței, printr-un edict trimis la Poitiers la 21 iulie 1321. Intrucât leproșii – nu numai cei din regatul Franței, ci din toate regatele creștine-încercaseră sa-i ucidă pe cei sănătoși, otrăvind apele, fântânile și puțurile, Filip pusese să fie întemnițați și arso vinovații care își mărturiseau vina » [2]

Transforarea leproșilor în niște țapi ispășitori ai unor tensiuni sociale, considerati marginalii unei comunități și a unei perioade a istoriei ce nu putea întelege dimenisiunea bolii lor, condamnati să fie catalogati ca o categorie nedorita, asa cum erau si evreii sau vrăjitoarele în acea vreme. Acest paragraf subliniaza mentalitatea medievala ce respinge orice forma de alteritate, orice abatere de la normă. Leproșiilor li se suspendau drepturile civile, ei nu mai erau văzuti ca oameni ce fac parte dintr-o comunitate, nu aveau voie să dețină niciun fel de proprietate, sau să aibă drept la o judecata. Cu toate astea se pare că Biserica nu considera ca lepra poate fi un motiv pentru divort, sau sa interzica celor contamintati sa se casatoreasca.

Ostracizarea leproșilor

Înainte ca leprosul sa fie scos afară din societate, el trebuia să prezinte semne vizibile și clare ale bolii. Aceasta separare era considerată un rit de trecere a bonlavului, un fel de înmormântare față de comunitate, dar înca viu pentru divinitate. Acest act de carantină presupunea excluderea leprosului în afara zidului cetății, considerat singurul lucru care ar putea oprii infecția. Papa Alexandru al III-lea a emis un decret prin care leproșii trebuiau separați de comunitățiile sănătoase, să aibă propria lor comunitate, cu biserică și cimitire speciale. Leproșii erau de asemena obligați să poarte o îmbrăcămite specială, cum ar fi tunici cu cruci galbene și clopote. Aceste semne dinstincte ar fi trebuit sa sublinieze  scoaterea lor în afara societății

Oamenii vremii credeau ca boala vine în urma comiterii unui păcat, că este o manifestare fizică a întinării sufletului. Biserica a perpetuat această terorie, iar în secolul al –VII-lea Papa Grigore I susținea că erezia este cauza principal ce declanșează în organismal uman aceasta boala.[3]

Un caz fericit

Există totuși un caz fericit, pe care ni-l relateaza David Nirenberg cu o leprozerie din Tarazona. Când autoritățile regale pun în practică edictul emis în 1322 aceasta devine spital privat și reușește astfel să reziste în timp. Creat chiar de  un lepros, pe propria lui proprietate.  Probabil că spitalul functiona sub privilegiu de institutie caritabila.[4]

Cumpără acumDin pacate Biserica nu a reusit niciodată să treacă peste dezgustul ce îl provoca boala, iar aceștia au început să fie din ce în ce mai marginalizați chiar și de instituțiile care ar fi trebuie să îi protejeze.Răspunsurile cu privire la leproșii din Evul Mediu în Europa Vestică erau complexe și adesea contradictorii. Desii concepția generala era de excludere și stigmatizare, se pare că leproșii erau, în anumite circumstanțe văzuți ca fiind aleși de Dumnezeu să se căiască, devenind astfel oameni de care să îți fie milă și care să stârnească compasiune.

[1] Susan Zimmerman, Leprosy in the Medieval Imaginary, în Journal of Medieval and Early Modern Studies, 2008, Vol.38, Nr.3, p.559

[2] Carol Ginzburg, Istorie nocturna o interpretare a sabatului, ed.Polirom, Iasi, 1996, p.39

[3] https://bonesdontlie.wordpress.com/2011/02/19/leprosy-in-the-high-middle-ages-part-iii-historical-background/

[4]David Nirenberg, Communities of Violence:Persecution of Minorities in the Middle Ages, ed.Princenton University Press, New Jeresy, 2015, p.103